Ploieşti: Cosmin Dumitru, bucătar-şef în buricul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cosmin Dumitru este bucătar de 27 ani
Cosmin Dumitru este bucătar de 27 ani

Lucrează de 27 de ani ca bucătar în acelaşi loc de muncă, a participat la multe concursuri naţionale şi internaţionale şi în 2001 a luat diploma de maestru bucătar.

La vârsta de 5 ani s-a iniţiat în tainele bucătăriei. „Mama a fost bucătar, eu mă uitam la ea şi furam din meserie. La grădiniţă fiind, stăteam mai mult prin bucătărie mai ales că mama lucra acolo.  Mă duceam, luam inimi de pui şi le puneam să le frig singur”, spune Cosmin Dumitru.  La vârsta de 14 ani a gătit cozonaci, după reţeta bunicii.

„Mamaia care stătea în Bucureşti obişnuia să vină pe la noi şi să ne gătească cozonaci.  Eu eram atent tot timpul şi îmi luam notiţe..ce ingrediente pune, ce cantităţi foloseşte. Şi într-o zi am gătit singur cozonaci, care mi-au ieşit extraodinar de buni. De atunci am căpătat încredere în mine şi am prins curaj”, îşi aminteşte Cosmin Dumitru. Pe când era elev la Colegiul Economic, la secţia de bucătar, ospătar, cofetar, a făcut practică la Hotel Central, unde lucrează şi în prezent.

A început prin a curăţa zarzavaturi

 „M-am angajat în 1984 şi prima dată am intrat  la curăţat zarzavaturi pentru că aşa se începe peste tot, îmi plăcea să fac decoruri, să creez”. În 2001, a devenit şef bucătar, iar în 2003 a dat examen la Bucureşti pentru a lua diploma de maestru bucătar. Cosmin Dumitru spune că funcţia de bucătar şef presupune multă responsabilitate, dar şi satisfacţii: „Este responsabilitate, trebuie să fii atent cu toate lucrurile, să ai în vedere tot ce se întâmplă, e muncă multă, dar sunt şi satisfacţii. Satisfacţia este când vezi că vine clientul şi îţi strânge mâna pentru că e mulţumit de masa pe care ai făcut-o”. 

Cosmin Dumitru a participat la multe concursuri culinare atât în ţară cât şi în străinătate. La majoritatea concursurilor la care a participat, s-a clasat, alături de ceilalţi, colegi pe podium. „Oriunde te duci ai de învăţat câte ceva. E foarte variată meseria aceasta şi nu poţi să stai pe loc, mereu apare ceva nou”. Bucătarul spune că de multe ori nu găseşte pe piaţă ingredientele sau condimentele pe care şi le-ar dori. „Este greu când nu ai materia primă care îţi convine. Sunt momente când nu găsesc pe piaţă ce îmi trebuie. De exemplu, unele condimente le găseşti numai sub formă de prafuri, iar tu ai nevoie de ele în formă naturală. Ne ducem, periodic, la Bucureşti, şi ne aprovizionăm cu produsele pe care nu le găsim aici”. Cosmin spune că meseria de bucătar este foarte grea, dar şi foarte frumoasă, iar pentru a o practica trebuie să ai înclinaţie către ea. „Trebuie să stai foarte mult în picioare, câteodată nu apuci deloc să stai pe scaun, dar dacă îţi place ceea ce faci, nu ţi se pare greu”.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI

Ce vă place să gătiţi?

C.D.: Îmi place să prepar somon la cuptor. În funcţie de grosimea peştelui, timpul de preparare este între 10 şi 15 minute.

Preparaţi şi deserturi?

C.D.: Da, fac şi dulciuri de bucătărie: clătite, papanaşi, mere la cuptor, fructe confiate, glazurate în sosuri, îngheţate, cremă de zahăr ars.

Ce comandă clienţii?

C.D.: Majoritatea clienţilor merg pe specific românesc şi comandă tocăniţe, preparate pe bază de carne de berbec şi ciorbe de burtă, de perişoare şi de fasole cu costiţă.

CE-I PLACE

„Îmi place să creez, îmi place noul în primul rând şi aici mă refer la profesie. Îmi plac călătoriile la mare”.

CE NU-I PLACE

„Nu-mi place când văd că nu poţi să dai un preparat cum ar trebui. Nu-mi plac mizeria şi dezordinea.

PROFIL

Născut
21 mai 1969, Bucureşti

Profesie
bucătar

Studii
Liceul Economic Ploieşti, secţia bucătar, ospătar, cofetar

Familie
căsătorit, o fetiţă

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite