Povești despre Simache. De la ciorapii rupți până la statuia de ceară din Ploiești, unică în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elev al lui Nicolae Iorga, și profesor al lui Nichita Stănescu, Nicolae Simache deține recordul național, cu 18 muzee fondate. La 40 de ani de la moartea sa, cea mai palpabilă dovadă a existenței sale fizice este statuia de ceară, copie fidelă în mărime naturală, de la Muzeul de Științele Naturii Prahova

Pe 17 ianuarie s-au împlinit 40 de ani de când una dintre cele mai mari personalități din Ploiești, Nicolae Simache, a murit, punând capăt, astfel, unei dintre cele mai prolifice perioade culturale din istoria orașului. Dincolo de o înșiruire de realizări, una mai notabilă decât alta, Nicolae Simache a fost, atât în timpul vieții, cât și după, o sursă inepuizabilă de inspirație, de respect, dar și de umor.

L-am avut profesor de istorie și, ca fiecare elev, a fost imposibil să nu-mi ajungă la urechi cea mai celebră rimă care circula pe seama lui. Zicea așa: «La un colț de stradă apare un nas/Hop și nea Simache, după-un sfert de ceas». Așa e românul, hâtru, râde și de el, cu atât mai mult de personalități, deși ar trebui să punem mai puțin preț pe aspectul fizic și pe haine", își amintește de profesor Emilia Iancu, directorul Muzeului de Științele Naturii Prahova.

Statuia de ceară a lui Simache

Întâmplarea face ca, acum, fosta elevă a lui Simache să aibă în grijă statuia de ceară a lui Nicolae Simache. Cu detalii excepționale, lucrată extrem de fidel, în mărime naturală, aceasta creează un efect real surprinzător. Majoritatea vizitatorilor de la muzeu îl salută politicos pe domnul înalt, cu un aer ușor demodat care îi întâmpină în una dintre camerele instutiției, stârnind întotdeauna zâmbetele muzeografilor. „Ideea acestei statui i-a venit în 1992 conducerii muzeului şi a durat nu mai puţin de doi ani până la finalizare. Era o premieră, nu aveam ceară corespunzătoare şi nici metodologie. Instituţia nu-şi permitea o instalaţie de aer condiţionat cu funcţionare permanentă, care să menţină temperatura, aşa că a fost nevoie de o cercetare laborioasă pentru a crea o ceară cu calităţi vizuale bune, dar rezistentă la o gamă largă de temperaturi", spune Emilia Iancu.

image

Emilia Iancu. Foto Alex Policală

În cele din urmă, statuia de ceară a fost realizată de sculptorul ploieștean Arthur Hoffman, care își propusese realizarea, în oraș, a primului muzeu al statuilor de ceară. Demersul nu a fost finalizat, iar statuia lui Simache a rămas, astfel, unica realizată în România.

În pericol

Lucrările de consolidare a Palatului Culturii, praful rezultat și restrângerea muzeului la doar câteva camere, improprii pentru conservarea exponatelor, pot afecta și statuia profesorului.

Nu au mai fost bani pentru alte statui şi chiar conservarea singurei pe care o avem, este costisitoare. Din cauza faptului că lucrările de restaurare a Palatului Culturii produc foarte mult praf, ceara din care este făcută statuia poate fi afectată. Ar fi o mare pierdere degradarea ei", ne-a mai spus Emilia Iancu.

În fiecare zi, muzeografii verifică micro-climatul din jurul statuii.

Povești despre Simache

Multe sunt poveștile care s-ar putea scrie despre Simache. Că umbla cu ciorapii rupți, pentru că nu punea nici un preț pe haine, că își dădea ultimii bani din buzunar elevilor săraci, că a fost discipolul preferat al lui Nicolae Iorga sau că este cel care i-a sugerat lui Nichita, elevul său, ca, pe viitor, să renunțe la numele de scriitor Stănescu Hristea. „Ăsta este un nume de soldat mort la Mărăşeşti, n-o să te citească nimeni. Te cheamă şi Nichita, ia pune-l înainte că se izbeşte aiurea cu Stănescu şi te ţine minte lumea", a relatat poetul acest episod.

Cei care l-au cunoscut erau fascinați de memoria de elefant, dar și de capacitățile de analiză, sinteză și muncă ale profesorului.

Deși nu alerga după așa ceva, Simache deține și un record național în muzeografie, cu cele 18 instituții cărora le-a pus bazele atât în Prahova, cât și Dâmbovița și Buzău. Muzeul Ceasului, înființat în 1963, îi era cea mai dragă creație, iar astăzi, aceasta îi și poartă numele. Profesorul a murit la vârsta de 67 de ani.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite