Update: Tic Tac-pensiunea din Satu Mare unde a murit băimăreanca de 43 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensiunea din municipiul Satu Mare unde a fost găsită moartă băimăreanca de 43 de ani se numeşte Tic Tac de pe strada Unirii. Surse din cadrul poliţiei au declarat că Monica Oanţă a murit în urmă cu trei zile însă angajaţii pensiunii nu au deranjat-o pentru că a plătit în avans cazarea pentru două zile.

Au descoperit-o moartă în momentul în care au avut solicitare de închiriere a camerei din partea unui client.  Aceleiaşi surse mai spun că femeia ar fi murit în urma unei supradoze de medicamente.

Ora 10.36  O băimăreancă a fost găsită moartă în camera unei pensiuni din Satu Mare

O femeie de 43 de ani din Baia Mare a fost găsită moartă în camera unei pensiuni din Satu Mare, în această dimineaţă. Una dintre angajatele pensiunii a găsit trupul neânsufleţi al femeii, în jurul orei 8.15.,  şi a anunţat poliţia. O echipă de criminalişti s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări. „Din primele cercetări nu sunt suspiciuni de omor. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Judeţean pentru efectuarea autopsiei“, a declarat Camelia Borz, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

Carmen Monica Oanţă era dispărută încă de vineri, 5 martie, de la domiciliul său din Baia Mare. În ziua respectivă femeia a plecat jurul orei 11.00, spre zona RFN pentru a-şi achita o factură la bancă. Din acel moment, familia a pierdut orice legatură cu ea. Echipele de poliţişti au pornit în căutarea ei, scotocind zonele din jurul oraşului Baia Mare, însă nu au reuşit să dea de urma ei. Acesta mai plecase de acasă la sfârşitul anului trecut, cu maşina, însă atunci a fost găsită rătăcind pe un câmp din apropierea oraşului.

Anchetatorii încearcă acum să afle cum a ajuns băimăreanca în camera de hotel din pensiunea sătmăreană.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite