Râmnicu Vâlcea: Hala industrială a SC Rovimet SA a fost sigilată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Un executor judecătoresc a dispus,luni, sistarea lucrărilor de construcţie la hala industrială ridicată fără autorizaţie pe strada Râureni care aparţine SC Rovimet SA. În acelaşi timp angajaţi din cadrul primăriei Râmnicului au sigilat construcţia.

  

   Poliţişti comunitari, angajaţi ai primăriei şi un executor judecătoresc au mers, luni, să sigileze hala industrială a SC Rovimet SA. Construcţia clădirii s-a făcut fără autorizaţie şi ea e amplasată pe conducta de canalizare oraşului a SC Acvarim SA. Primăria Râmnicului l-a acţionat pe Constantin Popescu, patronul Rovimet, în instanţă. Judecătoria Râmnicului s-a pronunţat în şedinţă publică dispunând sistarea lucrărilor la hală până la soluţionarea irevocabilă a cauzei 4430/288/2009.  „S-a ordonat sistarea construcţiei la hală care aparţine SC Rovimet SA. Vom încerca un dialog cu domnul Constantin Popescu, după care cei de la primărie vor pune sigiliu pe construcţie şi vom încheia un proces verbal prin care îi pune în vedere să sisteze lucrările”, a declarat  Dumitru Tudor Bunescu, executor judecătoresc.

„Primarul nu îmi dă autorizaţie pentru că l-am denunţat la DNA în 2006”

  Constantin Popescu a refuzat să discute cu angajaţii primăriei şi cu executorul judecătoresc, în timp ce i s-a sigilat construcţia. „De ce să cobor jos. E foarte cald afară. Eu nu am treabă cu executorul judecătoresc, el a venit să îşi facă treaba”, a spus Popescu. Tot el ne-a povestit că din 2008, din lunile august, septembrie a început să facă actele pentru construcţie. „Până să încep construcţia  halei am solicitat la primărie autorizaţie de construcţie. Am toate avizele. Am depus de trei ori documentaţia la primărie şi am fost refuzat. Mi-am dat seama că primăria nu vrea să îmi dea autorizaţie de construcţie. Primarul nu îmi dă autorizaţie de construcţie pentru că l-am denunţat la DNA în 2006 că îmi cerea bani pentru eliberarea unui certificat de urbanism. Şi m-am apucat să ridic hala fără autorizaţie.  Este o construcţie pe un teren proprietate personală. Primăria mă putea amenda şi apoi eu intram în legalitate”, povesteşte Constantin Popescu. El susţine că a sistat lucrările la hală de trei luni şi a trimis în şomaj 27 de angajaţi. Primăria l-a amendat cu 80.000 lei, sumă contestată în instanţă de Popescu. 

Primăria a cerut demolarea clădirii


  Mircia Gutău, primarul oraşului spune că pentru aprobarea construcţiei halei Popescu avea nevoi de un Plan Urbanistic de Detaliu (PUD). „Acest PUD a fost avizat de Consiliul Local, urma doar ca să mai fie aprobat. Ca să fie aprobat el trebuia să aibă toate avizele de la societăţile de utilităţi. El s-a apucat întâi să construiască şi acum vrea să intre în legalitate. A primit amendă, dar a contestat-o în instanţă şi acum aşteptăm să se finalizeze procesul. Noi am cerut stoparea lucrărilor în instanţă şi astăzi s-a pus sigiliu pe clădire cu executor judecătoresc”, a precizat Gutău.  În instanţă primăria a cerut demolarea clădirii şi se aşteaptă finalizarea procesului. Conflictul între Constantin Popescu şi Mircia Gutău, primarul Râmnicului a izbucnit în 2006.  Atunci Constantin Popescu l-a denunţat la DNA pe primar că i-a cerut mită ca să îi elibereze un certificat de urbanism. Edilul împreună cu fostul viceprimar, Nicolae Dicu au fost acuzaţi de acte de corupţie de procurorii DNA şi au stat închişi trei luni. Ultima instanţă de judecată i-a declarat pe cei doi nevinovaţi, dar procurorii DNA au făcut recurs, urmând să se pronunţe Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite