La Institutul Ștefănești, producția de vin a scăzut de la 8.000 de sticle pe oră, la 2.000 pe zi

Cândva renumite pentru calitatea lor, vinurile produse de  Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură Stefănești sunt refuzate de hipermarketuri, pentru că linia de îmbuteliere rudimentară  nu garantează, în ochii întreprinzătorilor, calitatea produsului.

Declinul Stațiunii Ștefănești și, implicit, al brandului care din 1959 făcea cinste județului cu vinurile premiate în țară și străinătate (Fetească Albă, Sauvignon și Riesling italian, Feteasca Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot , Burgund Mare Tămâioasa Românească sau Muscat Ottonel) a început prin ’90. Până în 2008, unitatea (devenită, între timp, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură) a intrat de-a dreptul în colaps. Asta ca urmare a scoaterii ei la mezat pe bucăți, de catre AVAS.

“În ultimii 20 și ceva de ani am văzut cu ochii mei cum stațiunea asta se distruge, încetul cu încetul. Institutul, cândva emblema localității, abia se zbate să mai supraviețuiască.”, spune Dorin Bărbuceanu, primarul orașului Ștefănești.

Firme căpușă au nenorocit brandul

Prin ’96 -’97, câțiva băieți deștepți au început să îmbutelieze sub eticheta brandului local, dar cu știința celor care țineau frâiele unității, vinuri proaste, produse care pe unde și vândute ca vinuri nobile de Ștefănești. Povestea a continuat până în 2000.
„Căpușarea aceasta a făcut ca oamenii să nu mai aibă încredere în vinul nostru. S-a  văzut repede că vinul vândut sub aceeași etichetă nu mai seamănă cu ce-a fost odată. Vânzările au scăzut iar lucrurile au mers din ce în ce mai prost.”, rezumă ing.C-tin. Tănăsescu, cel care din 2009 conduce INCDBH Ștefănești. 

Un cerc vicios

Căderea brandului și managementul defectuos au dus la cumularea, în timp, a unor datorii uriașe. Între 2006 și 2008, Institutul de la Ștefănești a fost executat silit. AVAS a scos la licitație linia de îmbuteliere de mare capacitate, utilajele de producție, tractoarele, cisternele, mașinile și agregatele complexului de vinificație precum și unele terenuri. Pe scurt, totul, cu excepția clădirilor.
“Executarea n-a rezolvat, până la urmă, nimic. Mijloacele fixe au fost subevaluate, și nu s-a recuperat decât 13% din datorie.”, explică directorul INCDBH Ștefăneşti.
Institutul a pierdut și fermele Silişteni şi Topoloveni, scoase la licitație pentru nici 25.000 de dolari.

De la 8.000 de sticle pe oră, la 2.500 pe zi

Rămasă și fără linia de îmbuteliere, Institutul se vedea la începutul anului 2009 în imposibilitatea de a mai avea desfacere. Cu chiu, cu vai, s-a reușit achiziționarea unei alte linii de îmbuteliere, semiautomată, de vreo câteva zeci de ori mai neperformantă decât cea sechestrată de AVAS.
“De la 8.000 de sticle pe oră cât reușeam să îmbuteliem pe linia automată, am ajuns la 2.000-2.500 pe zi. Înainte, plecau de-aici tiruri întregi cu vin, acum mai iese pe poartă câte o mașină de mic tonaj.”, explică Constantin Dicuț, inginer tehnolog. 

Dezvoltare... cu trei ingineri

De la 350 de angajați cât avea Institutul în anul 2000, au mai rămas pe posturi nici un sfert. Toată activitatea de cercetare-dezvoltare și producție se desfășoară, acum, cu doar 85 de oameni.
“În sectorul de dezvoltare lucrăm cu numai trei ingineri. Ar mai fi nevoie de cel puțin încă trei, ca lucrurile să meargă cât de cât mai bine.”, explică directorul Institutului. 

Podgorii înjumătățite și soiuri pierdute

Dacă în 2009, unitatea avea 940 de hectare de vie pentru cercetare-dezvoltare, în urma retrocedării unor suprafeţe importante de teren către consiliile locale Ştefăneşti, Topoloveni şi Leordeni, în vederea restituirii către foştii proprietari de drept, podgoriile s-au redus la 423 de hectare. Institutul  funcținează, acum,  la doar 20% din capacitatea la care funcționa în 1990. Mai mult, trei soiuri de vinuri aromate (Muscat Ottonel, Tămâioasa Românească și Sauvignon Blanc) au dispărut definitiv din producție, după ce terenurile pe care se cultivau vițele specifice au ajuns în mâna altor proprietari.

Datorii noi peste datorii vechi
La începutul  anului, Ministerul Agriculturii ștergea 10 milioane de lei din datoria de 13,6 de milioane pe care unitatea o avea către bugetul de stat, asigurările sociale, șomaj și către Casa de Asigurări de Sănătate. A rămas, totuși, cu un minus de 3,6 milioane de lei, datorie ce a fost reeșalonată. Numai că veniturile din proiectele de cercetare și din vânzări n-au reușit să acopere cheltuielile institutului, iar în câteva luni s-au strâns alte datorii. În prezent, Institutul figurează în evidențele ANAF cu obligații restante de circa 4,6 milioane de lei.
“Speranța noastră de redresare stă în producția de anul acesta care, după estimări, ar trebui să fie de aproape 5 tone/ha. Ne-am propus și achiziționarea unei linii de îmbuteliere automată, eventual la mâna a doua, care să permită intrarea vinului  nostru în marile lanțuri de magazine.“ spune directorul.

 Hipermarketurile nici nu vor s-audă de vinul de Ștefănești

Singura piață de desfacere a vinului îmbuteliat aici o reprezintă, la acest moment, doar unele magazine alimentare și supermarketuri. Acestei piețe i se adaugă punctele care comecializează vin vrac. În marile hipermaketuri, însă, vinul de  Ștefănești n-a reușit să intre, tocmai din cauza modului de îmbuteliere.

Și totuși, angajaţii sunt optimiști

Salariații care au rezistat disponibilizărilor speră s-ajungă să mai vadă Institutul pe picioare. “Muncesc în staţiunea asta dinainte de Revoluție și nici nu mă gândesc să nu ies la pensie de-aici. La fel și soția. Am văzut și gloria și declinul acestei unități și nu ne-am pierdut speranța că lucrurile se vor îndrepta!”, spune Constantin Bâlcan, unul dintre cei 85 de angajați pe care unitatea îi mai are.