Bâlci de Sfânta Maria Mică  în mijlocul Olteniei: „Câte un chiaburan cu punga umflată striga din şaretă să se dea lumea la o parte, încă plesnea şi sfîrcul biciului“

Bâlci de Sfânta Maria Mică  în mijlocul Olteniei: „Câte un chiaburan cu punga umflată striga din şaretă să se dea lumea la o parte, încă plesnea şi sfîrcul biciului“

Deşi nu mai are parfumul de odinioară, bâlciul este şi astăzi aşteptat la Balş FOTO: arhivă Primăria Balş

Bălşenii sunt aşteptaţi, de Sfânta Maria Mică, la bâlci, ca pe vremuri, când evenimentul, oglindit în operele lor de scriitori talentaţi cu origini în fostul târguşor, era aşteptat un an întreg.

Ştiri pe aceeaşi temă


Şi astăzi Bâlciul de Sfânta Maria Mică de la Balş este un eveniment în comunitate, deşi parfumul de altădată nu-l va mai avea nicicând. „Cine n-a văzut bâlciul din Balş, de la Sfânta Maria Mică, a pierdut nespus . N-o sa-l mai vadă niciodată cum a fost“, scria Nicolae Teică, scriitorul şi traducătorul care a descris târgul copilăriei sale la fel cum, probabil, l-au văzut atâtea generaţii de bălşeni, dar n-au putut să-şi transpună în cuvinte la fel de frumoase trăirile.

Pe vechiul pod din Balş

Bâlciul, cu o istorie de peste 90 de ani (un singur an nu s-a ţinut, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial), se organizează şi astăzi pe amplasamentul târgului de săptămână. Ca şi odinioară, comercianţii ambulanţi se bucură de vad, copiii – de bunătăţi şi jucării pe alese, adulţii poposesc la terasele amenajate pentru eveniment, iar tiribombele sunt aşteptate şi astăzi de tineri.

„Bărbaţii ar fi tras la o litruţa de băutură, femeile prin magazine după stamburi, marchizeturi şi crepdesinuri“

Iată cum se desfăşura evenimentul în vremurile când Balşul era cu adevărat un târg renumit în zonă. Fiul oraşului, Nicolae Teică, a rezervat acestui eveniment un important fragment din cea mai cunoscută operă a sa, „Căprioara de smalţ“:

„De dimineaţa începea să se adune ciopor de lume, cu toate că toiul lor era pe seară. Veneau săteni de pe toată valea Olteţului, de sus de la Bălceşti, până jos la Pârşcoveni , din Popânzăleşti şi Leu, Piatra-Olt şi  mai  de departe. Pâlcuri – pâlcuri de oameni gătiţi în ce aveau mai arătos se revărsau din toate părţile în orăşel, de te mirai cum îi încăpea pe toţi.  Unii cei mai bătrâni şi copiii, veneau claie peste grămadă în carele cu boi încărcate cu lucruri de vânzare sau gătite numai ca să-i aducă pe ei. Huruiau strazile de ghiocuri şi brişti parcă bubuia cerul a ploaie. Câte un chiaburan cu punga umflata striga din şaretă să se dea lumea la o parte, încă plesnea şi sfîrcul biciului, de se alegea tot el cu părul jumulit. Chiar dintre negustorii de pe vremuri, cu capetele în nori şi burţile care stăteau parcă să nască, ieşeau să  se uite la atâta popor care venea, tot venea , nu se mai isprăvea.

Balşul, o aşezare cu o vechime atestată de documente de peste 450 de ani, era un importag târg în care veneau toţi locuitorii din zonă

Bărbaţii ar fi tras la o litruţa de băutură, femeile prin magazine după stamburi , marchizeturi şi crepdesinuri , flăcăii şi fetele la tiribombe si lanţuri, copiii pe la tarabele cu dulciuri.

Până la urmă se împăcau ei, nu porneau cearta de dimineaţă. Mai ales cădeau la voia celor mici ca să nu se pornească pe urlete , să se bucure de bâlci, cît nu era gloată.
Bâlciul era tot înţesat de tarăbi cu ce-ţi poftea sufletul şi plin de lume. Sfârâiau mititeii la grătare, gogoşile şi guriţele în unt de lemn: bufneau tobele, ţipau clanaretele şi trompetele, vîjîiau tiribombele, scârţiau dulapul, bărcile, căluşeii. Se ridicaseră bolţi de cetină, venise circul şi Mircea fotograful la minut. Magazinele de stat aduseseră pînzeturi , colectiviştii din Bîrza miere, turcii din Balş bragă, sugiuc, noi aştelalţi după meserie: coşuri de nuiele, rogojini , văsărie , lăieţii piepteni de cap, un bătrânel vreo zece mândreţe de cruci (ca să şi le aibe oamenii la nevoie), se găseau de toate şi fiecare cu reclama lui: unul desfăcea vigul de pânză, altul rogojina, altul bătea cu degetul în oala sau cu carâmbul căruţii ca să-i arăte tăria, lăieţii se pieptanau, deasupra unei  scândurele, se făceau că ucid cu unghia şi strigau: Nichitarosu , Nichit – harosu !... Şi lume,lume, ca la manifestaţie , n-aveai unde arunca un vârf de ac“.

„Şi acum, la vârsta mea, mă credeţi că mi-e drag? La 8 jumate sunt acolo!“

Meşterul ceramist Ştefan Truşcă, din Română, de lângă Balş,  spune că şi astăzi îl încearcă emoţii pe care şi le aminteşte din copilărie, legate de prezenţa la bâlci. „La prima oră eram acolo. Şi anul trecut am fost, acum e primul an în care nu mă duc de dimineaţă, dar mă duc pe la 12,00. Aoleu, cum era când eram copii, că noi am fost patru fraţi, ne duceam de dimineaţă! Ne luăm părinţii  de mână – «Haide, zice, la bâlci». Treceau căruţele cu caii dincoa, de la Iancu Jianu, Călui, treceau cu clopote din alea la ei, şi ştia toată lumea – Unde se duc? La bâlci! – dup-aia, la mici se duceau, la bere, c-aşa era pe vremea lu’Ceauşescu, nu prea se găsea tot timpul, de 1 Mai, de 23 August şi la bâlci. Şi erau tiribombe, bărci din ăştia cu mânere, pe rulmenţi, erau şi de copii şi de oameni în putere. La un rând din ăstea de 5-6 bărci era una care se dădea peste cap, şi acolo mergeau numai  îăştia de nu le era frică, se legau de picioare... Trebuia să prindă viteză şi să se dea peste cap. Şi la copii, tot aşa, dar mai micuţe, ne dădeam ca-n leagăn. (...) Cum sunt eu, la vârsta mea, mi-e drag să mă duc, să ştiţi! Şi-aveam obiceiul să merg de dimineaţă, dădeam ocol peste tot, că era mai lejer.

Bălşenii, dar nu numai ei, aşteaptă şi astăzi cu nerăbdare bâlciul anual

Toate rudele se-ntâlneau, luau mici, bere şi se-ntindeau pe iarbă, nu era cu restaurante, ca acuma. Se-ntâlneau neamurile toate. (...) Era un drum de la podul Olteţ, n-o mai luam prin faţa primăriei, la colţu’ podului era un drum pavat, mergeam pe malu’ Olteţului, erau autobuze înainte, din alea vechi, mergea din oră-n oră, era transportul asigurat pentru care n-avea cu ce să ducă. (...) De când sunt eu copil e bâlciul ăsta, pe 8 septembrie. Femeile luau ba o basma, ba o bluză, ba o... Şi se vorbeau – «Hai la bâlci să ne luăm opinci, că vin ploile şi n-avem opinci!»  -  de-ştia de cauciuc, cum erau odată, acuma era ocazia, de bâlci, pentru Crăciun îşi lua câte-un tuci - la care li se spărgea tuciu’ de topea jumările ălea, acum, de bâlci, le lua, dup-aia nu mai avea de un’ să ia. Şi se-mbrăca lumea înainte tot la bâlci. «De la bâlci îmi luai cutare, amintire», ţinea minte – «cămaşa asta o am de la bâlci», bărbatu’ făcea – «uite, eu haina asta tot de la bâlci o am», sau – «am găsit căciulă, uite, bună, a venit unu’, uite-aşa, uite-aşa...». Când auzeau ăştia, toţi, «hai să ne luăm şi noi». Care mai apuca, mai apuca, care nu... Aşa era atunci.

Veneau cam din toată ţara să vândă. Veneau şi cu alendeloane de-ălea, de se căutau, veneau şi la noi în bâlci, cu piele de-aia de oaie, că cine-avea alendelon zicea că e bogat. Şi cine lua?  Lua cine făcea nunta, ginerele şi mireasa, c-avea bani să dea 5.000 de lei pe el. Le mai dădea socru mare –„ hai, zice, să vă duceţi să luaţi alendeloane!». Eu am fost tocmai pe la Arad, că pe-acolo am auzit că sînt.», şi-a amintit meşterul popular de parfumul de altădată al bâlciului de Sfânta Maria Mică de la Balş.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările