Râmnicu Vâlcea: 50 de jandarmi asigură ordinea la meciul de handbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Principalele ştiri ce pot fi citite azi şi în ediţia tipărită a Adevarului de Seară.

Măsuri de ordine la meci


50 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vâlcea asigură, astăzi, ordinea publică, de la ora 16.30,  în zona Sălii Sporturilor Traian din municipiul Râmnicu Vâlcea. Măsurile se iau cu ocazia desfăşurării jocului de handbal feminin dintre echipele Oltchim Râmnicu Vâlcea şi S.D. Itxako - Spania din cadrul Grupelor Ligii Campionilor. La meci vor fi 2.000 de spectatori.


Razii pe drumurile naţionale


Poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Vâlcea au realizat în cursul zilei de ieri mai multe razii pe drumurile naţionale din judeţ. În timpul acţiunilor s-au aplicat 133 de sancţiuni în valoare totală de 15.150 lei şi s-au reţinut şapte permise şi şase certificate de înmatriculare. Amenzile s-au aplicat pentru viteză, oprire neregulamentară şi nepurtarea centurii.



Ajutoare pentru pensionari


Din acest an, pensionarii care au venituri mai mici 800 de lei vor primi ajutoare de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Vâlcea. În 2009, ajutoarele s-au adresat numai celor cu pensii sub 700 de lei. „Am hotărât ca sprijinul acordat de CARP să fie acordat şi celor cu pensia mai mică de 800 de lei", a precizat Grigorie Răban, preşedintele CARP Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite