Cum s-a sărbătorit Ziua Armatei la Slatina: doi veterani de război şi restul, membri de partid

Pentru veteranii de război fiecare participare la Ziua Armatei este, de-acum, o victorie. FOTO: Mirela Ogea

Doi supravieţuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial, militari, poliţişti, pompieri şi jandarmi şi mulţi politicieni au luat parte la ceremonialul de cinstire a eroilor neamului, cu ocazia Zilei Armatei, la Slatina.

O dimineaţă de toamnă frumoasă. La 9,30, ora programată pentru începerea manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei Române, părculeţul din faţa Casei Tineretului din Slatina, care găzduieşte şi un monument închinat eroilor neamului, geme de lume. Sunt în cea mai mare parte şefi şi funcţionari din instituţiile publice, dar şi, tot în cea mai mare parte, membri de partid. Au venit pentru ceremonialul depunerii de coroane şi, între timp, mai schimbă amabilităţi.

Pe o bancă, aproape de monument, în plin soare, stau doar doi veterani de război, nu o delegaţie impresionantă, cum se întâmpla cu ani în urmă. Vremea este prietenoasă, nu se pot spune aceleaşi cuvinte despre oameni. Nu-i deranjează nimeni, au grijă să se încadreze în canoanele evenimentului însoţitorii lor. Colonelul în rezervă Dumitru Mihai este flancat de fiul său, care ne şi îndrumă să-i vorbim mai tare, pentru că i-a slăbit auzul. Oricum, poate obosit de declaraţiile oferite ani de-a rândul, nu pare dispus să stea la poveşti. Mai vorbăreţ este veteranul care îl însoţeşte, şi care, pentru început, mai mult decât urmaşilor ce depun an de an munţi de flori, îi mulţumeşte lui Dumnezeu că îl ţine în viaţă.

„E cea mai mare onoare că mă ţine Dumnezeu, după toate câte-am pătimit! Am 94 de ani şi am avut o viaţă deloc uşoară!”, îşi începe interlocutorul nostru povestea. În zgomotul pregătirii staţiei de sunet şi al muzicii de fanfară reuşeşte să amintească de cei doi ani de prizonierat în Siberia, în care n-a mâncat, la cele trei mese zilnice, decât mei fiert. „N-am văzut alimente, n-am văzut nimic în afară de mei fiert, câte-o stacană. Şi-am muncit, atât, până la epuizare”.

Pregătirile pentru începerea manifestării se sfârşesc şi fanfara indică prezentarea onorului. Urmează imnul naţional. Cei doi veterani se ridică, îşi descoperă capetele şi aproape că le curg lacrimile. Politicienii, cei mai mulţi, reuşesc, la rândul lor, să pară impresionaţi, unii poate chiar sunt. Vine rândul cuvântărilor oficiale. Vorbeşte prefectul, vorbeşte şeful garnizoanei, este invitat colonelul (r) Dumitru Mihai.

Se apropie încet de microfon, priveşte solemn adunarea şi începe scurta lecţie de istorie, înşiruită pe câteva foi ale unui caiet dictando. Vorbeşte depre cât a fost de greu în acele zile  reci, ploioase de octombrie 1944, să înainteze alături de tovarăştii săi de front pentru ca astăzi să putem serba „71 de ani de la eliberarea ultimei palme de pământ românesc din Nord-Estul Transilvaniei, de ocupaţia hortystă“ .

Vorbeşte şeful Garnizoanei Slatina, col. Ion Neacşu, care trebuie să ne transmită cuvântul superiorului său, ministrul Apărării, Mircea Duşa. Aflăm astfel lucruri pe care le ştiam. Că din 2017, pentru 10 ani, România va aloca 2% din PIB Armatei, că în acest an a sporit de trei ori numărul exerciţiilor militare efectuate, din cele peste 300, 40 fiind exerciţii alături de aliaţi, se aminteşte, cum altfel, de scutul antibalistic de la Deveselu. În afara listei ministrului, şeful Garnizoanei le mulţumeşte, emoţionat vizibil, veteranilor prezenţi şi ne îndeamnă să-i cinstim cum se cuvine.   

Şi se ajunge, pe nesimţite, şi la momentul pentru care s-a venit în număr atât de mare: depunerea de coroane. Reprezentanţii delegaţiilor sunt amintiţi unul câte unul, e o adevărată paradă vestimentară care îţi dă o idee despre cât de solemn a gândit fiecare că va fi evenimentul. Lista instituţiilor se sfârşeşte, se deschide cea a partidelor politice care nu puteau scăpa ocazia. Defilează prin faţa publicului aceeaşi oameni, doar că nu trei-patru, ci în delegaţii numeroase, mult mai numeroase, parcă într-un concurs de „cine are mai mulţi, acum să vă vedem!“. Câştigă detaşat PSD, cu cei mai numeroşi şefi de instituţie, urmat de ALDE şi PNL. UNPR-ul se evidenţiază prin cea mai tânără delegaţie, n-a ieşit cu artileria grea. Veteranii şi-au îndeplinit datoria faţă de camarazi, i-au omagiat primii, aşa că au plecat demult.

Parada militară, o copie palidă a ceea ce se întâmpla cu 15 ani în urmă, spre exemplu, încheie manifestările şi lasă loc unei plimbări plăcute pentru „muritorii de rând“ şi întoarcerii la treburile cu adevărat importante pentru „factorii de decizie”.