Ion Tabacu, profesorul inginerilor de la Dacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De numele său se leagă înfiinţarea specializării Autovehicule Rutiere din cadrul Universităţii din Piteşti, dar şi piatra de temelie a centrului de cercetare în care s-a realizat Dacia Hamster, primul prototip hibrid.

Profesorul universitar inginer Ion Tabacu este un exemplu de perseverenţă şi dăruire pentru toţi studenţii săi. În 1972 a venit, prin repartiţie guvernamentală, la Universitatea din Piteşti, care atunci era un institut subordonat Politehnicii Bucureşti. A ales să predea în domeniul automobilistic, cel care a fost pasiunea sa de-o viaţă şi despre ale cărui taine a ajuns să scrie, până acum, 16 cărţi. Este prorector al Universităţii, vicepreşedinte al Societăţii Inginerilor de Automobile din România şi conducător de doctorat.

“Tatăl” specializării “Autovehicule Rutiere”

În 1977, Ion Tabacu punea piatra de temelie a specializării “Autovehicule Rutiere”, din cadrul Facultăţii de Mecanică şi Tehnologie, cea care îi pregăteşte pe studenţii care aleg ulterior calea către uzina de automobile Dacia Renault.

“Programul de acreditare pentru specializarea “Autovehicule rutiere” este printre primele din cadrul acestei universităţi şi a fost făcut de mine. Acest program este unul ca nava Amiral, recunoscut şi apreciat. În acest an în care admiterea la universitate a fost foarte slabă, la această specializare s-au ocupat toate cele 130 de posturi, astfel că nu mai avem ce să scoatem la concurs în toamnă”, spune profesorul. Ion Tabacu le predă studenţilor cursul “Calculul şi construcţia automobilelor”, fără de care un tânăr inginer nu s-ar putea forma în acest domeniu.

“Îmi place să predau. Mă bucur că 30-40% din inginerii de la Dacia sunt absolvenţii facultăţii noastre de la Piteşti, am o mare satisfacţie. Avem un parteneriat foarte bun cu Dacia, studenţii noştri fac practică la ei, iar mulţi chiar rămân angajaţi”, spune Ion Tabacu.

A pus bazele centrului de cercetare în care s-a construit Dacia Hamster

Cu timpul, peste 8.000 de tineri s-au format avându-l la catedră pe Ion Tabacu.

“E un oraş plin de absolvenţi ai acestei facultăţi. Pe foarte mulţi îi şi recunosc pe stradă. Săptămâna trecută am fost în Moldova şi m-am întâlnit cu un fost student, din zona aceea, care m-a salutat. Acum câteva zile am fost în Bucegi şi mi-a dat bună ziua un fost student, că s-au mirat şi cei cu care eram că şi pe acolo mă cunoaşte lumea”, spune, cu mândrie, profesorul.

Când e să dea exemple de studenţi care au ajuns cineva în carieră, Ion Tabacu ezită. “Sunt mulţi, foarte mulţi care acum au afaceri sau lucrează ca ingineri, în funcţii de conducere în ţară şi străinătate. Ar fi nedrept să nominalizez, dar dacă ar fi să dau un minim exemplu, l-aş aminti pe Adrian Gligor, care lucrează în SUA, la o societate cu capital majoritar japonez. După ani şi ani de când a absolvit, a venit să-i conduc lucrarea de doctorat, iar în septembrie o va susţine”, spune profesorul.

Printre realizările notabile de la Universitatea din Piteşti se numără şi înfiinţarea “Centrului de Cercetare Universitară Ingineria Automobilului, al cărui cel mai cunoscut proiect a fost construcţia, în 2010, a primului prototip hibrid Dacia Hamster, program coordonat de profesorul Dan Marinescu. În plus, în anii ’70, tot Ion Tabacu a pus bazele singurei şcoli de şoferi inclusă în planul de învăţământ superior. Practic, studenţii de la Autovehicule Rutiere şi Ingineria Transporturilor obţin, gratuit, odată cu diploma de licenţă şi atestatul pentru absolvirea şcolii de şoferi. Acum şcoala se adresează nu numai inginerilor auto, ci şi tuturor celor interesaţi, care însă plătesc cursurile.

PROFIL:

Născut. 22 iulie 1949, comuna Glodeni, Judeţul Dâmboviţa
Studii. Doctor inginer în Automobile şi Tractoare, Braşov (1986)
Experienţă profesională. De 39 de ani este profesor al Universităţii din Piteşti
Familie. Este căsătorit, are un fiu şi doi nepoţi

CE ÎI PLACE. Profesorul este o fire optimistă, care vrea să-i vadă pe cei din jur la fel. “Îmi plac oamenii binedispuşi. Îmi place să-i văd că fac cu plăcere şi satisfacţie ceea ce şi-au ales în viaţă. Oamenii trebuie să fie convinşi de ceea ce fac, ca să le iasă bine”, spune el.

CE NU ÎI PLACE. Cel mai mult urăşte la cei din jur făţărnicia şi duplicitatea. “Sunt lucrurile de care mă feresc cât pot de mult”, spune inginerul.

Întrebări şi răspunsuri.

Ce o să faceţi când o să vă retrageţi din activitate?

A spus cineva că o să mă retrag? Asta îmi place, asta fac, mai ales dacă sunt apt. Este marea mea pasiune şi nu  mă văd renunţând la ea, mai ales că Senatul Universităţii nu mă dă la o parte. Mai am încă o mare bucurie cu cei doi nepoţei ai mei, cu care nu ezit să mă joc, când am timp.


Care este cea mai mare bucurie din carieră?

La ora actuală, facultatea noastră, şi cu sprijinul meu, este singura din ţară cu doctorat în ingineria autovehiculelor, acreditată în urmă cu trei ani. Am mari satisfacţii legate de această Universitate, nu ştiu dacă e una mai mare ca alta, însă cariera mi-am clădit-o pe viziune, nu poţi face performanţă stând închis.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite