Accident cu maşina de poliţie. Echipajul urmărea un şofer care nu a oprit la semnal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O autospecială de poliţie aflată în urmărirea unui autoturism condus de un şofer care nu a oprit la semnal a fost implicată într-un accident, miercuri după-amiază, pe un drum dintr-o localitate olteană.

Un echipaj de poliţie aflat în patrulare pe raza localităţii Oboga din judeţul Olt a încercat să oprească în trafic un autoturism condus de un tânăr de doar 16 ani. Şoferul a continuat deplasarea, poliţiştii au pornit în urmărire, doar că tânărul a virat brusc la stânga, iar autoturismul condus de poliţist a intrat în coliziune cu cel urmărit. În maşina condusă de minor se mai aflau doi băieţi, de vârste apropiate, în urma impactului rezultând doar pagube materiale.

„Astăzi, 9 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti, în timp ce se deplasau cu autospeciala pe raza comunei Oboga pentru a preveni şi combate abaterile la regimul circulaţiei rutiere, au pornit în urmărirea unui autoturism, care nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase utilizate de către oamenii legii.

Autoturismul respectiv, în care se aflau trei bărbaţi, s-a deplasat în direcţia Oboga-Iancu Jianu, iar la ieşirea din comuna Iancu Jianu, la  efectuarea bruscă a unui viraj la stânga, a fost acroşat de către autospeciala poliţiei. În urma evenimentului rutier au rezultat pagube materiale.



Poliţiştii au identificat cele trei persoane, autoturismul fiind condus de un minor, de 16 ani, din comuna Bobiceşti.

Minorul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,66 mg/ Litru alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru a se stabili cu exactitate alcoolemia“, a transmis IPJ Olt. 

Imagine indisponibilă

Maşina condusă de băiatul de 16 ani aparţinea unuia dintre pasageri, care acum este cercetat pentru încredinţarea autoturismului unei persoane care nu deţine permis de conducere şi sub influenţa alcoolului, în timp ce şoferul fără permis are la rândul său dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite