Cum a funcţionat nestingherit un bordel în spatele Poliţiei Ploieşti. Vecinii au sesizat autorităţile, deranjaţi de numărul mare de bărbaţi, „chiar şi câte zece pe zi“

Cum a funcţionat nestingherit un bordel în spatele Poliţiei Ploieşti. Vecinii au sesizat autorităţile, deranjaţi de numărul mare de bărbaţi, „chiar şi câte zece pe zi“

Poliţia Municipiului Ploieşti FOTO Google Maps

Un bordel improvizat într-o casă aflată din imediata apropiere a sediului Poliţiei MunicipiuluI Ploieşti a funcţionat nestingherit luni întregi în vara anului 2018.

Poliţiştii au intrat pe fir abia când vecinii au anunţat că la adresa respectivă este un aflux mare de bărbaţi, chiar şi câte zece pe zi, în condiţiile în care în clădirea respectivă nu era sediul unei firme ca să justifice prezenţa atâtor oameni într-o singură zi. Chiar procurorii menţionează în rechizitoriu că una dintre prostituate avea un număr extrem de mare de clienţi. Între şapte şi zece în fiecare zi.

Proxeneţii care au dezvoltat afacerea pasageră din Ploieşti au fost reţinuţi de poliţişti în toamna anului trecut.Oamenii legii au început să supravegheze casa respecitvă când mai mulţi ploieşteni care locuiesc în zona le-au atras atenţia că ceva suspect se întâmplă acolo. Proxeneţii şi prostituatele au avut o perioadă telefoanele ascultate, iar discuţiile dintre ei au dovedit că martorii aveau dreptate. În casa de lângă Poliţie era bordel.

 Ancheta a scos la iveală alţi cinci bărbaţi din Bucureşti, Prahova şi Giurgiu care câştigau bani greu din exploatarea fetelor. Cei cinci erau concurenţi pe piaţă şi se luptau să câştige încrederea a două fete pe care le ademeneau pe rând. Toţi se aflau în branşă din 2012 şi au avut bordeluri aproape în toată ţara, preferând reşedinţele de judeţ (Braşov, Timişoara, Cluj, Oradea).

 Bucureştiul nu era preferat, dat fiind că piaţa era sufocată de bordeluri clandestine. Pentru că treaba nu mergea foarte bine în ţară, afacerea a fost mutată în Anglia, unde fetele erau plasate în apartamente luxoase din Birmingaham. Veniturile obţinute nu au fost deloc de neglijat. La audieri, una dintre prostituate a recunoscut că i-a trimis unuia dintre peştii săi sume uriaşe de bani, de ordinul sutelor de mii de lire sterline.

Bordelul de lângă Poliţie

O casă situată pe strada Romana din Ploieşti, chiar în spatele Poliţiei Municipale şi în imediata apropiere al Colegiului I.L Caragiale, unul dintre liceele de top din Prahova, a fost închiriată în perioada iulie-august 2018 de doi proxeneţi, tată şi fiu, Vasile şi Alexandru Stan. Cei doi bărbaţi, care locuiau în sectorul 5 din Capitală, coordonau la sânge mai multe tinere care se prostituau în oraşe din Vestul ţării, dar şi în Anglia, în Birmingham.

 Ploieştiul a fost doar o perioadă de tranzit, iar bordelul de aici a fost încropit pe fugă pentru că una dintre prostituate Manuela T. a fost nevoită să vină în ţară din Anglia pentru a fi alături de tatăl ei grav bolnav. Pentru că o pauză în activitate ar fi produs pagube în bugetul proxeneţilor, aceştia au deschis bordelul la Ploieşti, chiar dacă veniturile de la clienţii români erau cu mult mai mici faţă de ce se câştiga în Anglia.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploeişti susţin că Vasile Stan avea vechime în branşă. Prin deja cunoscută metodă ”loverboy” a reuşit să o convingă pe Manuela T. să se prostitueze pentru el timp de cinci ani, în Anglia. Afacerea a mers de minune. În această perioadă, tânăra a reuşit să-i trimită ”iubitului” din ţară o sumă considerabilă de bani, aproximativ 300.000 de lire sterline, conform informaţiilor prezente în rechizitoriu. Ca să ajungă la această sumă, muncea până la epuizare ”Pana sâmbăta numai dormim decat câte 3 ore pe noapte sa prindem si noi ceva ca sa venim cum trebuie”, spunea una dintre fete într-o discuţie telefonică.

Prostituata obligată să producă bani chiar şi când tatăl ei se afla pe patul de moarte

Profitul s-a prăbuşit brusc atunci când tatăl Manuelei s-a îmbolnăvit grav, iar fata a decis să revină în ţară pentru a fi alături de părintele ei. N-a fost lăsată în pace de către proxenet. Acesta o urmărea în permanenţă şi îi monitoriza fiecare pas, fiecare mişcare. Fata era obligată să anunţe constant prin telefon cât stă cu fiecare client şi cât a câştigat în ziua respectivă. Din interceptări reiese clar că prostituata dădea raportul din oră în oră. Ba mai mult, tot ea mergea la Bucureşti să-i ducă bani lui ”Bibicu”/ ”Bicu”, aşa cum i se adresa peşetelui ei.

Profita că se află în Capitală pentru a-şi vizita tatăl care era pe moarte, dar vizitele personale erau întrerupte brusc. Procurorii susţin că fata era certată atunci când lua pauze prea lungi între un client sau altul. Lucra continuu, uneori zi lumină şi chiar până la cinci dimineaţa aşa cum reiese din interceptările prezente în rechizitoriu. În zilele nefaste, tânăra încerca să-i explice proxenetului ”că nu i-a mai intrat nimeni în casă de mult timp”, motiv pentru care banii nu erau pe măsura aşteptărilor.

”S V: Câţi bani ai şi tu?

M: 13 milioane.

S V: Cât?

M: 13 milioane...Nu mai mi-a intrat nimeni în casă.Ce ai?! Mă ia nervii!...Mă ia dracii, mă ia...

S V: Da tată...

M: Să moară nepoţii mei de nu stau şi stau aşa a ...a prost, a sărăcie, a sărăcie!

M: Da. Eram obosită dacă n-am dormit si am muncit până dimineaţa, si n-am dormit”, este doar o mică parte din converaţiile telefonice pe care tânăra le purta cu peştele ei care se interesa de veniturile zilnice.

 Bărbatul se afla în Bucureşti şi evita să vină la Ploieşti. În Capitală avea alte afaceri. Era constrâns să facă rost de bani pentru a plăti datoriile fiului său care se împrumutase cu dobândă la ”prieteni”. Mai grav a fost atunci când un alt concurent din branşă a rueşit să o ademenească pe Manuela. Cel de-al doilea proxenet i-a promis fetei ”fericirea absolută”. Aceasta era în realitate modul prin care proxeneţii îşi furau unii de la alţii prostituatele.

”Ai facut o alegere f proastasa dai un sac de monezi pe o moneda şi pe deasupra fără stema exact vb mele boschetaru tot boschet ajunge. degeaba îl tunzi îl faci frumos şi aratos şi el vrea să ajungă la loc boschet. Timpul o sa îţi dovedeasca vb lui bibicu????????„, a fost mesajul trimis tinerei de primul ei peşte, atunci când fata a decis să lucreze pentru alt bărbat.

Peştii îşi furau fetele pe care le ademeneau cu ”mângâiere”

Ca să le fure de la peştii lor, concurenţii le promiteau fetelor bani mai mulţi şi ”mângâiere”. Cât timp a fost pe mâna altui ”bibic”, Manuela a fost căutată de fostul ei peşte până ce a fost convinsă să revină la el. Ca să nu o mai piardă, proxenetul supravehgea în permanenţă activitatea fetelor, prin apel video, prin discuţii pe WhatsApp chiar şi atunci când erau cu client în cameră, ba chair accepta să meargă la magazine să cumpere vin rose, energizante şi uleiuri, doar pentru ca un client să rămână mai mult.

”02.09.2018, 02:25 - ‪+32 xxxxxx: Poti sa te duci si u sa iei te rog o sticlă de ulei de corp Johnson baby ca vrea ăsta şi guma?

02.09.2018, 02:26 - ‪+32 xxxxxx: Dacă vrei, tata

02.09.2018, 02:26 - V: de unde, fă, sa iau

02.09.2018, 02:26 - ‪+32 4xxxxxxxx Ca vrea ulei şi nu am

02.09.2018, 02:26 - ‪+32 xxxxxx: A zis ca e un Tesco lângă noi deschis

02.09.2018, 02:26 - ‪+32 xxxxxx: Daca nu vrei nu te duce”, conform interceptărilor din rechizitoriu.

Plata se făcea la oră, la Ploieşti, pentru o oră se plătea 150 de lei, în schimb, în Anglia tariful începea de la 100 de lire. Este evident de ce proxeneţii au avut pierderi în momentul în care Manuela a decis să revină în ţară după cinci ani de Anglia.

Bordelul de lângă sediul Poliţiei Ploieşti a fost închis în toamna anului trecut după o serie de percheziţii care au avut loc atât pe strada Romană din Ploieşti, cât şi la alte adrese din Prahova şi Bucureşti. În telefoanele proxeneţilor, dar şi la prostituate au fost descoperite zeci de conturi făcute pe siteuri de profil din afara ţări, dar şi pe publi24, unde tânăra avea anunţuri la matrimoniale. Proxeneţii au fost trimişi în judecată, iar procesul se află în faza de fond pe rolul secţiei Penale a  Judecătorie Ploieşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: