Drama lui Nicuşor, copilul găsit la 24 ore de la dispariţie. „Nici la poartă să se joace cu copiii nu-l lăsau“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copilul s-a refugiat în locuinţa unei femei din localitate care ştia prin ce trece
Copilul s-a refugiat în locuinţa unei femei din localitate care ştia prin ce trece

Nicuşor Lincă, un băiat de 15 ani care a dispărut în cursul zilei de miercuri, 7 aprilie 2021, dintr-un sat din Olt, fiind găsit astăzi în locuinţa unei doamne de pe teritoriul localităţii, trecea printr-o dramă de care profesorii lui au aflat târziu şi au încercat să intervină vorbind cu părinţii.

UPDATE: Băiatul a fost găsit la aproximativ 24 ore de când a plecat de acasă lăsându-le părinţilor lui un bilet în care le explica faptul că nu se simte iubit şi că va pleca la „cineva“. A fost găsit în locuinţa unei femei, tot pe raza localităţii Bîrza, însă nu va fi dus acasă, a declarat adjunctul IPJ Olt, cms. şef Cristian Rădoi, ci va fi anunţată Protecţia Copilului, pentru că minorul nu mai vrea să se întoarcă în familie. Mai mult, Nicuşor ar vrea să fie încredinţat femeii la care a avut curaj să se refugieze atunci când nu a mai suportat tratamentul părinţilor săi.

Povestea cu final fericit a lui Nicuşor, băiatul fugit de lângă părinţi. „Era un fel de Cenuşăreasa casei” VIDEO

Ştirea iniţială:

Dirigintele copilului care este elev în clasa a IX-a, la o clasă de învăţământ dual a participat încă de ieri la căutări, iar în această dimineaţă a revenit la Bîrza. Copilul dispărut mai are în localitate alţi patru colegi de clasă, însă nici aceştia nu ştiau foarte multe despre Nicuşor, pentru că băiatului i se interzicea să părăsească curtea.

„Nicuşor era un copil la locul lui, timid, emotiv, mai plângea… El nu voia să spună greutăţile pe care le avea. Am aflat într-un târziu, înainte să intrăm în online, am aflat de problemele pe care le avea. Am chemat pe maică-sa la şcoală şi i-am spus să nu-l mai certe, să nu cumva să-l bată… «Nu, dom’ diriginte, că nu-l batem, că nu-l batem!» Aşa am înţeles însă, că-l bătea. Am fost aseară acolo (n. red. - la căutări) şi taică-su zicea: îl mai atingeam, aşa, dar nu…“, a povestit dirigintele băiatului, prof. Remus Mardaloiu.

Copilul era cel mai serios elev al clasei. Nu a lipsit niciodată, în timpul cât s-a putut veni fizic la şcoală, chiar dacă colegii lui o mai făceau. „Foarte isteţ, dar… Nici la poartă să se joace cu copiii nu-l lăsau. El nu spunea, asta am aflat târziu, iar când am aflat, am sunat părinţii să vină la şcoală. Am aflat de la colegii ceilalţi. L-am întrebat: măi, Nicuşoare, ce e cu tine de eşti abătut, aşa? Nu, nimic, dom’ diriginte.
E cel mai inteligent, ei sunt la o clasă profesională. E cel mai isteţ dintre toţi din clasă, domnul de Matematică mi-a spus asta,  domnul de Matematică fiind destul de exigent. La şcoală îl lăsau, a încheiat fără nicio absenţă până să intrăm în online, un copil exemplu. El niciodată n-a plecat de la o oră, pentru că, ştiţi cum sunt, mai fug de la ore“, a întărit dirigintele.

„El avea grijă de animale“

Nicuşor avea în gospodărie, una cu un efectiv important de animale, atribuţii de om mare. El le îngrijea, lucru care se deduce, de altfel, şi din biletul pe care l-a lăsat părinţilor la plecare, şi pe care îl încheie spunându-le că „le-a lăsat potolite“. 

Colegii de clasă îl simpatizau mult şi deplângeau situaţia în care se află. „El era foarte liniştit, dacă nu-i dădeau părinţii telefonul la şcoală, ceilalţi îi dădeau telefonul să se joace pe el… În clasă, copiii foarte mult îl înţelegeau. Unei colege i-a spus mai mult şi mi-a spus colega lor şi mie, dar acum, târziu, când am intrat în online. Noi, neavând voie să mai facem şedinţele cu părinţii la şcoală, ci în online, prin telefon, vă daţi seama, maică-sa îmi spunea ce voia. Eu nu prea credeam, după ce am aflat am chemat-o la şcoală. El avea grijă de animale, ceva nu era în regulă acolo“, a mai spus dirigintele.

Speranţa din biletul lăsat părinţilor

Dirigintele a dezvăluit că a văzut la rândul său biletul lăsat de Nicuşor părinţilor şi l-a impresionat profund. Acel bilet conţine şi o menţiune importantă, de care toată lumea se agaţă, anume că va pleca la „cineva“. Acelaşi lucru l-ar fi spus şi altor colegi, de-a lungul timpului, anume că atunci când nu va mai suporta, va pleca de acasă, la „cineva“. Cum copilul nu avea prieteni, pentru că familia nu-i permitea niciun fel de legături, nimeni nu ştie unde ar fi putut Nicuşor să plece, de fapt. 

„El spune că se duce la cineva. Şi asta ne-a mai zis-o şi un coleg de-al lui, că dacă pleacă, se duce la cineva, cunoaşte pe cineva, dar nu ştiu cum să interpretez acest bilet. El nu voia să spună la nimeni, doar ce mi-au spus copiii. I-am întrebat – «Păi, cum, mă, el nu iese cu voi, să vă plimbaţi cu bicicletele, cu astea…?», « Noi ne plimbăm, facem, dar el nu, n-are voie să iasă afară din curte»“, a mai spus dirigintele băiatului, care a  mobilizat toţi colegii de clasă, dar şi elevi de la alte clase, cu toţii mergând la Bîrza, să-l caute pe băiat.

Vă recomandăm şi: 

Nicuşor a fost găsit. Mesajul mamei, cu doar câteva minute înainte: „Vino acasă, mânca-ţi-aş gura, nu ne mai dispera!“

Povestea cu final fericit a lui Nicuşor, băiatul fugit de lângă părinţi. „Era un fel de Cenuşăreasa casei” VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite