Localnici prinşi la birt într-o comună din Argeş aflată în scenariul roşu. Ce au păţit cârciumarul şi clienţii

Localnici prinşi la birt într-o comună din Argeş aflată în scenariul roşu. Ce au păţit cârciumarul şi clienţii

Foto: Facebook Politia  Română

Mai mulţi cetăţeni din comuna argeşeană Bălileşti au ’’uitat’’ de scenariul roşu şi au ieşit marţi seara la cârciuma din sat, al cărei administrator a "uitat" şi el că trebuie să ţină localul închis.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Jandarmii care desfăşurau o acţiune punctuală pentru verificarea respectării măsurilor impuse pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov2 în zona comunei Bălileşti (aflată în scenariu roşu) au depistat marţi, în incinta unui bar din localitate, mai multe persoane care consumau băuturi alcoolice.
 

Cârciumarul şi clienţii, sancţionaţi

Oamenii legii le-au amintit, cu sancţiuni, că unde-i lege, nu-i tocmeală şi i-au trimis acasă.

 
"Având în vedere că activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a băuturilor alcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor este interzisă în comuna Bălileşti, administratorul barului a fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020, art. 65, lit. r", precizează IJJ Argeş.
 
Totodată, patru persoane care se aflau în incinta barului şi consumau băuturi alcoolice au fost sancţionate şi li s-a pus în vedere respectarea măsurilor impuse de autorităţi.
 
"Reamintim pe această cale că respectarea măsurilor dispuse de organele de sănătate publică un element foarte important în cadrul efortului general de limitare a răspândirii virusului COVID-19", mai precizează IJJ Argeş.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările