În ce stare se află bătrânul muşcat de câini lângă Mănăstirea Bistriţa din Vâlcea

În ce stare se află bătrânul muşcat de câini lângă Mănăstirea Bistriţa din Vâlcea

Bătrânul muşcat de câine la poarta Mănăstirii Bistriţa - Vâlcea a fost salvat de doi copii, Foto: Arhiva Adevărul

Joi, 4 ianuarie, un chiriaş al Centrului pentru Persoane Vârstnice Bistriţa - Costeşti, din judeţul Vâlcea, a fost muşcat de un câine. Norocul bătrânului de 79 de ani au fost doi copii de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă, care se află în aceeaşi curte. Aceştia au reuşit să-l salveze din colţii câinelui şi să cheme personalul în ajutor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi bătrânul a fost muşcat joi, întâmplarea abia vineri a avut ecou. În lipsa unor informaţii clare, lucrurile s-au precipitat, iar publicul a aflat că bătrânul a fost sfâşiat.

„Într-adevăr, rănile au fost destul de grave, dar nu i-au pus viaţa în pericol. De la Spitalul din Horezu a fost adus la Râmnicu Vâlcea, iar acum urmează să fie transferat din nou la Horezu”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, inspector de poliţie Sandra Dăscălete. 
 
Bătrânul s-a ales cu plăgi muşcate la mâini şi picioare. Rana de la mână i-a fost cusută, i s-a făcut antitetanos şi va fi trimis la Horezu, lângă casă, unde va mai fi ţinut sub observaţie în weekend dată fiind vârsta înaintată. 
Bătrânul nu are familie, din cunoştinţele edilului din Costeşti – Vâlcea, Toma Peştereanu. 
 
După spusele angajaţilor Centrului pentru Persoane Vârstnice Bistriţa, victima este un om lucid şi liniştit. Fiind destul de în vârstă, victima se numără printre cei care primesc mâncare la pat. Până la acest moment, la Poliţia Vâlcea nu s-a depus nici o plângere, nici din partea victimei, nici a reprezentanţilor Centrului pentru Persoane Vârstnice Bistriţa – Costeşti, din subordinea Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea. 

În schimb, s-a deschis un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Poliţişti de la Criminalistică s-au deplasat ieri la faţa locului pentru a face cercetări. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările