Copil de un an găsit spânzurat în casă. Poliţia a deschis dosar de moarte suspectă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil în vârtă de un an şi trei luni a fost găsit mort în casă, iar cauza decesului ar fi un accident stupid. Băieţelul a fost găsit spânzurat cu cablul de la antena televizorului.

Tragedia s-a întâmplat, miercuri, la o stână din satul Pisculeşti, comuna prahoveană Tinosu. Copilul, care avea o întârziere în dezvoltarea fizică, ar fi încercat să coboare din pat agăţându-se de cablul de la antena televizorului. A căzut între pat şi masă, s-ar fi zbătut, iar cablul ar fi format un laţ în jurul gâtului. Băieţelul a fost găsit fără suflare chiar de către mama sa.

Părinţii victimei se angajaseră de o săptămână la stâna din satul Pisculeşti. Dimineaţă, tatăl şi băiatul cel mare în vârstă de patru ani au plecat cu animalele la păscut. La stână a rămas doar mama şi copilul cel mic. Tragedia s-a întâmplat  într-un moment de neatenţie a femeii care a declarat poliţiştilor că a ieşit din casă doar pentru câteva minute să meargă la closetul din curte. Când s-a întors în casă şi-a găsit copilul fără suflare, încolăcit în cablul de la televizor.

Conform unor surse apropiate de anchetă, pe trupul copilului nu au fost găsite alte urme de violenţă, doar rana produsă în jurul gâtului de cablu.

Poliţia a anunţat şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Prahova pentru că familia mai are încă un copil minor în îngrijire, iar condiţiile în care băieţelul creşte nu sunt dintre cele mai bune.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru moarte suspectă, cei doi părinţi urmând să fie audiaţi de poliţişti şi chiar supuşi testului poligraf.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite