FOTO Cum a schimbat un accident rutier programul elicopterelor SMURD. Fetiţa de 10 ani care a aşteptat ore în şir ajutor

FOTO Cum a schimbat un accident rutier programul elicopterelor SMURD. Fetiţa de 10 ani care a aşteptat ore în şir ajutor

Ambulanţa SMURD de tip C1 pentru reanimare şi terapie intensivă mobilă a stat timp de şapte ani în garajul ISU Vâlcea fără a fi folosită deşi era unică în judeţ Foto smurd.ro

Programul de zbor al elicopterelor SMURD, dar şi situaţia unor investiţii de sute de mii de euro au fost influenţate de un accident rutier produs la sfârşitul anului 2019 în Vâlcea.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Noua măsură luată de MAI privind zborul elicopterelor SMURD pe timp de noapte a fost declanşată în urma unui accident petrecut în Vâlcea, la sfârşitul anului trecut. 
 
O fetiţă de 10 ani, aflată în comă, rănită grav într-un accident rutier din Băile Govora, produs de tatăl său urcat beat la volan, nu a putut fi transferată urgent la Bucureşti pentru că a ratat întâlnirea cu elicopterul SMURD. Din cauza reglementărilor de la acea vreme, elicopterul n-a putut s-o mai aştepte după lăsarea serii. Iar o ambulanţă performantă, dotată corespunzător, nu era funcţională. Aceasta zăcea într-un garaj în lipsă de specialişti. 
 
De aceea, copila a aşteptat cinci ore la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Vâlcea, în comă de gradul 3, să vină o ambulanţă potrivită, din alt judeţ, care s-o transfere la Bucureşti.
 
Ambulanţa performantă care a stat şapte ani în garaj, deşi era unică în judeţ
 
Aşa a ieşit la iveală şi situaţia de la SMURD Vâlcea, la remedierea căreia se lucrează acum. Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea nu deţine o autosanitară de terapie intensivă mobilă (de tip C1), necesară în cazurile foarte grave. 
 
În schimb, aceasta există în dotarea SMURD Vâlcea, doar că nu este operaţională, deşi investiţia a costat peste 200.000 de euro.
 
SMURD Vâlcea a avut în dotare o astfel de ambulanţă performantă din 2013. Dar, nu a funcţionat niciodată! 
 
De fapt, acum are în dotare a doua ambulanţă de tip C 1. Cea dintâi a fost transferată, între timp, la Sălaj, după ce a stat timp de şase ani în garaj! În tot acest timp, nici o autoritate cu putere de decizie nu a catadicsit să facă ceva în acest sens – mai exact să găsească specialişti care să o folosească. 
 
ISU Vâlcea nu putea angaja medici, iar Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Spitalul Judeţean n-au reuşit să convingă Ministerul Sănătăţii să aprobe înfiinţarea de noi posturi pentru medici specializaţi. 
 
Curios sau nu, după ce anul trecut s-a decis transferul primei ambulanţe performante către un alt judeţ care avea nevoie, dar şi personal specializat, SMURD Vâlcea a fost dotat din nou cu o ambulanţă pentru reanimare şi terapie intensivă mobilă (C1) nou – nouţă, deşi între timp nu-şi rezolvase problema cu personalul specializat. 
 
Iar pe noua autosanitară ultraperformantă din dotare a început din nou să se pună praful, în garaj. Până când accidentul de la Băile Govora a adus în atenţia mass-media şi a noului Guvern întreaga situaţie.
 
28 februarie, un termen ambiţios ca autosanitara de peste 200.000 de euro să devină funcţională
 
Pentru a rezolva situaţia ambulanţei de tip C1, pentru prima dată în şapte ani, s-au întâlnit conducerile Prefecturii, Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi implicit a Unităţii de Primiri Urgenţe, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă în subordinea căruia acţionează SMURD, a Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi a Consiliului Judeţean. 
 
Întâlnirea a fost o premieră, în toată această perioadă plimbându-se hârtii de la o instituţie la alta. „De ce a durat atât nu pot să vă spun”, recunoşte şi noul prefect de Vâlcea, Tiberiu Costea. 
 
S-au găsit şi soluţii, până la urmă, şi s-a căzut de comun acord că, până pe data de 28 februarie, trebuie întocmite actele prin care, în organigrama Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, să se prevadă posturi noi pentru medici specializaţi, fiind scoase deja la concurs. 
 
O astfel de ambulanţă, de tip C1, are nevoie de doi paramedici, un asistent şi un medic specializat în 
urgenţe. Oficial, s-a pretextat că nu s-au găsit medici specialişti care să coordoneze acest serviciu, în realitate nimeni nu a fost interesat să preia responsabilităţile acestui nou serviciu care va funcţiona tot în sistem de gardă, la fel ca UPU, plus că, fiind dotată cu aparatură specială, este nevoie şi de personal instruit. 
 
Directorul Spitalului Judeţean, dr. Dan Ponoran a explicat că ambulanţa SMURD nu a funcţionat din lipsă de personal specializat, situaţie cu care se confruntă şi UPU Vâlcea. „În ultimii doi ani, am scos posturile pentru medicină de urgenţă de patru ori şi nu s-a prezentat nimeni la concurs. Şi acum avem un concurs în luna februarie unde s-a înscris un candidat pe cele două posturi”.
 
Pe ambulanţa de tip C1 nu pot lucra decât medici UPU sau de la ATI – Terapie Intensivă, adică doar din spital. Aceasta este destinată cazurilor critice, pentru pacienţii în cazul cărora deplasarea cu o ambulanţă obişnuită le-ar pune viaţa în pericol.
 
Prin urmare, va fi un serviciu atipic, în care medicii şi asistentele vor fi astfel în subordinea Spitalului Judeţean Vâlcea, iar paramedicii şi şoferii în cea a ISU Vâlcea. 
 
ISU Vâlcea aşteaptă acreditările de la Ministerul Sănătăţii
 
Cert este că se doreşte ca, în cel mai scurt timp, ambulanţa SMURD de tip C1 de la Vâlcea să fie pusă în funcţiune, sub coordonarea unor medici din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe, ori de câte ori va fi nevoie. Cel puţin la început.
 
În afară de personal, o altă etapă prevede acreditarea ambulanţei de către Ministerul Sănătăţii, procedură demarată deja de către ISU Vâlcea. „Sfârşitul lunii februarie este un termen realist pentru a avea toate aceste proceduri finalizate”, a declarat directorul Ponoran despre când va putea fi pusă în funcţiune ambulanţa tip C1.
 
Se caută soluţii pentru realizarea unui heliport la Râmnicu Vâlcea
 
În acelaşi timp, la nivelul Prefecturii Vâlcea se caută soluţii pentru realizarea unui heliport care să permită aterizarea şi decolarea elicopterelor. La Râmnicu Vâlcea, elicopterul SMURD nici nu poate ateriza şi nici nu poate decola pe timp de noapte.
 
Discuţii care nu sunt o premieră. De ani de zile, chestiunea este pusă pe tapet atât de administraţia publică locală din Râmnicu Vâlcea, cât şi din alte oraşe, ori localităţi învecinate, fără succes până la această oră. Spre exemplu, la Râmnicu Vâlcea, unde primarul Mircia Gutău se lăuda în urmă cu doi ani că vrea să construiască un heliport, acum se discută despre crearea unei baze sportive în acelaşi loc – pe islazul de la Malul Alb. La Horezu, unde de asemenea autorităţile s-au lăudat că au planuri în acest sens, nu există nimic concret. Are şanse mai mari o comună învecinată municipiului Râmnicu Vâlcea, unde există nişte lucrări într-o fază incipientă, la Budeşti. 
 
Situaţia de la Vâlcea, o problemă la nivel naţional
 
La nivel central s-a concluzionat, după accidentul din Băile Govora, în urma căruia a izbucnit scandalul legat de programul de noapte al elicopterelor SMURD, că toate judeţele trebuie sprijinite ca să amenajeze locuri pentru decolarea şi aterizarea aeronavelor SMURD – de preferat în fiecare oraş, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte. În plus, în lipsă de piloţi, au răspuns sugestiei ministrului de Interne piloţii aflaţi la pensie, în rezervă, iar pe viitor se intenţionează să fie folosit personal din cadrul armatei. Odată cu aceste chestiuni şi-au găsit rezolvare şi altele conexe, precum salarizarea personalului care va opera pe aeronavele SMURD, dar şi reglementarea zborurilor pe timp de noapte pentru toată ţara, nu doar pentru Bucureşti şi Târgu Mureş.
 
Ar mai fi de pus că situaţia de la Vâlcea cu dotarea performantă, dar nefuncţională, precum şi cu lipsa acută de personal medical, nu este singulară la nivel de ţară. 
 

Ambulanță de tip C1 - terapie intensivă mobilă SMURD: dedicată reanimării și terapiei intensive Foto smurd ro

Imagini din aceeasi galerie
  • Ambulanță de tip C1 - terapie intensivă mobilă SMURD: dedicată reanimării și terapiei intensive Foto smurd ro
  • Ambulanță de tip C1 - terapie intensivă mobilă SMURD: dedicată reanimării și terapiei intensive Foto smurd ro
  • Ambulanță de tip C1 - terapie intensivă mobilă SMURD: dedicată reanimării și terapiei intensive Foto smurd ro
  • Elicopter SMURD Foto Arhiva Adevărul
  • Islazul Malul Alb de la marginea municipiului Râmnicu Vâlcea - locul pe care ar fi trebuit să se construiască un heliport pentru aeronavele SMURD Foto Adevărul
  • Imagini de la accidentul rutier din Băile Govora, în urma căruia un copil a intrat în comă - cazul care a reformat SMURD-ul la nivel central, dar și la Vâlcea; Foto Adevărul
  • Imagini de la accidentul rutier din Băile Govora - Vâlcea, în urma căruia un copil a intrat în comă - cazul care a reformat SMURD-ul Foto Adevărul
  • Imagini de la accidentul rutier din Băile Govora - Vâlcea, în urma căruia un copil a intrat în comă - cazul care a reformat SMURD-ul Foto Adevărul
  • Dr. Dan Ponoran, directorul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea Foto Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: