VIDEO Autostrada A1 a crăpat din nou: fisura e la doi paşi de locul unde a fost reconstruită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul din cele mai noi loturi de autostradă din România, cel care leagă Orăştia de Sibiu, a cedat din nou într-o zonă dominată de alunecări de teren. Pe o distanţă de 70 de metri, mai multe fisuri şi-au făcut apariţia foarte aproape de locul unde, anul trecut, autostrada era demolată pentru repararea unei crăpături cu o lungime de 50 de metri.

Fisurile apărute pe A1 în zona localităţii Aciliu (jud. Sibiu) pornesc de pe banda de urgenţă, se lungesc pe aceeaşi direcţie cu sensul de mers al benzii întâi de circulaţie şi în câteva locuri ajung până pe banda a doua. Potrivit informaţiilor culese de „Adevărul“, respectivele defecţiuni au apărut pe sensul de mers dinspre Sibiu spre Sebeş cu mai multe săptămâni în urmă. Crăpăturile au crescut în dimensiuni de la începutul acestei săptămâni, când în zonă a plouat timp de trei zile. Una din cele mai lungi, de aproximativ 40 de metri, a ajuns la o diferenţă de aproximativ cinci centimetri între cele două laturi.

Din seara zilei de joi, Compania naţională de administrare a infrastructurii rutiere a restricţionat circulaţia pe banda a doua pe o lungime de aproximativ 200 de metri, instituind şi o limită de viteză de cel mult 60 de km/h. Într-un comunicat lansat în aceeaşi seară, CNAIR mai anunţa şi faptul că o comisie va decide care sunt paşii necesari pentru remedierea acestor defecţiuni. Până atunci, fisurile au fost acoperite cu bitum, iar zona este monitorizată de angajaţii secţiei Drumuri Naţionale Braşov.

Autostrada A1 s-a fisurat la câţiva paşi de locul unde a fost reconstruită

Autostrada fisurilor

Noile defecţiuni ale căii de rulare au apărut pe lotul III al autostrăzii dintre Orăştie şi Sibiu, amplasat între localităţile Sălişte (jud. Sibiu) şi Cunţa (jud. Alba). Lotul cu o lungime de 22,11 km a fost deschis circulaţiei în 14 noiembrie 2014, iar 11 zile mai târziu, la km 275+700 a apărut o fisură cu o lungime de 25 de metri. Acoperită cu bitum, respectiva fisură s-a lungit până la 50 de metri, fiind localizată pe sensul de mers dinspre Sebeş către Sibiu.

Aproape un an mai târziu, în septembrie 2015, constructorii italieni de la Salini Impregilo SpA au obţinut acordul de la CNAIR să închidă circulaţia pe întreg lotul, pentru a remedia defecţiunile care au dus la apariţia fisurii. După ce au demolat 200 de metri din terasament, constructorii italieni s-au retras de pe şantier. În ianuarie 2016 CNAIR le-a reziliat contractul, iar din aprilie până în octombrie a refăcut – în regie proprie – cei 200 de metri de autostradă demolată. Lucrările au costat 8,8 milioane de lei şi au insistat pe refacerea drenajului de adâncime. Finanţarea a fost asigurată din garanţia de bună execuţie a lucrărilor depusă de constructori, în sumă totală de 60,4 milioane de lei.

  

image

Noile fisuri apărute sunt localizate la km 276+100, la 400 de metri de zona în care CNAIR a refăcut terasamentul autostrăzii demolate. Zona este cunoscută drept una extrem de instabilă, fapt care afectează constant şi DN1, care merge în paralel cu autostrada în arealul respectiv. Pe respectiva porţiune de drum aproape anual au loc lucrări de reabilitare a căii de rulare afectată de alunecările care „fac valuri“ în asfalt.

Acum nu se demolează. „Deocamdată”

Astfel de fisuri, dar de mai mici dimensiuni, au mai apărut în calea de rulare, dar au fost remediate între timp, arată pentru „Adevărul“ surse din cadrul CNAIR. „Nici vorbă să se pună problema de demolare. Este o tasare care se poate rezolva, nu e în niciun caz o problemă atât de gravă. Probabil vor fi două-trei straturi scoase, refăcute ceva drenuri şi stratul rutier. Utilajele necesare sunt în zonă, problema poate fi rezolvată rapid“, arată reprezentanţi din cadrul CNAIR.

image

Mihai Crăciun, membru fondator al Asociaţiei Construim România, a urmărit îndeaproape starea lotului respectiv de autostradă, pe care se află şi deja celebrul debleu în care valuri de pământ alunecă în mod constant către calea de rulare. Referitor la această nouă problemă, Mihai Crăciun o consideră identică celei din 2014. „Este vorba de tasare cu deplasare. Nu se pune «încă» problema de demolare, căci abia a apărut fisura. Dar şi pe secţiunea demolată au tot cârpit timp de vreo nouă luni până s-au decis să o mai facă o dată”, arată Mihai Crăciun.

El aduce în discuţie şi faptul că, deja, cei 200 de metri de autostradă refăcută au denivelări, fapt care indică gradul ridicat de instabilitate al terenului pe care a fost construit drumul de mare viteză. „Este doar o chestiune de timp până reapar fisurile. Problema fundamentală e aceeaşi de la început: au construit autostrada pe lut. Poţi pune pe lut şi mama betonului, tot va cădea, căci nu ţine lutul”, mai arată Mihai Crăciun.

El spune că singura soluţie este forarea unor coloane la mare adâncime, peste care să fie aşezată mai apoi o placă betonată care să susţină terasamentul autostrăzii, lucrare denumită „viaduct îngropat“. 

O astfel de soluţie au vrut să aplice şi constructorii italieni, dar CNADNR (fosta CNAIR) a respins propunerea Salini Impregilo, din cauza costurilor care ar fi depăşit cu mai bine de 20% preţul de 604 milioane de lei, fără TVA, cu care a fost câştigat contractul de proiectare şi execuţie a celor 22,11 km de autostradă.

image

Noile fisuri au apărut la 400 de metri de locul unde autostrada a fost reconstruită FOTO Traian Deleanu

image
image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite