Românca elogiată de Forbes fiindcă angajează constant femei imigrante. „Rămâi focusat asupra obiectivului tău“

Românca elogiată
de Forbes fiindcă angajează constant femei imigrante. „Rămâi focusat asupra obiectivului tău“

Sabina Aldea Gault conduce una dintre cele mai dinamice agenţii de PR din SUA FOTO: Jennifer Daigle/Capturing Heart

O piteşteancă de 38 de ani stabilită de aproape două decenii în SUA este lăudată, într-un amplu articol în ediţia americană a revistei Forbes, pentru că angajează şi susţine constant femei imigrante la Konnect Agency, compania cu o cifră de afaceri de câteva milioane de dolari, pe care a fondat-o în urmă cu 11 ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sabina Aldea Gault a reuşit să-şi facă o carieră de excepţie în America. A plecat să trăiască visul american când avea doar 19 ani, iar acum conduce o agenţie de relaţii publice cu birouri în mai multe zone ale SUA.

De 11 ani, Sabina Aldea Gault conduce una dintre cele mai apreciate agenţii de relaţii publice din SUA, numită Konnect Agency, având peste 50 de angajaţi, cu sediul la Los Angeles, dar care are birouri şi la New York, Denver şi în Austin. Succesul firmei ei este cu atât mai remarcabil cu cât industria de relaţii publice în America este extrem de dură, cu zeci de mii de companii de profil. Absolventă magna cum laude a prestigioasei Universităţi Berkeley, din California, Sabina este considerată de presa de specialitate una dintre stelele în ascensiune în PR, iar CNN, „The New York Times“, „The Wall Street Journal“ şi „Forbes“ au scris în termeni laudativi despre ea şi despre agenţia pe care o conduce.

După cum scriu jurnaliştii americani, Sabina, „face un efort dedicat pentru a angaja femei imigrante şi pentru a le ajuta să îşi obţină cetăţenia americană. În ultimul deceniu, ea a finanţat aplicaţii pentru vize şi green card-uri şi a susţinut în diferite modalităţi tinere care vor să intre în industria relaţiilor publice aşa cum era şi ea acum aproape 20 de ani”. Konnect Agency lucrează cu branuduri de top din America precum Dave & Buster’s, Mrs. Fields, The Goddard School şi Lyft.

“Avem mulţi oameni de peste tot de pe glob care lucrează la noi. Cred că această diversitate de culturi şi experienţa aduce o mare plus-valoare companiei noastre. Mulţi dintre clienţii noştri sunt internaţionali şi apreciază această viziune globală pe care numai un imigrant o poate aduce cu adevărat”, le-a declarat Sabina Aldea Gault jurnaliştilor americani. Mai trebuie spus că 90% dintre angajaţii de la Konnect Agency sunt femei.

Jurnaliştii de la Forbes au alocat un spaţiu amplu prezentării evoluţiei profesionale a Sabinei.

Sabina Aldea Gault le-a dezvăluit jurnaliştilor de la Forbes şi paşii pe care îi urmează constant profesional. „Rămâi focusat asupra obiectivului tău. Sunt un milion de modalităţi diferite de a-ţi îndeplini obiectivul. Nu deveni legat de o singură modalitate de a face lucrurile”, spune Sabina, care adaugă şi că „adaptabilitatea este extrem de importantă”.

În topul angajatorilor din Los Angeles

Primul loc de muncă al Sabinei Aldea Gault a fost în PR, în studiourile MediaPro de la Buftea. Oferta de a lucra peste Ocean a apărut pentru Sabina în timp ce lucra la un proiect americano-britanic. Producătoarea filmului pentru care făcea PR i-a oferit un job la compania ei de producţie în Los Angeles. „Am lucrat pentru ea o perioadă lungă. A fost o femeie extraordinară, o prietenă, mamă când am fost departe de familia mea şi cineva la care m-am uitat întotdeauna cu apreciere şi respect“, spunea Sabina într-un interviu pentru Weekend Adevărul acum patru ani.

În doar câţiva ani, Konnect Agency a devenit o agenţie foarte apreciată în America, fiind inclusă în Top 10 locuri de muncă în Los Angeles şi în Top 100 firme de PR în SUA. Prestigioasa publicaţie Inc. Magazine (cu un tiraj mediu lunar de peste 700.000 de exemplare), a inclus Konnect Agency timp de mai mulţi ani în topul companiilor private cu cea mai rapidă creştere din S.U.A.

Chiar dacă este o companie de dimensiuni reduse prin comparaţie cu marile agenţii de PR din SUA, Konnect Agency participă la competiţiile de PR cot la cot cu dinozaurii. Sabina şi Konnect Agency au luat mai multe premii importante în ultimii ani, inclusiv Premiul pentru cea mai bună lansare de produs din cadrul PR Daily Awards în 2012, la Washington. Compania ei a fost premiată inclusiv la Sabre Awards. Premiile Sabre Awards sunt recunoscute drept cea mai prestigioasă competiţie dedicată industriei de relaţii publice din Statele Unite.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările