Mănăstirea întemeiată de un controversat conducător al României, care-i poartă numele

Mănăstirea întemeiată de un controversat conducător al României, care-i poartă numele

Mânăstirea Antoneşti. Foto FB Cristian Gheorghe

La 20 de kilometri spre nord de Curtea de Argeş se află una dintre cele mai frumoase aşezări monahale de pe Valea Argeşului, Mănăstirea Antoneşti, ale cărei baze au fost puse în urmă cu opt decenii, la ordinul Mareşalului Antonescu, un lăcaş a cărui istorie o cunoaşte puţină lume.

Ştiri pe aceeaşi temă

Situată foarte aproape de Barajul Vidraru şi de traseul montan Transfăgărăşan, Mănăstirea Antoneşti, punct de pelerinaj pentru doar o mică parte dintre cei care traversează localitatea, are o istorie nu foarte veche, dar care este impresionantă. 

GALERIE FOTO

„Zona Argeşului şi Muscelului a fost bincuvântată se Dumnezeu. Avem foarte multe obiective turistice de importanţă deosebită, monumente istorice de clasă A, inclusiv Biserica Antoneşti, unul dintre monumentele foarte bine întreţinute de Arhiepiscopia Argeşului şi Muncelului, care are o încărcătură istorică puternică. Ridicarea sa a început la ordinul Mareşalului Antonescu, ca dealtfel întreg satul, motiv pentru care ambele îi poară numele”, a explicat, pentru „Adevărul”, Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş.

Cum a ajuns Antonescu să ctitorească satul

Satul Antoneşti în care se află lăcaşul a fost ctitorit în urmă cu 80 de ani. „Puţini sunt cei care ştiu că acest loc a fost construit la ordinul Mareşalului Antonescu. În vara anului 1941, la scurt timp după intrarea României în cel de- Al Doilea Război Mondial, un adevărat potop s-a abătut asupra locuitorilor din Valea Superioară a Argeşului. Puhoaiele au măturat totul în cale, iar un întreg sat din comuna argeşeană Corbeni a dispărut sub ape. 

Şeful statului, generalul Ion Antonescu, a decis ca satul să fie refăcut în întregime pentru familiile afectate. Noul sat a fost numit «Antoneşti», iar comunitatea ortodoxă din zonă s-a ocupat de construirea unei biserici în localitate. Gheorghe Erbaşu a donat terenul, iar zidirea bisericii a început în august 1943”, precizează Consiliul Judeţean Argeş, într-o prezentare făcută monumentului istoric.

Controversatul om politic - om de stat, ofiţer de carieră, şef al Biroului Operaţiilor din Marele Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, ataşat militar la Londra şi Paris, comandant al Şcolii Superioare de Război, şef al Marelui Stat Major şi ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944, prim-ministru al României cu titlul de „Conducător al Statului” - a avut o legătură puternică cu Argeşul, judeţul în care s-a născut. 

„Mareşalul Ion Antonescu este născut la Piteşti. El a fost şi comandant al Garnizoanei Piteşti şi s-a preocupat foarte mult de judeţul Argeş. Nu numai că a ctitorit Biserica Antoneşti şi satul cu acelaşi nume, ci a restaurat Conacul de la Goleşti, a făcut Ştrandul... Au fost, atunci, mai multe lucrări edilitare la ordinul său”, mai spune, pentru "Adevărul", Cornel Popescu, directorul Muzeului Judeţean Argeş.

Folosită ca staul pentru oile localnicilor

Din cauza vitregiilor vremurilor, Biserica Antoneşti a rămas neterminată şi a intrat apoi în paragină. O vreme a fost folosită ca staul pentru oile localnicilor.

La cinci decenii de la începerea lucrărilor, lăcaşul a devenit mânăstire, iar forma la care a ajuns astăzi e şi mai recentă.

“Prin purtarea de grijă a Î.P:S: Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, biserica începută în 1943 a primit statutul de mănăstire în 1994, iar între anii 1995 şi 2004 s-au făcut ample lucrări de consolidare, restaurare, tencuire şi pictare. Lucrările au fost încununate de sfinţirea bisericii în 24 iunie 2004, în ziua de cinstire a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Lângă biserică s-a ridicat, în perioada 2000 - 2004, un corp de chilii, la baza căruia s-a amenajat paraclisul închinat Sfântului şi Dreptului Iov”, mai precizează CJ Argeş. 

Cum ajungi la Mânăstirea Antoneşti

Să vizitezi Mânăstirea Antoneşti e simplu. Important e să ai acest obiectiv în vedere dacă porneşti pe Transfăgărăşan sau dacă ai ajuns la celebra Mânăstirea Curtea de Argeş, de la care mai ai de mers mai puţin de o jumătate de ceas, parcurgând 20 de km pe DN 7C - Transfăgărăşan (se ajunge în comuna Corbeni, iar din centrul acesteia, distanţa până la mănăstire este de aproape un kilometru). 

Mănăstirea Antoneşti, lăcaşul numit după întemeietotului său şi al satului cu acelaşi nume, Mareşalul Antonescu

Vă recomandăm să citiţi şi:

„Să vedem“ în loc de „Nu se poate“. Maxima lui Nicolae Iorga, ca metaforă a grădinarului: Lasă seminţele să prindă

Primăriţa Elena Lasconi caută arhitect şef pentru Câmpulung Muscel

 Foto FB Capela Sfântul Vasile cel Mare CIA Sf Vasile / Mânăstirea Antonești 

Imagini din aceeasi galerie
  •  Foto FB Capela Sfântul Vasile cel Mare CIA Sf Vasile / Mânăstirea Antonești 
  • Mânăstirea Antonești. Foto FB Cristian Gheorghe 
  • Mânăstirea Antonești. Foto: FB Cristina Schimbeschi
  • Mânăstirea Antonești. 𝑆𝑢𝑟𝑠𝑎 𝑓𝑜𝑡𝑜: 𝐴𝑟ℎ𝑖𝑒𝑝𝑖𝑠𝑐𝑜𝑝𝑖𝑎 𝐴𝑟𝑔𝑒𝑠̦𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑀𝑢𝑠𝑐𝑒𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑏𝑎𝑠𝑖𝑙𝑖𝑐𝑎.𝑟𝑜
  • Mânăstirea Antonești. 𝑆𝑢𝑟𝑠𝑎 𝑓𝑜𝑡𝑜: 𝐴𝑟ℎ𝑖𝑒𝑝𝑖𝑠𝑐𝑜𝑝𝑖𝑎 𝐴𝑟𝑔𝑒𝑠̦𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑀𝑢𝑠𝑐𝑒𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑏𝑎𝑠𝑖𝑙𝑖𝑐𝑎.𝑟𝑜
  •  Foto FB Capela Sfântul Vasile cel Mare CIA Sf Vasile / Mânăstirea Antonești 
  • 𝑆𝑢𝑟𝑠𝑎 𝑓𝑜𝑡𝑜: 𝐴𝑟ℎ𝑖𝑒𝑝𝑖𝑠𝑐𝑜𝑝𝑖𝑎 𝐴𝑟𝑔𝑒𝑠̦𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑠̦𝑖 𝑀𝑢𝑠𝑐𝑒𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖, 𝑏𝑎𝑠𝑖𝑙𝑖𝑐𝑎.𝑟𝑜
  • Mânăstirea Antonești. Foto CJ Argeș
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările