Turism în România. Călimăneşti-Căciulata, o staţiune pentru toate anotimpurile FOTO
0
Cu o istorie de milenii, staţiunea Călimăneşti-Căciulata din judeţul Vâlcea, încă îşi aşteaptă oaspeţii cu uşile deschise.
Aici, turismul balneoclimateric se întâlneşte cu turismul montan şi cultural, precum şi cu cel monahal,
într-un circuit care nu ţine de vremea de afară, ci doar de pofta de ducă a călătorului.
La poalele Masivului Cozia şi ale Munţilor Căpăţânii, la intrare în Defileul Oltului, pe malurile bătrânului Alutus, se află una dintre perlele balneare ale României – staţiunea Călimăneşti-Căciulata.
Aşezarea este formată din două părţi distincte: în jumătatea sudică se regăseşte oraşul propriu-zis, iar în cea nordică – staţiunea cu hoteluri şi vile.
GALERIE FOTO CU STAŢIUNEA BALNEARĂ CĂLIMĂNEŞTI - CĂCIULATA, DE IERI ŞI DE AZI
Deşi izvoarele minerale din Călimăneşti-Căciulata erau recunoscute în mod oficial încă din 1600, ele au început să fie valorificate terapeutic două secole mai târziu. Construirea unui stabiliment balnear pentru militari la recomandarea doctorului Carol Davila, captarea Izvorului nr. 1 Căciulata, construirea gării, dar şi concesionarea staţiunii pentru cinci decenii Societăţii Govora-Călimăneşti au marcat destinul acestei staţiuni.
PALATE ÎN MINIATURĂ PE MALUL OLTULUI
Renumele pe care l-a căpătat zona, în primul rând datorită apelor minerale, a dus la popularea ei cu reprezentanţi ai aristocraţiei de odinioară, care şi-au construit în zonă „vile ce poartă până azi parfumul epocii prin măiestria constructorilor vremii“, după cum menţiona monografistul Dan Zamfirache în volumul „Călimăneşti 2038“.
Aceeaşi sursă aminteşte şi despre una dintre cele mai frumoase clădiri de epocă din România – Pavilionul Balnear Central, inaugurat în 1855 şi construit în stil elveţian, considerat unul dintre cele mai vechi hoteluri din ţara noastră. Între 1907-1911, a fost supraînălţat şi dotat cu o secţie de tratament balnear, devenită faimoasă în tratarea reumatismului.
O mare parte din palatele miniaturale construite de protipendada vremii, în urmă cu mai bine de un secol, precum Vila Cantacuzino, Vila Maior Mihailidi, Vila Ştepleanu, devenită Vila Scriitorilor, erau destinate exclusiv membrilor familiilor.
Pe de altă parte, Hotelul Jantea, cunoscut după naţionalizare sub numele de Vila Oltul, a fost transformat în clinică, în 1974, având şi astăzi aceeaşi întrebuinţare. Hotelul Jantea 2, cunoscut ulterior sub numele de Vila Zorilor, a fost folosit în scopuri turistice, iar apoi lăsat în degradare, ca multe alte clădiri de patrimoniu din staţiune.
SCHITUL SALVAT DE ELENA CEAUŞESCU
Pe lângă vilele construite tot în stil elveţian, în staţiunea Călimăneşti-Căciulata au apărut şi două cazinouri: unul în clădirea actualei biblioteci orăşeneşti, iar altul, în apropiere, pe singura insulă locuibilă a râului Olt, în locul denumit „La Vâltoare”. Clădirea a fost demolată între timp, în momentul construirii barajului, când a fost necesară înălţarea insulei.
A fost salvat în schimb, se pare chiar de către Elena Ceauşescu, cel mai vechi schit de maici din România, ctitorie a lui Neagoe Basarab – Schitul Ostrov. Totuşi, atunci au dispărut ştrandul, teatrul, pista de popice şi mare parte din grădina dendrologică de pe insulă.
Primele pavilioane pentru cură de apă minerală datează din anul 1910. În 1913, a apărut Uzina electrică, iar în 1919,o haltă şi o pasarelă peste Olt, în dreptul uzinei transformată astăzi în Casă de Cultură care poartă numele actorului Florin Zamfirescu.
OFERTĂ TURISTICĂ GENEROASĂ
Odată cu naţionalizarea din 1948, staţiunea balneară a trecut în proprietatea statului şi dintr-un loc exclusivist s-a profilat pe turismul social, de masă. Astăzi, deopotrivă turişti şi localnici se bucură de cele 25 de surse de apă minerală, captate din izvoare sau din foraje, amplasate pe ambele maluri ale Oltului: 13 în Călimăneşti, şase în Cozia, patru în Căciulata şi două în Păuşa.
Staţiunea se recomandă a fi una pentru „patru anotimpuri“, destinată tuturor categoriilor de populaţie, nu doar pensionarilor sau celor cu diverse boli, oferind pe lângă turismul balneoclimateric şi turism montan (Parcul Naţional Cozia), de vânătoare şi pescuit sportiv, monahal (Mănăstirile Cozia, Ostrov, Turnu şi Stânişoara), cultural (Festivalul de Folclor „Cântecele Oltului“, Tabăra Internaţională de Pictură „Vlaicu Ionescu“, Tabăra Naţională de Teatru „Florin Zamfirescu“), de sfârşit de săptămână şi de tranzit, dar şi de odihnă şi agrement prin zecile de bazine cu ape termale apărute în zonă în ultimii ani, la care se adaugă şi două parcuri acvatice şi plimbările cu vaporaşul pe Olt.
Cele mai multe dintre actualele complexuri hoteliere şi de tratament au fost construite între 1957 şi 1979: Sanatoriul de copii cu sechele, Sanatoriul de Urologie din cadrul Vilei 1 Mai din Căciulata, Clinica de Balneologie Călimăneşti, Secţia Clinică a Institutului Naţional de Geriatrie, Hotelul Vâlcea
şi Hotelul Traian din Căciulata, ambele cu baze proprii de tratament, Complexul Balnear de la Cozia, cu cele trei hoteluri – Căciulata, Cozia şi Oltul, fiecare cu câte 400 de locuri şi bază de tratament, cu o capacitate de 5.000 de proceduri de balneofizioterapie pe zi, Ştrandul Termal Căciulata şi Ştrandul Termal Cozia. În 30 de ani, între 1950 şi 1980, numărul bazelor de tratament a crescut de opt ori.
Ce afecţiuni se tratează cu apă minerală
Călimăneşti-Căciulata deţine patru tipuri de ape minerale, în funcţie de temperatură: cele sub 20 de grade sunt considerate reci şi, prin urmare, sunt folosite pentru uz intern; cele între 20 şi 34 de grade Celsius – izvoarele hipotermale 3 şi 4 de la Cozia; apele termale cu temperaturi cuprinse între 42 şi 43 de grade Celsius, provenite din Forajele 1004 Căciulata, Cozia 1 şi 5; şi apele geotermale, de peste 87 de grade Celsius, considerate cele mai fierbinţi din România, provenind din Forajele 1006 Căciulata, 1007 Călimăneşti, 1008 Cozia.
Toate acestea sunt dedicate curelor externe. De asemenea, staţiunea are patru tipuri de izvoare: oligominerale, hipotone, izotone şi hipertone. O serie de afecţiuni sunt tratate şi astăzi în staţiunea Călimăneşti-Căciulata, de la cele din sfera tubului digestiv şi ale glandelor anexe, la afecţiuni ale rinichilori şi ale căilor urinare, boli de nutriţie, boli ale pielii şi boli ale aparatului locomotor şi ale aparatului respirator.
Bazele de tratament sunt dotate cu instalaţii pentru hidroterapie – duşuri terapeutice, masaj, duş subacval, băi cu plante, băi cu bioxid de carbon sau cu bule de aer, băi chinetoterapeutice; electroterapie; pneumoterapie – aerosoli, inhalaţii; precum şi alte instalaţii – ultrasunete, săli de masaj, săli de gimnastică medicală, împachetări cu parafină.
„Am văzut cu ochii noştri acel loc şi i-am zis pământul făgăduinţei“
Este fascinantă povestea apelor consumate de împăraţi, regi şi preşedinţi, marea comoară cunoscută de pe vremea dacilor şi romanilor, dar valorificată terapeutic oficial abia din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Potrivit datelor arheologice – castrele Arutela şi Jiblea, precum şi tezaurele monetare dacice descoperite aici –, zona este locuită încă din Antichitate.
O dovadă a faptului că încă din vremuri străvechi se ştia despre existenţa izvoarelor minerale o constituie termele romane de la Arutela, o construcţie ridicată în urmă cu două mii de ani de arcaşii sirieni, pe vremea împăratului Hadrian, chiar pe „autostrada antichităţii“ – drumul construit de romani care mergea până la Dunăre şi pe care s-a circulat neîntrerupt mai bine de un mileniu şi jumătate.
„Se pare că dacii care locuiau pe aceste meleaguri cunoşteau şi foloseau în scop terapeutic apele minerale din zona Bivolari, care se scurgeau liber în râul Olt. Numele antic al castrului ne este indicat şi de cunoscuta hartă romană Tabula Peutingeriană din secolul III“, scria dr. Gheorghe Mămularu, fostul director medical al staţiunii, în lucrarea „Aspecte din istoricul apelor minerale de la Călimăneşti“.
BĂI CU APĂ SULFUROASĂ PENTRU MUSAFIRI
„Tărâmul abundenţei“, aşa cum a fost supranumit, apare descris şi în însemnările de la 1517 ale lui Gavriil Protul, de la Muntele Athos: „Este plin de toate bunătăţile, acolo cură apă pucioasă. Am văzut cu ochii noştri acel loc şi i-am zis pământul făgăduinţei“.
Legenda care vorbeşte despre locul de la care şi-a luat denumirea staţiunea pomeneşte despre un cioban care s-a spovedit călugărilor de la Mănăstirea Cozia că a scăpat de „metehnele trupului“ scăldându-se într-un lac din Câmpul lui Căliman. Atribuia apei „puteri cereşti“, fiindcă datorită acestora scăpase de durerile de spate, iar oile rănite i se vindecau în mod miraculos. Călugării au descoperit
izvoarele în apropierea mănăstirii şi astfel a luat naştere Bolniţa Mănăstirii Cozia, primul spital al acestor locuri, unde oamenii se tratau de diverse afecţiuni.
În secolul XVIII, stareţul Mănăstirii Cozia, Ghenadie, a amenajat câteva cabine rudimentare pentru băi, dar captarea oficială avea să fie realizată la jumătatea secolului următor, de către Alexandru Golescu Negru, uimit de comoara descoperită. În acele timpuri, localnicii obişnuiau să încălzească cu pietre arse în foc apă sulfuroasă pentru oaspeţi. Apa minerală era cărată în butoaie dintr-o zonă cunoscută sub
denumirea de Valea Puturoasă.
Fostul director medical al staţiunii amintea că procedeul de cură balneară a fost practicat până în anii 1950.
În 1873, izvoarele de la Călimăneşti-Căciulata aveau să fie prezentate în colecţia apelor minerale în cadrul Expoziţiei de la Viena. Datorită lor, a luat naştere staţiunea, exploatată şi pusă în valoare ca atare de la finele secolului XIX, când a mai primit o recunoaştere în cadrul Expoziţiei Internaţionale de Produse Alimentare şi Ape Minerale de la Bruxelles. Anul 1893 a adus izvoarelor o medalie de aur şi Diploma Grand-Prix.
Patru decenii mai târziu de la naşterea staţiunii, aceasta a fost declarată oraş.
PENTRU A ALINA SUFERINŢELE ÎMPĂRAŢILOR
Efectele miraculoase ale apelor minerale de la Călimăneşti-Căciulata au fost studiate de o serie de personalităţi din lumea ştiinţifică internaţională, precum medicul vienez Johan Nepomuk Mayer, şef al serviciului sanitar al oştirii din Muntenia, inspector al doctorilor şi al spitalelor militare, farmacologul german Carl Friedrich Eduard Siller şi renumitul medic francez Joseph Caillat.
„Deşi am întâlnit deja o mulţime de lucruri foarte interesante în timpul investigaţiilor care urmează să fie comunicate, rezultatul ar arăta că multe dintre izvoarele minerale din nordul Ţării Româneşti pot fi comparate cu cele mai renumite izvoare de sulf din Europa datorită componentelor medicinale pe care le conţin“, recunoştea farmacologul german Siller.
Nimeni n-ar putea şti cu exactitate câte suflete, de-a lungul mileniilor, au beneficiat de puterea tămăduitoare a apelor de la Călimăneşti-Căciulata.
Se ştie însă cu siguranţă că printre cei ale căror dureri fizice au fost alinate se numără chiar domnitorul Mircea cel Bătrân, împăratul Napoleon al III-lea, la recomandarea lui Carol Davila, care s-a tratat de litiază renală cu apă de la Izvorul nr. 1, transportată cu poştalionul până la Paris, preşedintele Franţei Emil Loubet, arhiducele austro-ungar Leopold Salvador, împăratul Austro-Ungariei Franz Joseph şi mulţi alţii.
De asemenea, puţini mai cunosc faptul că, în urmă cu două secole, apele minerale de la Călimăneşti - Căciulata erau îmbuteliate în sticle şi comercializate. În perioada interbelică s-a reuşit performanţa de a se îmbutelia apă minerală în peste 80.000 de sticle, după cum menţiona P.M. Preda, în volumul „Oltenia“.
Vă mai recomandăm şi:
Imagini spectaculoase surprinse cu drona pe cele mai frumoase trasee de iarnă din Carpaţi FOTO VIDEO
Se încarcă comentariile...
