Elevii din Ploiești își pot petrece vacanța de vară la muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O vacanță de vară ieșită din tipare este propunerea lansată de personalul Muzeului de Artă din Ploiești care îi invită pe elevi să petreacă trei ore pe zi în mijlocul tablourilor valoroase din instituție, să deseneze și să învețe lucruri interesante despre artele plastice.

Programul este destinat tuturor copiilor de vârstă şcolară, de la 5 la 14 ani, indiferent de aptitudini și se desfăşoară în perioada 3 iulie - 31 august 2012, de marţi până vineri, între orele 10.00-13.00.

Pe parcursul celor trei ore, copiii pot vizita muzeul, pot face comentarii plastice pe marginea lucrărilor aflate în expoziţii, şi pot desfăşura o activitate practică - desen, acuarelă, modelaj, origami - sub îndrumarea unui muzeograf de specialitate al Muzeului de Artă Ploieşti.

Copiii trebuie să aibă asupra lor următoarele materiale: bloc de desen format A4, creioane de desen, gumă, acuarele, pensule, pahar de plastic pentru apă, plastilină.

Programul este deschis, putându-se opta pentru orice număr de zile. Înscrierile se fac în dimineaţa fiecărei zile.

Costul unei zile de program este de  6 lei/copil/zi.

Pentru cei ce doresc să participe 4 zile consecutiv în aceeaşi săptămână (de marţi până vineri), abonamentul săptămânal este de  20 lei/copil/săptămână.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

image
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite