UPDATE Trei victime, dintre care una a murit la scurt timp, după ce două maşini s-au făcut praf FOTO

UPDATE Trei victime, dintre care una a murit la scurt timp, după ce două maşini s-au făcut praf FOTO

Accident mortal în Laloşu - Vâlcea; Foto: Adevărul

Un accident rutier grav s-a produs joi noaptea în judeţul Vâlcea. O persoană şi-a pierdut viaţa în urma impactului extrem de violent dintre două maşini.

Ştiri pe aceeaşi temă

Update, ora 09:00 Potrivit informaţiile furnizate de Poliţia Vâlcea şoferul care a decedat avea 34 de ani şi era din Morunglav, judeţul Olt.

Accidentul s-a produs pe drumul judeţean 644A, pe raza comunei Laloşu, sat Olteţani, pe direcţia Laloşu - Morunglav.

„La km 1 + 650m, într-un vârf de rampă, nu ar fi adaptat viteza şi ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar din sensul opus, condus de un bărbat de 21 de ani, din comuna Laloşu, ce avea ca pasageră o fată de 14 ani, din comuna Stroeşti”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Teribilul accident a avut loc în data de 13 august, în jurul orei 22:36, în comuna Laloşu din Vâlcea. În urma unei coliziuni între două maşini, iniţial s-a crezut că două persoane au avut de suferit, dintre care una era încarcerată. 
 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a trimis la faţa locului un echipaj SMURD de la Măciuca, un altul de Descarcerare uşoară din cadrul Gărzii de Intervenţie Drăgăşani, iar colegii din Olt au venit în ajutor cu un echipaj SMURD şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă (ASAS), şi cu modul de descarcerare, de la Balş.
 
La locul accidentului a fost descoperită o victimă de 35 de ani care a fost scoasă dintre fiarele contorsionate ale maşinii de către pompierii de la Balş. Fiind în stop cardio-respirator a necesitat manevre de resuscitare, dar cum leziunile suferite erau incompatibile cu viaţa, în ciuda eforturilor, inclusiv ale echipajului de pe ambulanţa SAJ de la Tetoiu, aceasta nu a supravieţuit impactului. 
 
Dintre celelalte două victime, doar una a fost transportată la spital: un tânăr de 21 ani, care a suferit un traumatism toraco - abdominal, fiind internat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Craiova. 
 
A treia victimă, o fată, a refuzat transportul la spital, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii ISU Vâlcea.
 
Persoana care şi-a pierdut viaţa şi tânărul care a ajuns la spital sunt din Laloşu, iar copila de 14 ani era din Stroieşti. Aceasta din urmă venise în vizită la rudele din Laloşu. Primul era într-o maşină, iar tinerii în cealaltă maşină. 
 
Ambele maşini implicate în accident au suferit daună totală. La publicarea acestui material, nu se cunoşteau cauzele şi nici împrejurările în care s-a produs acest accident.
 
Imagini de la accidentul mortal din Laloşu - Vâlcea; Foto: Adevărul:
 
 
 
 
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: