Taxi, Lupii lui Calancea, Zdob şi Zdub, Bosquito, Fără Zahăr şi alţii, în concert pe Valea Lotrului

Taxi, Lupii lui Calancea, Zdob şi Zdub, Bosquito, Fără Zahăr şi alţii, în concert pe Valea Lotrului

Formaţii din România şi Republica Moldova în concert în aer liber pe Valea Lotrului la Summer Camp Brezoi 2021 - Vâlcea Foto colaj

Trei zile de concerte, în cadrul proiectului „Live Music Summer Camp Brezoi”, vor avea loc la finele săptămânii, 9 - 11 iulie, pe Valea Lotrului, în Vâlcea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Una dintre cele mai cunoscute companii din judeţul Vâlcea, firma Diana, aflată în topul abatoarelor din România, dar şi în topul producătorilor de preparate din carne cu capital 100% românesc, serbează la finele acestei săptămâni 30 de ani de activitate. 

Organizatorii promit o aniversare „pe ritmuri vibrante”, alături de „gusturi şi momente de neuitat”: „Un fusion excelent de muzică live, entertainment, gastronomie şi oameni frumoşi”, toate sub titulatura: „#LetsMEAT@theFestival”. 
 
Un eveniment la care sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de distracţie, muzică şi mâncare bună, în aer liber, la Brezoi, alături de formaţii renumite din România şi Republica Moldova. 
 
Maratonul muzical va începe de vineri, 9 iulie, de la ora 16:00, cu Mash Up Band, Antract şi Taxi, va continua sâmbătă, 10 Iulie, de la aceeaşi oră cu Lupii lui Calancea, Zdob şi Zdub, pentru ca duminică să concerteze Fără Zahăr, Bosquito şi White Mahala.

Abonamentele sau biletele pot fi achiziţionate la preţ aniversar, la doar 30% din valoarea normală, de pe site-ul „iabilet.ro”
 
 
„Accesul publicului este condiţionat de normele în vigoare la data evenimentului. Actualmente acestea prevăd: “Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore”, se precizează atât pe site-ul companiei cât şi pe pagina de socializare a proiectului „Live Music Summer Camp Brezoi 2021”.
 
Proiectul Brezoi Summer Camp 2021: „High five România” a început pe 18 iunie şi se va derula până pe 5 septembrie, perioadă în care la sfârşitul fiecărei săptămâni va fi organizat câte un festival (zece în total), printre care şi cel de la finele acestei săptămâni, alături de cinci concerte ale vedetei internaţionale Beth Hart.
 
Accesul în campingul de lângă zona de concerte este gratuit.
 

Vă mai recomandăm şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările