Violenţe şi crime, în ultimul secol: circa 2.500 de oşeni au fost înjunghiaţi mortal

Scriitorul Nicoară Mihali şi-a prezentat joi, la Negreşti Oaş, prima cercetare ştiinţifică, realizată în Ţara Oaşului, în care este analizat fenomentul violenţei şi al crimelor care au avut loc în ultimul secol în această parte a ţării. Din studiile sale reiese faptul că cica 2.500 de oşeni au fost înjunghiaţi mortal de semenii lor înaceastă perioadă.

Scriitorul a colindat satele din Oaş, aplicând chestionare, a cercetat arhivele Penitenciarului din Satu Mare, a luat interviuri unor oameni simpli, profesori de ţară, profesori universitari şi autorităţi şi a studiat cărţi. Autorul cărţii este originar din Borşa Maramureşului, iar cartea a fost la origine lucrarea de doctorat susţinută la Universitatea din Oradea sub îndrumarea renumitului etnolog şi muzeograf Ioan Godea, profesor la universitatea orădeană.

Lucrarea este organizată pe zece capitole şi aprofundează subiectul legat de fenomenul vendetei. Scriitorul aplicat în lucrarea sa un tip de chestionar cu 10 întrebări în cazul a 100 de tineri din trei sate din Ţara Oaşului: Bixad, Moişeni şi Cămârzana. Segmentul de vârstă cercetat a fost cel cuprins între 18 şi 24 de ani. La întrebarea „Care este cea mai  gravă agresiune asupra ta?”, scriitorul spune că peste 50% dintre cei chestionaţi au răspuns „Să fiu insultat”. La întrebarea „Dacă se întâmplă să fii insultat cum răspunzi?”, peste 80% dintre cei chestionaţi au răspuns: „Îl agresez şi eu.” La întrebarea „Cine crezi că ar trebui să-ţi facă dreptate (familia, justiţia, altcineva)?”, peste 80% au răspuns „Eu însumi”..

“Înarmat cu aceste răspunsuri, am tras în cele din urmă o concluzie care este optimistă pentru viitor. Tinerii din Ţara Oaşului nu mai poartă cuţit şi doar un procent de 20% ar folosi cuţitul pentru răzbunare, în timp ce răspunsul legat de onoare care impune încă un om pe care ceilalţi îi ştiu de frică în proporţie de 70%, este încă alarmant”, specifică Nicoară Mihali.

Capitolul I, intitulat “File de istorie, Ţara Oaşului”, descrie spaţiul şi evoluţia vieţii rurale din satele Ţării Oaşului.

“Este interesant faptul cum, în concepţia sătenilor, etimologia satelor se explică adesea prin înfăptuirea unei crime. Această teorie se aplică şi la întemeierea primei mănăstiri din Ţara Oaşului din localitatea Bixad, ceea ce i-a determinat pe călugări să creadă că asupra ţinutului s-a aplicat un blestem divin şi că, de atunci, oamenii se ucid între ei ca pedeapsă pentru uciderea egumenului mănăstirii, Isaia, în anul 1703”, este consemnat în lucrare.

În capitolul II, “Firea oşeanului”– scriitorul a încercat să găsească răspuns la întrebarea - de ce ucid oamenii. Răspunsul vine din partea filosofului Thomas Hobbes: „în natura omului găsim trei cauze principale de ceartă: mai întâi concurenţa, în al doilea rând, neîncrederea, în al treilea rând gloria. Prima îl face pe om să dea năvală la câştig, a doua pentru siguranţă, a treia pentru reputaţie.Toţi cercetătorii Ţării Oaşului în lucrările lor au făcut referiri la firea oşenilor: Ion Muşlea, Vasile Scurtu, Dimitrie Gusti, Ioan Buşiţia, I.A. Candrea, Remus Vârnav.

Cu ajutorul fişelor existente în Arhivele Statului, acesta întocmeşte portreul criminalului în registru de carceră. “Cei ce au ucis în Ţara Oaşului au vârsta între 20 şi 24 de ani. Oşanul este un tip coleric, puternic excitabil, exploziv, nestăpânit. Ucide pentru mândrie, pentru onoare, pentru dragoste, pentru pământ. Are înălţimea de 1, 60- 1, 65, fruntea verticală, nasul acvilin, bărbia ovală, mustăţi castanii sau portocalii, ochi albaştri şi mai întotdeauna au un semn particular- fie o urmă de tăietură, fie o cicatrice în creştetul capului sau o tăietură la piept.

Capitolul al III-lea este cel mai vast şi cuprinde procesele din dosarele de tribunal cercetate. Aici s-a realizato clasificare a omorurilor: omoruri din ură dusă pe neamuri, omoruri din cauza alcoolului, omoruri împotriva autorităţilor, omoruri la nunţi şi la jocuri, omoruri între ciobani, omoruri pentru avere, omoruri pentru femei şi omoruri pentru hoţie.

Cercetând registrele de stare civilă, scriitorul a realizat o inventariere a crimelor în cele 20 de aşezări ale Ţării Oaşului, în marginea registrelor răposaţilor, unde preoţii au trecut cauza morţii sau tipul de moarte violentă unde, în majoritatea cazurilor, s-a folosit cuţitul. Aici se mai adaugă crimele culese din ziare şi crimele povestite.

În capitolul al IV-lea sciitorul a adus în centrul atenţiei un caz tipic de vendetă. În primăvara anului 1988, Bledea Mihai, zis Tămăşcău, îl umileşte pe Boboi Mihai şi îl pune să stea în genunchi în faţa lui, în văzul sătenilor. Pentru lezarea demnităţii, Boboi Mihai, ajutat de fratele său, Boboi Iacob şi prietenul Bogdan Vasile, se răzbună. După ce îl poartă cu căruţa o noapte prin localitatea Bixad, unul împlântă cuţitul în victimă, unul conduce căruţa şi unul cântă din vioară; îl duc pe Bledea Mihai pentru a-l arăta tatălui autorilor crimei şi a-i spune că: „neamul a fost spălat de ruşine şi pleacă cu fruntea sus să facă 25 de ani de închisoare.”Acest proces, ca şi altele, de altfel, nu s-a ţinut în sala de judecată a tribunalului, ci direct la căminul cultural din localitatea Bixad, locul unde aveau domiciliul autorii omorului. Procesele erau adevărate spectacole şi aveau un rol preventiv, dar, după cum arată statisticile, n-au avut niciun efect educativ. Autorii vendetei din dosarul 883/1988 declară că i-au nutrit victimei un sentiment de răzbunare, că nu regretă comiterea faptei şi că pot primi orice pedeapsă. A scăpat satul de unul care îşi bătea joc de toţi. Regretă că nu a mai ucis încă pe unul din fraţii Bledea. Tribunalul, pentru motivele arătate în numele legii, în baza articolului 174 Cod penal, se pronunţă cu ani grei de închisoare pentru cei trei autori: un număr de 70 de ani”, apare în lucrare.

În capitolul al V-lea descrie rânduielile de înmormântare şi pe înmormântarea–nuntă, iar capitolul al VI-lea este rezervat cântecului cuţitului pentru că în satele din Oaş există mai multe variante ale acestuia.  Capitolul al VII-lea vorbeşte despre vânătoare.

“Am adus această poveste ca argument în a explica de ce ucid atât de uşor unii oşeni. În societăţile arhaice care trăiesc din vânătoare, oamenilor care ucid zilnic şi sunt obişnuiţi cu sânge de animal, le este uşor să-şi ucidă semenii fără a avea remuşcări”, precizează scriitorul. În ultimul capitol se face referinţă la filmul -Nunta în Ţara Oaşului- realizat de regizoarea Elisabeta Bostan în anul 1960" spune scriitorul.

O lucrare despre cazuri de vendetă în România nu s-a mai scris. Lucrarea Din istoria modernă şi contemporană a Ţării Oaşului -lumea tradiţională şi vendeta-este prima monografie care vorbeşte despre răzbunare. După ce am cercetat dosarele penale din satele Oaşului din secolul trecut am ajuns la concluzia că a plecat sub pământ un sat de oşeni de 2.500 de suflete în urma vendetelor, în timp ce, în Albania, numai de la revoluţia din 1990 au murit în vendete peste 20.000 de oameni. Individul izolat nu are nici o putere, ansamblul grupului căruia îi aparţine îl răzbună. Vendetele demonstrează în mod clar principiul de solidaritate al grupului şi îşi are izvorul într-un trecut îndepărtat

Aceşti „eroi” nu au nevoie de nici o judecată divină. Am prezentat aici existenţa unei legi care a funcţionat de secole „sângele porunceşte sânge”, iar oamenii îşi fac dreptate singuri pentru că niciodată nu au timp suficient să aştepte până la judecata de apoi, încheie autorul.

Citeşte şi

Festivalul care leagă Crăciunul de Anul Nou: datini şi obiceiuri de iarnă din Ţara Oaşului

Ceremonia de căsătorie în Ţara Oasului, analizată de etnologi francezi

Totul până la literatură. Un rus şi-a omorât prietenul într-o ceartă legată de superioritatea poeziei în faţa prozei

Cărtărescu, Breban, Manea şi Vosganian, scriitorii propuşi de România pentru premiul Nobel