Suprataxă de 1.400 de lei la un botez de la o biserică din Piteşti. Arhiepiscopia cercetează cazul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului s-a autosesizat după postarea unei piteştence pe o reţea de socializare şi susţine că face cercetări la o biserică din Piteşti, unde preoţii ar fi pretins la un botez, potrivit femeii, o suprataxă de 1.400 de lei.

Relatarea femeii, postată pe grupul de Facebook "Piteşti, oraşul meu!" a fost distribuită de peste 100 de ori. 

„Jecmănesc pur şi simplu oamenii”

Piteşteanca povesteşte cum preoţii i-au pus pe naşii unui copil botezat la biserica din Cartierul Trivale într-o ipostază în care au ajuns să plătească de aproape 10 ori echivalentul taxei legale deja achitate în avans. 

    

„Cum este posibil aşa ceva? Un botez la biserică 1.400 lei? Fără chitanţă, fără nimic. La biserica Sf. Andrei. Ruşine. Când am întrebat, ne-au spus că taxa este de 150 lei. Şi naşii dau cât vor. Surpriza a fost când naşii s-au dus să plătească. Fiind cu prea mult bun simţ, nu au spus la nimeni atunci să nu strice o zi aşa specială. Când am aflat, am zis clar că preoţii de acolo jecmănesc pur şi simplu oamenii. După turul bisericilor unde întrebasem cât este botezul cel mai mult era în centru. Am zis că fiind biserică de cartier, 150 lei taxa este ok. Şi cât mai vroiau naşii. Dar 1.400 este foarte mult. Pentru o nuntă atunci cât costă? Aviz pentru cei care mai vor botez la această biserică în Piteşti", a scris Mădălin Ontoiu.

    

A urmat o avalanşă de comentarii cu referire la respectivul lăcaş de cult, dar şi la alele.

"Aceeaşi experienţă am avut-o şi noi de două ori", a scris Diana V.

     

"Acelaşi preot, discuţie cu familia unui om decedat de COVID: "- La ce firmă de pompe funebre aţi apelat? - La...cutare. - Dar ştiţi că avem şi noi, aici, pompe funebre...- Ne pare rău, nu am ştiut. - Data viitoare să ştiţi! ...."

Una dintre relatări e uluitoare şi se referă la înmormântarea unui bebeluş decedat în condiţii suspecte, la câteva zile de la naştere, despre care "Adevărul" a relatat în mai multe rânduri.

"Au dreptate... Cer sume imense... Dacă îţi spun cât au cerut pentru înmormântarea lui Denis, te cruceşti... Ne-au făcut o listă de 4.500 lei. L-am îngropat în cimitirul bunicilor mei şi preotul nu a vrut nici un leu....",  a povestit, pe aceeaşi pagină, Mădălina Badea Ciupitu, mama copilului înmormântat. 

„A făcut un dar Bisericii. Unde este problema?”

Printre cei care au comentat sunt şi unii care susţin fie preoţii lăcaşului, fie practicile relatate. „Cunosc preoţii de acolo. Sunt oameni deosebiţi şi pentru bisericuţă au muncit foarte mult", a scris  Larisa-Antonia Mînca într-un comentariu la aceeaşi postare.

„Naşa a plătit o taxă şi a făcut un dar Bisericii cu ocazia încreştinării unui copilaş. Unde este problema? Îi pare rău pentru acest dar? Nu cred ca e bine să umbriţi această Mare Taină cu comentarii urâte", a comentat Nina D.

„Le dai bani şi îţi mai şi îneacă copilul"

Până duminică, 14 martie, postarea a atras aproape 500 de reacţii şi tot atâtea comentarii, multe de indignare, dar şi relatarea unor experienţe diferite. „Păi te obligă careva să faci botezul? (...) Le dai bani şi îţi mai şi îneacă copilul dacă nu e atent", a scris o altă persoană.

„Nu e prost cine cere, e prost cine dă!!!! Cum să dai atâţia bani? Dacă cereau 14.000, dădeau naşii?

Le puteau spune politicos că e o sumă foarte mare şi nu pot da mai mult de 200 sau 300. Sau poate nu au înţeles bine cât au cerut!!", a comentat Măria E.

„Au înţeles foarte bine. Atât au cerut. Surpriza pentru noi a fost că au dat aceşti bani fără să spună nimănui. Nu îi lăsăm să fie jecmăniţi în aşa fel", a răspuns femeia.

Arhimandritul Caliopie Ichim: „Vom stabili clar despre ce e vorba"

Am încercat să aflăm de la Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului dacă această suprataxare e normală, legală sau tolerată de Biserica Ortodoxă. „Nu e tolerată, dar noi am demarat o cercetare şi vom stabili clar despre ce e vorba. Ideea este că nu doamna, personal, a dat acei bani, şi ei i s-a povestit. Astfel încât adevărul e undeva la mijloc", a precizat pentru „Adevărul” Arhimandritul Caliopie Ichim.

Reprezentantul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului a explicat şi cum se stabilesc taxele (cele legale, cu chitanţă) pentru nunţi/botezuri şi de ce diferă de la o biserica la alta. „Aceste taxe sunt stabilite de fiecare parohie, prin Consiliul parohial compus din aproximativ zece credincioşi. Depinde de nivelul parohiei, urban sau rural. Dar depinde şi de ce hotărăsc cei din Consiliu. Acea sumă despre care vorbeşte doamna nu se referă la taxa pentru botez, ci la toate cheltuielile ocazionate de eveniment", mai spune Arhimandritul Caliopie Ichim.

Cât despre alte eventuale reclamaţii cu privire la astfel de practici, Arhimandritul Caliopie Ichim şi exemplele de soluţionare a acestora, arhimandritul a precizat doar că "există o taxă fixă stabilită de Consiliu, apoi, sunt unii care mai lasă o donaţie pentru biserică”. „Noi n-am avut caz în care un preot să condiţioneze săvârşirea botezului de o suma anume", mai spune arhimandritul.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Piaţa Primăriei Piteşti, reabilitată de două ori în 14 ani. Pe ce a cheltuit municipalitatea, în pandemie, o căruţă de bani

A doua reabilitare în 14 ani. Pe ce a cheltuit Primăria Piteşti, în an de pandemie, alte peste 15 milioane de lei

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite