Poliţistul misterios care l-a convins pe Gheorghe Dincă să mărturisească cele două crime. Surse: „A susţinut că nu are încredere nici în avocat“

Poliţistul misterios care l-a convins pe Gheorghe Dincă să mărturisească cele două crime. Surse: „A susţinut că nu are încredere nici în avocat“

Bărbatul din Caracal arestat pentru uciderea Alexandrei Măceşanu şi a Luizei Melencu şi-a mărturisit crimele la două zile de la descinderea anchetatorilor în curtea sa, mai întâi în faţa unui poliţist.

Ştiri pe aceeaşi temă

Misterul recunoaşterii celor două crime, la două zile de la refuzul lui Gheorghe Dincă de a da vreun indiciu anchetatorilor, s-a spulberat după ce avocatul său din oficiu, Bogdan Alexandru, a dezvăluit într-un interviu televizat că suspectul de crime a cerut să vorbească doar cu un anume poliţist.

Omul legii a fost adus, a purtat o discuţie cu inculpatul mai bine de o oră, a mai spus avocatul, după care acesta şi procurorul de caz au fost anunţaţi că suspectul doreşte să coopereze cu anchetatorii şi să recunoască cele două crime. Avocatul mai spune că Gheorghe Dincă i-a solicitat chiar să discute singur cu poliţistul respectiv, la doar câteva minute după încheierea acelei conversaţii venind şi mărturisirea.

Cum a recunoscut crimele Gheorghe Dincă

Gheorghe Dincă a ajuns suspect de crimă în cursul zilei de vineri, 26 iulie 2019, după ce o echipă numeroasă de anchetatori a descins pe strada Craiovei, la nr. 169, în dosarul în care se cerceta dispariţia Alexandrei Măceşanu, fata de 15 ani, din Dobrosloveni, judeţul Olt. 

Părinţii fetei anunţaseră în seara de 24 iulie 2019, la postul de poliţie din localitate, că fata a plecat spre Caracal, cel mai probabil cu o maşină de ocazie, şi că nu a mai revenit. Nici familia, şi nici prietenii nu au mai reuşit să o contacteze începând de miercuri de la prânz. A sunat, în schimb, fata la 112, joi, 25 iulie 2019, anunţând că este sechestrată în casa unui bărbat din Caracal şi oferind mai multe indicii despre locul în care se află, dar şi despre traseul parcurs. 

Cele întâmplate ulterior au făcut deja obiectul a sute de articole de presă, cert fiind faptul că poliţiştii au reuşit să identifice acea adresă de-abia în noaptea de joi spre vineri, 25/26 iulie 2019. Au aşteptat câteva ore în faţa porţii, iar vineri, la ora 6,00, au pătruns. L-au găsit pe Gheorghe Dincă în curte, în aceeaşi curte descoperind un incinerator artizanal în care se găseau oseminte calcinate şi câteva bijuterii. 

În frigiderul suspectului s-au găsit mai multe pungi cu carne, care ulterior s-a dovedit ca fiind de provenienţă animală. Analizele de laborator au confirmat, însă, că osemintele aparţineau unei fete cu  vârsta între 15 şi 17 ani, ulterior profilul ADN stabilind că este vorba despre Alexandra. Încă din seara de 2 iulie 2019 a fost, în schimb, înregistrat dosar de omor, anchetat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

Dosarul a fost preluat, sâmbătă, 27 iulie 2019, de Serviciul Teritorial Craiova al DIICOT, suspectul fiind, în aceeaşi zi, arestat pentru viol, trafic de persoane şi trafic cu minori, reîncadrarea ca omor realizânduse de-abia după ce suspectul a recunoscut crima. S-au continuat percheziţiile, în prezenţa inculpatului şi a apărătorului din oficiu al acestuia, timp în care anchetatorii ar fi încercat, constant, a susţinut avocatul Bogdan Alexandru, să-l determine să recunoască cele două crime (dispariţia Alexandrei a fost corelată de DIICOT cu dosarul dispariţiei Luizei Melencu, fata de 18 ani, din Dioşti, dispărută şi ea tot în Caracal).

„Cu acel domn poliţist l-am văzut discutând şi cu o zi înainte, în timpul percheziţiilor“

Deşi părea că cercetările bat pasul pe loc, duminică, 28 iulie 2019, în mod surprinzător, a declarat avocatul Bogdan Alexandru, Gheorghe Dincă a anunţat că vrea să recunoască comiterea celor două crime. Dosarul a luat, însă, această turnură urmare a discuţiei pe care inculpatul a purtat-o cu un anume poliţist, care iniţial nu făcea parte din echipa de anchetatori.

„Inculpatul a solicitat să discute cu dumnealui întrucât poliţistul are rude în zona respectivă şi inculpatul îl ştie din vedere, ştie că e poliţist bun şi are încredere în el. Inculpatul a susţinut că nu are încredere nici în avocat“ Surse din anchetă

„A cerut să stea de vorbă cu un poliţist. A cerut să fie singur cu acest poliţist. Sper să nu mă-nşel, dar pe acel poliţist eu nu l-am văzut în grupul poliţiştilor de la Dolj, l-am văzut doar la faţa locului, acolo, şi presupun că este poliţist de la Olt. A rămas singur cu acel poliţist, chiar mi-a solicitat să rămână singur cu acel poliţist. A stat aproximativ o oră, să fie mai bine… Imediat a mărturisit, e vorba de minute. Cu acel domn poliţist l-am văzut discutând şi cu o zi înainte, în timpul percheziţiilor, fapt pentru care şi a doua zi a solicitat să discute cu dânsul şi a discutat inclusiv cu soţia inculpatului acest domn poliţist“, a declarat avocatul.

Cine este poliţistul misterios

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Adevărul, că poliţistul misterios nu este însă din cadrul IPJ Olt, aşa cum a presupus avocatul Bogdan Alexandru, şi nici nu îl cheamă Marius Preda, aşa cum s-au lansat speculaţii în presă. Există un poliţist cu numele Marius Preda la Poliţia Caracal, însă acesta nu a fost implicat nicicum în caz.

Cel cu care a dorit să vorbească Gheorghe Dincă este poliţist judiciarist în Bucureşti, după cum ne-au declarat surse apropiate anchetei.

„Este un poliţist foarte bun de Judiciar, din Bucureşti, nicicum din Caracal sau de unde se mai speculează. Inculpatul a solicitat să discute cu dumnealui întrucât poliţistul are rude în zona respectivă şi inculpatul îl ştie din vedere, ştie că e poliţist bun şi are încredere în el. Inculpatul a susţinut că nu are încredere nici în avocat. Acest lucru (n.r. - discuţia cu inculpatul) s-a întâmplat în baza delegării procurorului de caz. (…) Poliţistul era, întâmplător, în zona respectivă, la rude, s-a făcut o delegare, s-a întâmplat totul într-un cadru formal. (…) Inculpatul a început să vorbească: să spună unde e telefonul mobil, unde e cartela, să spună ce a mai indicat el în dosar“, au declarat sursele Adevărul.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, procurorul-şef Mihaela Porime, a confirmat că recunoaşterea a fost făcută în prezenţa acelui poliţist şi că acesta era delegat în anchetă.

„Cu ocazia cercetării la faţa locului  inculpatul a dat o declaraţie orală, în prezenţa procurorului de caz, a avocatului şi un poliţist delegat în cauză. Ulterior, la sediul DIICOT, inculpatul a dat declaraţie scrisă în prezenţa apărătorului din oficiu“, a mai declarat Porime.

Te-ar putea interesa şi:

   

Numai veşti bune pentru criminalul de la Caracal


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările