VIDEO Turist prăbuşit 400 de metri în gol de pe Creasta Arpăşelului. Bărbatul a murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un turist care s-a aventurat pe o creastă din Munţii Făgăraş s-a prăbuşit azi într-o râpă adâncă de sute de metri. A fost recuperat de salvamontiştii argeşeni în stare gravă. Bărbatul a murit.

UPDATE: Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, era căpitan la Regimentul 30 Garda Mihai Viteazul Bucureşti. Era un pasionat al traseelor montane şi obişnuia să meargă singur pe munte, mai ales de când divorţase.

Este vorba de un bărbat din Bucureşti, cadru militar.

Turistul a urcat de unul singur pe Creasta Arpăşelului. De acolo a căzut în gol aproximativ 400 de metri. Accidentul s-a întâmplat într-o zonă cunoscută ca Marele V.

O femeie a văzut momentul şi a sunat la 112. Când salvamontiştii au ajuns la el, bărbatul încă respira, dar era în stare de inconştienţă. 

A fost chemat elicopterul SMURD, care a şi ajuns la faţa locului, dar turistul n-a mai supravieţuit. 

"Bărbatul era echipat corespunzător pentru munte, dar a abordat un traseu de alpinism singur, fără asigurări", spune Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş

Intervenţia elicopterului SMURD

Deplasarea salvamontiştilor argeşeni la locul accidentului a fost una greoaie din cauza traficului rutier aglomerat. Şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, face un apel către autorităţi pentru dotarea maşinilor acestui serviciu cu girofaruri.

Vă mai recomandăm şi:

Motociclist bulgar, accidentat în Argeş: are un picior retezat şi alte traumatisme grave. Intervine un elicopter SMURD

VIDEO Lecţia de supravieţuire dată de o căţeluşă care a sărit din remorca stăpânului: „Se uita după maşini şi era epuizată, lovită“     

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite