FOTO Concediu în gospodării autentice de la ţară. Poieniţa, satul cu peisaje încântătoare şi oameni gospodari

Turiştii care s-au săturat de destinaţii de vacanţă peste mări şi ţări, de hoteluri cu multe stele şi de alergătura prin muzee sunt aşteptaţi să afle ce înseamnă adevărata viaţă la ţară, într-un peisaj de vis.

Bine aţi venit în Poieniţa! Este un sat ca multe altele din zona de deal a judeţului Argeş, cu peisaje încântătoare, livezi întinse şi oameni gospodari. Ceea ce diferă însă de multe alte asemenea localităţi din România este faptul că unele familii din Poieniţa au decis să facă agroturism. Pe înţelesul tuturor, localnicii îşi deschid uşile în faţa celor care vor să încerce o experienţă inedită: viaţa la ţară.

Deocamdată, doar trei familii din Poieniţa au devenit gazde pentru turişti, dar şi alţi localnici se declară entuziasmaţi de perspectivă. Oamenii au fost incluşi, încă din anul 2011, într-un proiect de voluntariat al organizaţiei „Village Life“, alături de familii din alte judeţe, iar drept urmare au început să înveţe câte ceva despre ceea ce înseamnă să faci turism de calitate.

Mai apoi, Alexandra Vasiliu, reprezentanta organizaţiei, a înscris proiectul „Şcoala Village Life“ în competiţia „Idei din Ţara lui Andrei“, susţinută de OMV Petrom. Proiectul a fost desemnat câştigător la finele lunii mai 2014 şi a fost finanţat cu 11.000 de euro.

Cursurile mai aprofundate despre cum să fie cei mai buni în agroturism vor începe abia în luna octombrie. Proiectul nu vizează doar satul Poieniţa, ci şi alte trei localităţi din ţară (Costeşti – Vâlcea, Şinca Nouă – Braşov, Izvoru Mureşului – Harghita).

„Nu i-am ţinut în puf“

Fraţii Mircea şi Emil Arsene sunt proprietarii unei ferme în toată regula: 80 de capre, 20 de porci, păsări, animale de tracţiune şi 300 de stupi. Locuiesc cu soţiile şi copiii la câţiva kilometri distanţă şi vin cu rândul la ferma din deal, unde chiar au ce să le arate turiştilor. Toţi cei care le-au trecut prin gospodărie, veniţi de prin toate colţurile lumii, au plecat acasă nu doar cu câte un borcan cu miere bio şi un codru de brânză de capră, ci şi cu amintiri dintr-o viaţă mai simplă şi mai bună.

„Noi muncim şi facem bani din ce producem. Nu ne-am gândit niciodată la turism. Când ni s-a propus, primul gând a fost să-ntrebăm ce-ar putea să caute turistul în pădurile astea, când el e învăţat la club, la discotecă! Dar uite c-au urcat aici şi japonezi, şi nemţi, şi australieni, şi  francezi, şi americani, şi indieni, şi români şi le-a plăcut, chiar dacă nu i-am ţinut în puf“, spune Mircea Arsene, unul dintre fermieri.

Mâncare bio fără furculiţe

Bărbatul povesteşte că turiştii au fost încântaţi. „I-am dus la târlă, la capre, i-am învăţat să le mulgă, i-am învăţat cum se-ncheagă laptele, cum se face brânza, au fost curioşi să le deschidem stupii, să vadă  fagurii şi propolisul, i-am dus la cules de fructe. Au gustat şi-au învăţat de toate. Toţi au zis că vor mai veni“, povesteşte Mircea Arsene.

Fraţii Arsene spun că, până acum, în cadrul „Şcolii Village Life“ au învăţat să nu iasă din tiparele traiului lor cotidian, astfel încât turiştii să observe viaţa rurală aşa cum e ea. „Dacă ni s-a spus că nu e nevoie să facem mese festive pentru turişti, nici n-am făcut. Nici când au venit francezii. Am pus capra şi găina la ceaun, brânza în strachină şi mămăliga alături şi i-am poftit la masă. Am văzut noi că se cam uită cumva şi tot aşteaptă furculiţe, da’ noi, sus, la fermă, n-avem aşa ceva! Luăm cu mâna şi mămăliga, şi copanul, şi brânzica. Au privit lung la cum ne descurcăm noi şi s-au prins repede că p-aici se mănâncă fără tacâmuri“, adaugă Mircea Arsene. 

Cei doi fraţi spun că sunt dispuşi să se adapteze „cerinţelor pieţei“, pentru că vor să arate că se poate. „Avem casa pe care o s-o adaptăm pentru turişti. O să învăţăm şi engleză dacă trebuie. Acum folosim un dicţionar“, explică Emil Arsene.

„Ne comportăm normal“

Deocamdată, turiştii care vin la Poieniţa sunt cazaţi doar jos, în sat, la una dintre cele trei familii care au urmat deja primele cursuri ale „Şcolii Village Life“. „Ce le place cel mai mult turiştilor, dincolo de peisaj, e faptul că văd o familie normală. Noi nu suntem transformaţi de turism, noi ne comportăm normal, cu activităţile noastre casnice, fireşti, astfel încât oaspeţii noştri văd la faţa locului cum e organizată gospodăria, cum ne desfăşurăm treburile zilnice“, explică Doru Popescu, una dintre gazdele din sat. Casa în care locuieşte împreună cu soţia are baie, bucătărie şi două dormitoare. Unul dintre acestea este pus la dispoziţia turiştilor.

„Cel mai mult a stat la noi o turistă din America – zece zile – dar, de obicei, oaspeţii stau mai puţin. Încercăm să le dăm ce-avem mai bun, o sărmăluţă, un ardei umplut, o zacuscă, o friptură, o ciorbiţă de pasăre, o dulceaţă. Aşa e ospitalitatea românească, nu le punem pe masă chiar ce mâncăm noi, de bază, decât dacă ţin ei neapărat să încerce o fasole sau o varză fiartă“, mărturiseşte Mariana Popescu, gospodina casei.

De ce nu se îngrămădesc, deocamdată, ceilalţi săteni să urmeze exemplul familiilor care vor să experimenteze agroturismul la Poieniţa? Pentru că nu-i atât de simplu precum pare la prima vedere. Prima condiţie este ca oamenii să aibă o gospodărie ţărănească în adevăratul sens al cuvântului.

„Posibilităţile de cazare sunt reduse. În plus, poate fi stresant pentru o familie să integreze din când în când câte un străin în gospodărie. Ca să-i pui la treabă, aşa cum îşi doresc cei mai
mulţi dintre turiştii care vor să simtă ce-nseamnă munca în gospodărie, trebuie să stai să le explici, să le arăţi, să-i înveţi. Pe de altă parte, cum tarifele noastre sunt mai mici, mai atractive decât la pensiuni, nici câştigul gazdelor nu e mare în comparaţie cu deranjul. Cred că de aici vine rezerva unora“, mai explică Doru Popescu. ;

Importanţa proiectului

Reprezentanţii „Village Life“ spun că, dincolo de câştigurile obţinute în prezent din agroturism, care deocamdată sunt mici, este mult mai importantă dezvoltarea acestui tip de turism, atragerea vizitatorilor în nişte zone spectaculoase şi mai ales impactul important asupra oamenilor din comunităţile respective. Majoritatea zonelor vizate sunt sărace, ameninţate de depopulare, şi astfel pot fi salvate. 

“Training-ul de care au avut parte gazdele până acum a fost la nivel informal. Abia acum, cu ocazia competitiei de la Petrom am scris proiectul Scoala Village Life şi urmează să îl implementăm. Acesta presupune trei serii de cursuri a câte două zile pentru gazdele noastre şi pentru potenţiale noi gazde. E prima oară, deci, când strângem gazdele la un loc, cu intenţia de a le învăţa cât mai multe lucruri despre acest tip de turism şi despre modul cum ar trebui să îl practice”, explică Gabriela Mîndru, unul dintre coordonatorii proiectului. 

Cât costă cazarea a Poieniţa

   Tarifele de cazare în Poieniţa oscilează între 80 şi 200 de lei pe zi, de persoană, în funcţie de mărimea grupului. Din această sumă, cea mai mare parte ajunge la sătenii-gazde, iar o parte – la „Village Life“. „Taxa pe care o reţinem noi este pentru a ne acoperi o parte din costuri şi a plăti taxe, dar din păcate mai avem încă ceva drum de parcurs până să atingem pragul de rentabilitate“, precizează iniţiatoarea proiectului, Alexandra Vasiliu. Echipa de la „Village Life“ se ocupă nu doar de a-i ajuta pe localnici să înveţe să se descurce şi singuri, ci şi de atragerea turiştilor.