Mai mulţi primari din Caraş-Severin au cerut la Guvern bani pentru dezvoltarea turismului: „E anormal să fim în 2017 şi să nu avem utilităţi, într-o zonă turistică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi primari din Caraş-Severin au profitat de Programul Naţional de Dezvoltare Locală 2 (PNDL), pentru a dezvolta şi a rezolva problemele de infrastructură din zonele turistice pe care le au în patrimoniu.

La Turnu Ruieni, Primăria a obţinut finanţare prin PNDL pentru şapte proiecte. Două dintre acestea vizează direct zona turistică Muntele Mic.

Astfel administraţia locală va avea la dispoziţie peste 9 milioane de lei pentru introducerea reţelei de apă şi încă 9 milioane de lei pentru introducere reţelei de canalizare. Primarul Mihai Mărlăescu spune că odată realizate, aceste două investiţii vor duce la primirea statutului oficial de staţiune pentru Muntele Mic şi vor dezvolta zona.

“Pentru mine e o bucurie că am reuşit să primesc finanţare şi pentru aceste două proiecte, pentru că fără apă şi canal nu putem declara zona ca staţiune turistică. Se bucură şi oamenii care şi-au deschis acolo pensiuni, pentru că le era foarte greu. Umează să trecem de toate fazele din proiecte şi să primim banii. Fără apă şi canal nu poţi să faci nimic acolo, nu poţi să faci o staţiune şi să aduci turişti, fără astea două investiţii şi fără drumuri”, spune primarul care susţine că aşteaptă aprobare şi pentru un proiect cu fonduri europene, prin care ca să reabiliteze drumul de pe Muntele Mic.

Şi în comuna Văliug, vin bani care dezvoltă infrastructura în beneficiul turiştilor. Primăria a obţinut prin PNDL 2, peste 4,9 milioane de lei, bani pentru extinderea sistemul de alimentare cu apă şi extinderea canalizării menajere Văliug – Crivaia.

“Noi în comună avem apă şi canal, însă proiectul asta e chiar pentru zona turistică, unde avem o problemă. Oamenii au fose septice, unele miros, unele nu se vidanjează ştiţi cum e. Nu e normal să vină turistul să stea la plajă, să simtă mirosul de rahat. Nu e Ok! De fapt, e anormal să fim în 2017 şi să nu aveam aceste utilităţi, într-o zonă turistică”, spune primarul, care dezvăluie că s-a folosit de finanţările de la Guvern şi pentru a asfalta drumurile. “Tot pe PNDL, pe primul, am avut un proiect de finanţare pentru refacerea drumurilor din zonă, peste un milion de euro

În comuna Eftimie Murgu, celebră în toată lumea pentru complexul de mori pe apă se rezolvă în sfârşit una dintre cele mai mari probleme, care umbreau obiectivul turistic. Atât Consiliul Judeţean Caraş Severin, cât şi Primăria Eftimie Murgu au primit finanţări de peste 15 milioane de lei, pentru două proiecte, prin care se vor asfalta durmurile judeţene şi comunale care duc la mori.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite