Finalizarea drumului Sibiu – Agnita mai întârzie vreo câteva luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un raport al stadiului lucrărilor a scos la iveală mai multe probleme printre care degradări la stratul de binder turnat şi lipsa staţiilor de autobuz şi a parcarilor. Drumul urmează să fie gata în 31 august conform noilor termene, mai puţin porţinea din Dealul Dăii care va fi gata teoretic în 14 decembrie.

CITIŢI ŞI:

Sute de blocuri în programul naţional de reabilitare termică

De luni se introduc restricţii de circulaţie pe Noica

Ritmul lucrărilor efectuate în cei doi ani de la începutul reabilitării celor 52 de kilometri de asfalt pe drumul ce leagă Valea Hârtibaciului de capitala judeţului, precum şi multiplele probleme apărute în acest interval de timp la acest proiect, i-a determinat pe cei de la Consiliul Judeţean Sibiu să ceară încă de acum o lună de zile, o informare legată de stadiul actual la interevenţiile pe DJ 106.

Raportul de specialitate efectuat de către consultantul SC Beta Cops SRL la investiţia  de peste 40 de milioane de lei, va fi astăzi pe masa consilierilor judeţeni. Acesta dezvăluie şi noile termene de finalizare a lucrărilor. Datele vehiculate acum sunt 31 august pentru porţiunea din Dealul Dăii – Agnita şi 14 decembrie pentru sectorul din Dealul Dăii. Reamintim că termenul ultim stabilit era finele luni mai.

Raportul consultantului scoate însă la iveală şi surprize neplăcute în cadrul acestui proiect efectuat în mare parte cu fonduri europene de către consorţiul Comtram – DPC – Construcţii şi Con-A. Raportul spune că frezarea asfaltului vechi a mai rămas de executat pe o porţiune de şapte la sută, iar în ceea ce priveşte activitatea de aşternere a stratului de uzură, acesta este realizat în proporţie de aproximativ 70 la sută. Apoi parcările de la Ţichindeal şi Bârghiş sunt amenajate în proporţie de 17 la sută, iar din cele 15 staţii de autobuz, nu este gata nici măcar una, procentul de finalizare variind între 0 şi 60 la sută.

„La lucrările de asfaltare avem mai multe zone cuprinse între kilometrul 26+000 şi 28+000, unde au apărut degradări ale stratului de binder aşternut”, spune raportul, în care se specifică şi faptul că înte timp reparaţiile în această zonă s-au făcut fără costuri suplimentare.

Dealul Dăii, gata probabil la anul

Primarul din Agnita nu şi-a ascuns dezamăgirea legat de faptul că drumul va fi gata în totalitate abia în decembrie.

„Iniţial am înţeles că trebuia terminat în luna mai, iar acum aud că din nou l-au prelungit. Nu ştiu de ce întârzie atât de mult. Drumul acesta este vital pentru noi pentru că nu avem nici tren care să facă legătura cu Sibiul şi reprezină principala cale de acces spre municipiul reşedinţă de judeţ”, a declarat Radu Curcean.

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Martin Bottesch a fost sincer şi a declarat că în opinia sa lucrările din Dealul Dăii nu vor fi gata nici în decembrie. „Sper să fie aşa, dar cred că acolo se va mai prelungii şi termenul din decembrie. Din câte ştiu sunt probleme mai mari şi întârzierile vor fi probabil şi ele mai lungi” a spus acesta.

 „Nu îmi convine că s-au prelungit termenele de finalizare a lucrărilor. Sper ca acum să fie respectate” – Martin Bottesch, preşedinte CJ Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

logo ads
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite