Bărbatul care aborda fetiţe în parcuri de joacă din Slatina are antecedente de agresiune sexuală

Bărbatul care aborda fetiţe în parcuri de joacă din Slatina are antecedente de agresiune sexuală

Bărbatul a fost prins şi este audiat de poliţişti FOTO: Facebook

Poliţiştii îl audiază şi la această oră pe bărbatul care a reuşit, luni, 26 aprilie 2021, să convingă o fetiţă în vârstă de 8 ani să-l urmeze. Fata a fost salvată de intervenţia surorii sale. Bărbatul are un trecut plin de astfel de fapte.

Vasile Constantin, bărbatul în vârstă de 39 ani, cu domiciliul în judeţul Argeş, conform documentelor legale, dar care în fapt locuia la bunicii din localitatea olteană Priseaca, nu se află la prima faptă. Deşi de data aceasta nu s-a trecut de tentativă, cel mai probabil pentru că sora fetiţei pe care bărbatul a ademenit-o a intervenit la timp,  bărbatul a săvârşit în trecut fapte pentru care a şi fost condamnat, primind însă o pedeapsă cu suspendare pentru agresiune sexuală. 

Bărbatul a lucrat până nu demult la o firmă de construcţii în Slatina, însă în prezent rămăsese fără serviciu şi ar fi intenţionat să plece într-o altă zonă a ţării.

Cu aprope 10 ani în urmă bărbatul acţiona în oraşul Piteşti, ademenind fete cu vârste între 8 şi 12 ani, pe care le agresa sexual. A fost condamnat, a ispăşit un an de închisoare, însă în anii care au urmat eliberării a comis din nou fapte din acelaşi registru.

Cu cinci ani în urmă, Vasile Constantin a fost trimis în judecată, fiind acuzat că a molestat şi agresat opt fetiţe cu vârste între 6 şi 12 ani. Pe victima de doar 6 ani a acostat-o şi a dus-o într-o scară de bloc. 

„Acolo, acesta „i-a solicitat fetiţei să îi arate lenjeria intimă, iar apoi a efectuat asupra acesteia acte de natură sexuală, respectiv mişcări specifice unui raport sexual. După comiterea faptei, inculpatul a revenit în zona blocului unde a comis fapta, însă deoarece a fost recunoscut de persoana vătămată şi indicat membrilor familiei, a fugit”“, scria Jurnalul de Argeş, citând din rechizitoriul procurorilor. La nici două zile, bărbatul a acostat o altă fată, de 8 ani, şi aceasta fiind salvată de o vecină. 

„A urmărit-o pe minora B.A. (8 ani), după ce aceasta a intrat pe scara blocului unde locuiau bunicii ei din Piteşti (pe strada Stejarului), şi a acostat-o, tot cu intenţia de a o molesta sexual. Din fericire, acţiunea lui Constantin a fost întreruptă de intervenţia unei vecine, care a coborât pe scara blocului şi l-a întrebat pe pedofil ce caută acolo. Speriat, acesta a fugit“, mai notau jurnaliştii publicaţiei Jurnalul de Argeş. 

Vă recomandăm şi:

Bărbatul care ademenea copile în Slatina a fost găsit. Locuieşte fără forme legale într-o comună din Olt

Alertă în Slatina. „Fetiţa mea de 8 ani a fost interogată şi luată de un bărbat. A fost salvată de sora ei“ UPDATE

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările