Scandal între autorităţi la Ploieşti din cauza agenţilor care „fentează” turele de noapte fiindcă „le creşte tensiunea după ora 15.00”

Scandal între autorităţi la Ploieşti din cauza agenţilor care „fentează” turele de noapte fiindcă „le creşte tensiunea după ora 15.00”

Poliţişti locali din Ploieşti FOTO polocploiesti.ro

O serie de acte de vandalism în urma cărora mai multe zone centrale din Ploieşti au fost distruse de persoane rămase deocamdată necunoscute au dus la descoperirea unei situaţii aberante la nivelul instituţiei care ar fi trebuit să asigure ordinea publică în oraş

Zeci de poliţişti locali sunt atât de bolnavi încât au primit recomandare medicală să nu lucreze în ture de noapte şi să evite efortul fizic prelungit. Descoperirea a fost făcută după ce edilul din Ploieşti, Andrei Volosevici, a cerut socoteală conducerii Poliţiei Locale, căreia i-a reproşat absenţa patrulelor în oraş după lăsarea întunericului. Nemulţumit de activitatea instituţiei, Volosevici a cerut demiterea şefului Poliţiei Locale Ploieşti, Adrian Vaida. Acesta din urmă se consideră nevinovat şi a atacat în instanţa de contencios administrativ decizia primarului. Tirbunalul Prahova urmează să tranşeze conflictul în data de 2 iunie când a fost programat primul termen de judecată.

Primarul Andrei Volosevici susţine că, nopţi la rând, centrul Ploieştiului a fost scena unor acte de vandalism, în urma cărora mai multe obiecte de mobilier stradal, inclusiv un foişor, au fost distruse, iar pubelele de gunoi au fost aruncate pe calea de rulare a tramvaielor, punând în pericol circulaţia. În tot acest timp, poliţiştii locali nu doar că nu au fost pe stradă, dar nici măcar nu au informat Primăria în legtură cu dezastrul din oraş.

Poliţişti cărora „le creşte tensiunea după ora 15.00”

„Am ieşit noapte de noapte pe străzi să verific ce se înâmplă şi nu am dat de nicio patrulă a Poliţiei Locale. Am mers pe jos pe mijlocul bulevardului zeci de minute şi nimeni nu mi-a zis nimic. Nu mi s-a părut normal şi am mers să aflu ce se întâmplă de nu sunt poliţiştii locali pe stradă. Aşa am aflat că dintre cei 220 de angajaţi ai Poliţiei Locale Ploieşti, aproximativ 60 dintre ei au recomandare medicală să nu facă serviciu de noapte”, a declarat, pentru „Adevărul”, Andrei Volosevici.

Acesta a precizat că dintre cei 60 de poliţişti ”cărora le creşte tensiunea după ora 15.00”, zece fac parte din structurile de ordine publică, iar unul lucrează la dispecerat. Pentru a verifica în ce măsură actele medicale care îi scutesc pe poliţiltii locali de tura de noapte au fost obţinute în mod justificat, primarul Ploieştiului a cerut controale din partea Casei de Asigurări de Sănătate Prahova şi Inspectoratului Teritorial de Muncă.

În plus, în perioada imediat următoare, poliţiştii locali din Ploieşti urmează să fie dotaţi cu camere de luat vederi de tip body cam special pentru a se înlătura suspiciunea că patrulele îşi permit pauze mult prea lungi şi evită zonele ”fierbinţi” din oraş. Primarul Andrei Volosevici a declarat că va scoate la concurs posturile disponibile de la Poliţia Locală din Ploieşti pentru a aduce în sistem tineri care pot lucra şi în schimbul al doilea, dar şi să participe la turele de noapte.

”Faceţi dumneavoastră ordine publică cu poliţisti de 65 de ani”

De partea cealaltă, Adrian Vaida, directorul Poliţiei Locale Ploieşti, aflat în prezent în perioada de preaviz, recunoaşte problemele din instituţia pe care o conduce, dar totdată a precizat că situaţia a fost prezentată public în mod eronat.

”O parte dintre poliţiştii locali au afecţiuni medicale motiv pentru care medicul specialist a recomandat evitarea executării serviciului în ture de noapte şi evitarea efortului fizic prelungit. Aceste afecţiuni medicale au apărut după ce au fost angajaţi, nu au apărut acum peste noapte. Toţi la care ne referim sunt apţi condiţionat. Dacă medicul specialist îi declara inapt, automat trebuia să înceteze relaţia de serviciu”, a declarat Adrian Vaida. Şeful Poliţiei Locale a explicat că există inclusiv un caz în care unul dintre poliţiştii locali are recomandarea să nu poarte armă, din cauza unor afecţiuni psihice.

”La noi nu este obligatorie înarmarea întregului personal, pentru că noi asigurăm înarmarea în funcţie de situaţia operativă. Şi eu îmi rezerv dreptul să nu înarmez, dacă există suspiciuni. De exemplu, poate s-a certat cu soţia şi există posibilitatea să apară o problemă”, a explicat Vaida.

Şeful Poliţiei Locale a precizat că efectivele instituţiei sunt subdimensionate în comparaţie cu problemele oraşului, iar vârsta medie a poliţiştilor locali din Ploieşti este de peste 45 de ani, în condiţiile în care aceştia se pensionează la limita de vârstă.

”Faceţi dumneavoastră ordine publică cu poliţisti de 65 de ani. Lucrăm cu materialul clientului. La Ordine Publică sunt o sută de agenţi. În cea mai fericită situaţie putem asigura zece patrule pe tura de opt ore, în condiţiile în care noi trebuie să asigurăm şi şcolile şi centrele de vaccinare”, a declarat Vaida.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Comandantul Poliţiei Ploieşti, filat de către un agent care dorea să-şi prindă şeful când lua mită

Poliţiştii locali din Ploieşti s-au trezit cu declaraţiile de avere modificate. Ce pedepse au primit hackerii adolescenţi care le-au spart site-ul

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările