Gimnastele de la CSM Ploiești, pe podium la „Cupa României”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte dintre gimnastele de la CSM Ploiești. Foto Facebook
O parte dintre gimnastele de la CSM Ploiești. Foto Facebook

Gimnastele ploieștence, legitimate la Club Sportiv Municipal,  au urcat pe podium  la „Cupa României" la gimnastică ritmică, iar CSM a primit, pentru al treilea an consecutiv, Premiul de Excelență din partea Federației Române de Gimnastică Ritmică.

Gimnasta Livia Harcan, vicecampioana națională cu echipa în 2011 și 2012, a obținut medalia de argint, iar ansamblul participant în concursul micilor gimnaste a obținut medalia de bronz.

Și cea de a doua reprezentantă a clubului ploieștean, Iulia Chirvasa, a avut o prestație tehnică deosebită ocupând locul 5, cu un progres de două locuri față de Campionatul Național din acest an.

În clasamentul pe obiecte cele mai bune punctaje au fost obținute de Livia Harcan la coardă (locul II), și la cerc (locul I), iar de Iulia Chirvasa la panglică (locul III).

Trei cluburi din România au fost premiate pentru activitatea lor deosebită de promovare a gimnasticii ritmice atât în rândul copiilor cât și în activitatea de performanță, alături de clubul ploieștean fiind menționate LPS-CSS Baia-Mare și LPS Bistrita.

Competiția a fost organizată de Federația Română de Gimnastică Ritmică în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret și a adunat la București 30 de gimnaste în concursul individual, șase ansambluri de mica gimnastă și șase ansambluri de junioare, în total peste 100 de gimnaste legitimate la cluburi din Arad, Baia-Mare, Bistrița, Brașov, București, Iași, Oradea, Ploiești, Reșița și Târgu-Mureș.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite