Mort întors de la groapă la Caracal, în urma disensiunilor din familie. Un nepot a cerut necropsia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 77 ani, din Caracal, a decedat cu trei zile în urmă la spitalul din localitate. Un nepot a cerut necropsia, acuzând suspiciuni în privinţa cauzei decesului, aşa că trupul neînsufleţit a fost ridicat de la capelă şi dus la morgă.

Bărbatul în vârstă de 77 ani a ajuns duminică, 6 decembrie 2020, la Spitalul Municipal Caracal. Avea în antecedentele medicale mai multe afecţiuni (printre acestea un neoplasm renal), iar în ziua respectivă chiar căzuse în curtea casei din Caracal (conform fişei medicale, bărbatul era diagnosticat şi cu etilism cronic). La spital a fost investigat medical şi testat, fiind suspectat inclusiv de COVID-19, doar că ultima afecţiune s-a infirmat. A doua zi a survenit decesul bărbatului, iar membrii familiei i-au ridicat cadavrul. L-au pregătit de înmormântare, au şi depus trupul neînsufleţit la capela unei biserici din oraş, iar în ziua înmormântării, în urma unor discuţii în contradictoriu, un nepot a cerut necropsia unchiului său, anunţând că suspectează o moarte violentă. Poliţiştii s-au prezentat în urma sesizării şi au preluat cadavrul pentru a fi expertizat medico-legal.

„La data de 7 decembrie 2020, un bărbat, de 77 de ani, din municipiul Caracal, a decedat la o unitate medicală, fiind emis certificat constator al decesului. Trupul neînsufleţit a fost preluat de familie.

La data de 9 decembrie 2020, un membru al familiei s-a prezentat la Poliţia municipiului Caracal, sesizând faptul că barbatul ar fi avut o moarte violentă. Cadavrul a fost depus la morgă în vederea efectuării necropsiei. 

Poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru a stabili situaţia de fapt“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

Vă recomandăm şi: Tragedia din Olt. Adolescentul care a murit alături de cei care l-au crescut a fost abandonat de mamă la naştere

Consilierul judeţean Florea Niculae, diagnosticat cu COVID-19, a decedat

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite