Sătmărenii care petrec de 1 Mai la iarbă verde nu trebuie să uite de legea picnicului. Amenzile sunt usturătoare

Sătmărenii care petrec de 1 Mai la iarbă verde
nu trebuie să uite de legea picnicului. Amenzile sunt usturătoare

Nerespectarea prevederilor acestei legi se pedepseşte cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei

Prefectura Satu Mare a inventariat locurile de picnic din judeţul Satu Mare şi a trimis lista la Garda de Mediu. Comisarii Găzii vor acţiona de 1 mai mai intens şi vor controla toate locurile de picnic din judeţ. Nerespectarea prevederilor acestei legi se pedepseşte cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.

Având în vedere zilele libere din perioada 1-4 Mai, precum şi deschiderea sezonului turistic, Garda Naţională de Mediu asigură o frecvenţă mai ridicată a acţiunilor de inspecţie şi control în zonele de agrement şi recreere şi pe litoral, cu scop preventiv, în vederea monitorizării activităţilor de picnic, conform Legii Picnicului.

Chiar dacă potrivit Legii 54/2012, activităţile de picnic pot fi organizate numai în zone special amenajate sau în zone indicate pentru picnic care aparţin domeniului public ori privat al statului şi/sau al unităţilor administrativ-teritoriale, zone în care există utilităţi şi facilităţi pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi şi este permisă aprinderea focului, în Satu Mare doar comuna Petreşti are un loc amenajat conforma standardelor. Locul de picnic din Petreşti se întinde pe suprafaţă de 1,7 ha şi cuprinde toate facilităţile, de la grătare amenajate, bănci şi mese, loc de joacă şi chiar o mică baltă de pescuit.

În restul judeţului, 16 oraşe şi comune şi-au propus până la finele anului amenajarea şi dotarea corespunzătoare a spaţiilor speciale pentru picnic, suprafaţa totală care va fi amenajată apropiindu-se de 20 hectare (19.1107 mp).

Acestea sunt Livada, Negresti-Oaş, Ardud, Agriş, Doba, Bârsău, Berveni, Săcăşeni, Micula, Căpleni, Foieni, Apa, Cehal, Tarna Mare, Beltiug, Certeze. Lucrările de amenajare a noilor locaţii sunt demarate în oraşele Livada şi Negreşti-Oaş.

Primăria Negreşti-Oaş a stabilit locaţiile de picnic, a montat indicatoarele de orientare spre acestea şi a început dotarea acestora conform legii. Locaţiile din Negreşti-Oaş sunt situate în zona Valea Măriei (2 spaţii de picnic – la pădure şi la lacuri) precum şi în zona staţiunii Luna-Şes şi însumează 26.000 mp.

Primăria Livada şi-a propus amenajarea a 3 locuri de picnic, unul în zona centrală – zona de agrement şi baza sportivă, în suprafaţă de 2.000 mp, unde se execută deja lucrări de terasamente şi alte două, în suprafaţă de 3.500 de mp, în zona pădurii şi a lacului de la Adrian.

Regulile impuse de legea picnicului pentru gratargii, dar şi alte reglementări pe care inspectorii de la Garda de Mediu şi poliţiştii le vor urmări sunt: păstrarea curăţeniei şi aruncarea deşeurilor doar în containerele special amenajate, aprinderea focului doar în locurile special amenajate, supravegherea arderii şi stingerea jarului după încheierea activităţii, folosirea toaletelor ecologice, parcarea autovehiculelor doar în zonele amenajate în acest scop, păstrarea liniştii şi ordinii publice.

Nerespectarea prevederilor acestei legi se pedepseşte cu amenzi cuprinse între 100 şi 5.000 de lei.

Vă recomandăm şi

FOTO Grătarele de la Pădurea Strehareţi din Slatina îşi aşteaptă clienţii de 1 Mai

De 1 Mai, poliţiştii vor patrula în toate zonele de agrement din Buzău

Amenzi între 100 şi 5.000 de lei pentru cei care încalcă regulile la picnic de 1 Mai

Loc special de picnic amenajat pentru clujeni de 1 Mai: Valea Gârbăului, unde a avut loc Festivalul Peninsula

 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: