Şedinţă festivă pentru consilierii locali. S-au întrecut în discursuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali i-au primit pe cei doi noi colegi după care au trecut la dezbaterea ordinei de zi. La sfârşitul şedinţei au închinat un pahar de şampanie.

Consilierii locali sătmăreni au avut joi, 22 decembrie, ultima întrunire din acest an, asta dacă nu se petrece ceva deosebit şi vor fi nevoiţi să se întruneascăde urgenţă, dar mici şanse, după ce se pare că şi Electrica a înţeles că nu are voie să se joace cu lumina sătmărenilor de sărbători.

Ordinea de zi cu 20 de puncte a fost completată cu încă 2 de către primar, aşa că nimeni nu se aştepta să se termine prea repede. Ordinea de zi a fost parcursă destul de repede, cu stângăciile de rigoare ale consilierului Gati, care a prezidat şedinţa, iertat fiind,pentru că se afla la prima experienţă de acest gen.

Prima poticnire în parcurgerea ordinii de zi, după ce s-a trecut de jurămintele noilor consilieri a fost la punctul privind taxele aplicate de primăriei anul viitor. Consilierul Radu Roca a cerut ca în piaţa mare producătorii de legume şi fructe să nu plătească pentru lunile ianuarie şi februarie doar taxa de rezervare de masă, da fiind faptul că aceştia sunt condiţionaţi de frig cu ieşirea la tarabă.

Prezent la şedinţă, seful ADP, Bozai, a declarat că cererea nu este realistă, dat fiind faptul că aceşti comercianţi pot intra în hală pentru a-şi vinde produsele pe timpul iernii. În acest moment doar 20% din mesele din hală sunt ocupate, existând loc pentru toţi doritorii.

Consilierul Butka Gergo a afirmat că s-ar crea un precedent dacă acestor cultivatori de citrice, cum i-a numit, ar primi acest favor, motiv pentru care nu consideră normală cererea lui Radu Roc. La vot, cererea consilierului PSD nu a întrunit numărul de voturi necesare.

Şedinţa s-a mai amânat şi din cauza lecţiei de istorie locale în materie de urbanism oferite de consilierul Guntner  Tiberiu dar şi de felicitările şi urările consilierilor locali. La final, toţi consilierii au închinat un pahar de şampanie.

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite