Meci de foc la handbal masculin în sala Polivalentă din Reşiţa

Meci de foc la handbal masculin în sala Polivalentă din Reşiţa

Ucemeriştii ameninţă că a venit vremea să preia supremaţia în Liga Naţională

Bănăţenii rămân în lupta pentru titlu doar dacă înving astăzi campioana, orice alt rezultat scoţându-i prematur din cărţi. Marele derby al handbalului masculin românesc a început înainte de primul fluier al arbitrilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constănţenii, prin vocea directorului executiv al clubului de la malul mării, Ali Nurhan, se plâng de faptul că bănăţenii nu au vrut să le pună la dispoziţie Sala Polivalentă pentru a se pregăti cu o zi înaintea jocului. „Nu au trimis solicitare în timp util şi erau făcute deja alte programări. Nu e vina noastră şi nu noi administrăm Sala Polivalentă”, a explicat organizatorul de competiţii al UCMR-ului, Dorin Gurbină.

Aihan Omer spune că este vorba doar despre un război psihologic în care fosta sa echipă încearcă să-i atragă pe reşiţeni. În ciuda faptului că UCMR nu a reuşit să învingă niciodată HCM Constanţa, tehnicianul vicecampioanei spune că ştie cum pot scăpa bănăţenii de acest complex. „Cu o mobilizare maximă, cu mintea limpede, cu un public care să pună o presiune uriaşă pe adversari, putem bate Constanţa. Ne-am bucurat pentru rezultatele lor frumoase din Champions League, dar acum trebuie să-i batem şi credem în şansa noastră”, a declarat Aihan Omer.
Intră şi Ghionea!

La marele meci de astăzi, UCMR se va putea prezenta în cea mai bună formulă de joc. În plus, îl poate arunca în luptă şi pe internaţionalul Vali Ghionea, care a primit ieri acceptul de a îmbrăca tricoul vicecampioanei. „Rică Pârâianu nu poate evolua la capacitate maximă. Este refăcut doar 60 la sută după accidentarea suferită la genunchi, dar este un meci prea important şi avem mare nevoie de el. Vali Ghionea nu a jucat de mult şi nu putem aştepta de la el să ne rezolve meciul. Este însă un mare câştig pentru noi”, a spus Omer.

Apărarea Reşiţei, cheia meciului


În tabăra reşiţeană domină optimismul. „Trebuie neapărat să câştigăm meciul ăsta. Constanţa traversează o formă excelentă şi nu ne va fi uşor. Nu putem spune că ne temem de vreun jucător anume, pentru că pericolul poate veni de la oricare dintre adversarii noştri. Este foarte important ca apărarea noastră să fucţioneze perfect. Altfel, va trebui ca, în atac, procentajul fiecăruia dintre noi să fie de peste 90 la sută”, spune vedeta Reşiţei, fost jucător al HCM-ului, Bojan Butulija.

„Este un meci cu miză deosebită, iar eu pentru astfel de meciuri am venit la Reşiţa. E greu de spus unde s-ar putea face diferenţa. Constanţa are poate cea mai bună poartă din ţară, dar asta nu înseamnă că sunt de neînvins”, a declarat Rică Pârâianu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările