Cămătari din Corabia şi Gârcov-Olt, “umflaţi” cu mascaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Efective ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt au participat, miercuri dimineaţă, la efectuarea mai multor percheziţii pe raza judeţului în urma unei acţiuni organizate de DIICOT Olt la care au participat şi mascaţii de la Serviciul de Acţiuni Speciale. Autorităţile au urmărit destructurarea unei reţele de cămătărie.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, coordonaţi de procurori ai Biroului DIICOT Olt, au desfăşurat patru percheziţii domiciliare pe raza oraşului Corabia şi localităţii Gîrcov din judeţ, la domiciliile unor persoane bănuite că fac parte dintr-un grup infracţional organizat specializat în fapte de cămătărie, şantaj şi înşelăciune. Printre cei reţinuţi se află mai mulţi membri ai familionului Sali din Corabia şi apropiaţi ai acestui clan: Marian Sali, Florin Sali, Titi Sali, Vârcan Sali, respectiv Dumitru Cojoc. 

“Din cercetări a reieşit că, în perioada 2010-2013, cinci bărbaţi cu domiciliul în oraşul Corabia ar fi dat bani cu camătă mai multor persoane din aceeaşi localitate, dar şi din alte comune limitrofe. Aceştia percepeau o dobândă lunară cuprinsă între 15 -20 %, sumele împrumutate fiind cuprinse între 1.000-30.000 lei. Pentru recuperarea datoriilor însă, bărbaţii recurgeau la ameninţări, şantaj şi chiar violenţă. În urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă (miercuri – 5 martie), au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor suma de 6.200 euro şi 2.950 de lei, precum şi mai multe documente şi înscrisuri privind activitatea de cămătărie a celor bănuiţi de comiterea unor astfel de fapte”, a afirmat comisar-şef Mariana Tudor, purtător de cuvânt interimar al IPJ Olt.

La sediul D.I.I.C.O.T. Olt din Slatina au fost conduse în vederea audierii un număr de 30 persoane.  De menţionat că, la acţiunea de miercuri dimineaţă, au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt, dar şi poliţişti de la Poliţia municipiului Caracal, Poliţia oraşului Corabia şi de la posturile de poliţie din comunele Gîrcov, Cilieni şi Giuvărăşti.

Mai puteţi citi:

Daniel Ghiţă, fratele fostului primar din Drăgăneşti-Olt, băgat din nou după gratii

VIDEO  Accident de circulaţie la Făgeţelu-Olt: una dintre victime, transportată cu un elicopter SMURD la spital

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite