70 de copii orfani din Ucraina au ajuns vineri dimineaţă în Prahova. Au nevoie urgentă de mâncare, haine şi jucării noi

70
de copii orfani din Ucraina au ajuns vineri dimineaţă în Prahova. Au nevoie urgentă de mâncare, haine şi jucării noi

Zeci de copii orfani din Ucraina au ajuns în Prahova şi au nevoie de ajutor FOTO CJ Prahova

70 de copii orfani din Ucraina, cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani, proveniţi din centre de asistenţă socială din Odesa, au ajuns vineri dimineaţă, 04 martie, în Prahova.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceştia au fost preluaţi de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, instituţie care vine în sprijinul refugiaţilor mame şi copii sau copii neînsoţiţi care solicită sprijin din partea autorităţilor române.

Astfel, 66 de copii şi nouă adulţi au fost preluaţi şi cazaţi astfel: la Complexul de Servicii Comunitare „Rază de Soare“ Băicoi (31 de minori şi patru adulţi), din cadrul DGASPC Prahova, şi la două centre din Poseşti şi Vălenii de Munte ale Asociaţiei Pro Vita (35 de minori şi cinci adulţi)

În completarea serviciilor asigurate de Consiliul Judeţean Prahova, prin DGASPC, face un apel către ONG-urile, agenţii economici şi toţi cei din comunitate care vor să le ofere o mică alinare acestor copii şi însoţitorilor lor să se alăture efortului comun în scopul asigurării serviciilor necesare tuturor refugiaţilor care trec prin momente extrem de dificile.

Punctual, la Complexul de Servicii Comunitare „Rază de Soare“ Băicoi este nevoie de următoarele produse:

  • Alimente (ulei, zahăr, orez, mălai)
  • Produse de igienă corporală
  • Produse pentru îngrijirea/curăţarea lucrurilor şi spaţiilor
  • Prosoape, lenjerii de pat (1 persoană)
  • Încălţăminte şi haine NOI sau IGIENIZATE (însoţite de dovada eliberată de curăţătorii) pentru vârstele 5-15 ani
  • Jucării NOI sau în stare perfectă de utilizare  

Donaţiile destinate acestor copii pot fi aduse la sediul DGASPC, din Ploieşti, Şoseaua Vestului 14-16, unde a fost amenjat un centru de colectare.    

Telefon centrală: 0244 - 586.100, 511.400, 586.095

Asociaţia Pro Vita „Sf Brâncoveanu“ (comuna Poseşti) şi Asociaţia Pro Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi C.T.F. Rizăneşti (Vălenii de Munte) au nevoie de următoarele produse:

  • Alimente (apă plată îmbuteliată, lapte, brânză, ouă, mezeluri)
  • Medicamente uzuale
  • Produse de îngrijire
  • Prosoape, lenjerii de pat

În acest caz, donaţiile pot fi predate la sediile asociaţiilor din comuna Poseşti, sat Poseşti Ungureni, Intrarea Crizantemei, nr 10 şi în oraşul Vălenii de Munte, str. Rizăneşti, nr.40.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările