Arestat pentru că a vrut să omoare un poliţist. Infractorul a stat ascuns două săptămâni şi a fost găsit dormind

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Simion (30 de ani) din comuna prahoveană Lipăneşti a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a vrut să omoare un agent de circulaţie care l-a oprit pentru un control de rutină. Bărbatul a refuzat să oprească la semnul echipajului de la Rutieră, a lovit un poliţist cu maşina şi a fugit de la locul accidentului.

Agresorul, recidivist, a fost prins de poliţişti după două săptămâni de la săvârşirea faptei, iar acum se află în arest preventive.

Fapta s-a petrecut în data de 3 iunie, în jurul orelor 19.00, pe DJ 217 din satul Zamfira, comuna prahoveană Lipăneşti. Un echipaj de la Poliţia Rutieră, aflat în misiune, a tras pe dreapta un autoturism condus de Ionuţ Simion. Bărbatul nu avea permis de conducere, astfel că a încercat să scape fără să fie sancţionat şi a demarat în trombă. Şi-a continuat drumul chiar şi când unul dintre agenţi a sărit în faţa autoturismului şi s-a urcat pe capotă. Simion a făcut mai multe manevre până ce poliţistul a căzut, apoi a fugit de la locul faptei.

În urma acestui incident, poliţistul a ajuns la spital unde a rămas internat două zile. În cauză a fost întocmit dosar penal pe numele şoferului fugar sub acuzaţiile de conducere fără permis, fugă de la locul accidentului şi ultraj prin lovire. Iniţial cauza a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploeşti, iar procurorii au decis să emită mandat de arestare în lipsă pe numele infractorului. Individul a fost prins miercuri, 21 iunie, la ora 4.00 dimineaţa, după două săptămâni de căutări. Dormea în casa unor prieteni. În urma cercetărilor, procurorii au decis să schimbe încadrarea juridică în ultraj prin tentativă de omor, iar cauza a ajuns acum la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Ionuţ Simion este un client mai vechi al Poliţiei Prahova. El a mai fost condamnat în trecut pentru furt, dar şi pentru conducere fără permis şi fugă de la locul accidentului.

Nu este pentru prima dată când poliţişti din Prahova ajung să fie răniţi în misiune de infractori periculoşi. În iunie 2013, un poliţist din Ploieşti a fost lovit cu autoturismul de o deoctoriţă din Focşani care, s-a dovedit ulterior, avea probleme psihice.

doctorita agresiva

Medicul din Vrancea care a lovit un poliţist din Ploieşti  FOTO Ziarul de Vrancea 

Accidentul s-a petrecut chiar în faţa sediului Poliţiei Municipale, poliţistul a fost târât câteva zeci de metri, pentru ca apoi femeia să demareze cu viteză. A fost urmărită ore bune, noaptea, pe contrasens pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, dar a fost prinsă fără să mai facă alte victime, la intrare în Bucureşti, în dreptul Liceului Francez. Pentru că suferea de afecţiuni psihice, medicul nu a fost condamnat la închisoare.

Un alt incident, de data aceasta mult mai grav s-a petrecut în anul 2011 în localitatea Otopeni. Atunci un câmpinean, Luigi Văsii, condamnat pentru fals, uz de fals, înşelăciune, a fost urmărit de un echipaj de poliţie din Ploieşti, pentru că se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea.

luigii vasii

Luigii Văsii, la momentul reţinerii de către mascaţi  FOTO Arhivă personală

Afalt la volanul unui bolid (Jaguar Xtype), Văsii a fost urmărit de poliţie prin tot judeţul Prahova, a intrat apoi cu viteză într-un filtru organizat pe DN1, în dreptul localităţii Bărcăneşti şi a rănit doi poliţişti. Văsii este încarcerat acum şi a fost obligat de instanţă să plătească daune morale de 3000 de euro respectiv 20.000 de lei, celor doi agenţi de poliţie pe care i-a lovit cu maşina.

 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite