Cum se prepară deliciosul chec cu lămâie. Lista ingredientelor esenţiale

Cum se prepară
deliciosul chec cu lămâie. Lista ingredientelor esenţiale

Checul este foarte uşor de preparat FOTO: Cristian Ruşanu

Un desert absolut delicios şi potrivit pentru zilele de vară, checul cu lămâie este şi uşor de preparat. Un expert în gastronomie din Piteşti ne-a explicat paşii necesari pentru realizarea acestui desert special.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Ruşanu este chef la bistro Dell Arte din Piteşti şi un pasionat de artă culinară şi de deserturi originale. Iată mai întâi de ce ingrediente aveţi nevoie: 3 ouă, 150 grame zahăr, suc şi coaja de la o lămâie, 90 grame frişcă neîndulcită, un praf de sare, 170 grame făină, 8 grame praf de copt, 60 grame unt. Pentru sirop vă sunt necesare: 175 ml apă, 80 grame zahăr şi 45 ml suc de lămâie.

Cum facem deliciosul desert? Simplu, după cum precizează şi chef Cristian Ruşanu: „Amestecăm cu telul ouăle, zahărul, coaja şi sucul de lămâie. Adăugăm frişca, apoi făina şi untul topit, amestecând cu telul. La final turnăm peste compoziţie untul topit şi la cuptor cu el. Compoziţia se ţine la 175°C, aproximativ 40 de minnute. Când iese turnăm siropul. Bon App!”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: