Confesiunea Anei Simion, o mare eroină a rezistenţei din Nucşoara: „M-au chinuit să spui şi n-am spus nimic, mamă“
0
Una dintre cele mai fascinante istorii privind luptătorii anticomunişti refugiaţi în munţi la începutul anilor ’50 în zona Nucşoara o are în prim-plan pe Ana Simion, sora Marinei Chirca. A fost prinsă de trei ori, condamnată la ani grei de temniţă, maltratată de Securitate, dar a refuzat să trădeze cauza.
În primăvara anului 1949, în comuna argeşeană Nucşoara se forma un grup de rezistenţă anticomunistă. Grupul urma să intervină pentru a neutraliza autorităţile locale în momentul în care declanşarea unui râzboi între anglo-americani şi Uniunea Sovietică, pe care mulţi îl aşteptau, ar fi deschis calea către schimbarea regimului comunist din România.
În martie 1949, în momentul plecării în munţi, grupul de rezistenţă era format din 16 membri, în frunte cu fraţii Petre şi Toma Arnăuţoiu. 34 de femei s-au implicat între 1949 şi 1958 în susţinerea partizanilor. Printre ele s-a numărat şi Ana Simion, care a fost prinsă de trei ori: prima oară de un consătean, a doua oară, după ce în viaţa ei privată a fost infiltrat un agent al Securităţii sub acoperire, iar a treia oară, după ce a stat cinci ani ascunsă într-un pod alături de sora sa.
Citiţi mai jos povestea incredibilă a Anei Simion, poveste reconstituită graţie documentelor din arhivele CNSAS şi declaraţiilor profesorului Cătălin Nedelcu de la Şcoala Gimnazială „Iordache Pacescu“ din Coşeşti. Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu este singurul care a realizat un interviu cu Ana Simion, în 2010, pe când era internată la Spitalul din Domneşti-Argeş. De şase ani, profesorul Cătălin Nedelcu predă un curs la clasa a VIII-a la Şcoala din Coşeşti, curs intitulat ”Rezistenţa anticomunistă şi represiunea în Argeş-Muscel”. Un curs în care le vorbeşte elevilor despre Ana Simion şi despre toţi eroii de la Nucşoara.
„Ana Simion a fost o altfel de Elisabeta Rizea”
„Am intrat în legătură cu tanti Ana Simion prin intermediul doamnei doctor Dana Floarea de la Spitalul Domneşti. Am fost în februarie 2010 la Spitalul Domneşti şi am fost primul interviu pe care l-am făcut pentru Fundaţia Academia Civică. Tanti Ana venea foarte des la acel spital în ultimii ani din cauză că avea astm. Ana Simion a fost o altfel de Elisabeta Rizea. Dacă Elisabeta Rizea era foarte vocală, foarte puternică şi se exprima cu uşurinţă, în schimb tanti Ana de abia vorbea, asta şi din cauza astmului, era foarte blândă. Ana Simion era o femeie extrem de credincioasă”, îşi aminteşte profesorul Cătălin Nedelcu.
Profesorul de istorie Cătălin Nedelcu, cel căruia Ana Simion i s-a confesat în 2010
Ana Simion, fiica lui Petre şi a Tatianei Simion, s-a născut la 1 ianuarie 1920, în comuna Nucşoara – Slatina, judeţul Argeş. A învăţat carte de la cel care era reperul intelectual şi moral al satului, învăţătorul Ion Arnăuţoiu, tatăl lui Toma şi Petre. A fost chiar colegă de clasă cu Toma, care era foarte silitor.
Saci cu mălai căraţi cu caii în munţi pentru partizani
Alături de Marina Chirca, sora ei, Ana Simion s-a numărat, încă de la înfiinţare, în 1949, printre principalele ajutoare ale Grupului de rezistenţă de la Nucşoara. În primăvara anului 1949, în timpul când se structura organizaţia şi erau recrutaţi oamenii din satele de la poalele munţilor, sora şi cumnatul său i-a adus pe partizani într-o noapte la părinţi acasă. Au venit mai multe persoane – ,,7,8,10 de a umplut casa’’, între care şi colonelul Arsenescu, al cărui nume l-a aflat mai târziu. Acesta se dădea drept medic, iar la plecare i-a cerut tinerei gazde imperativ să jure că nu va pomeni nimic de întâlnirea cu ei – ,,Dumneata pune mâna pe cruce, că eşti tânără şi ne spui!’’. Bineînţeles că aceasta s-a conformat fiindcă ,,eu n-am mai putut de frică , am zis şi eu după el!’’, după cum îşi amintea Ana Simion în 2010, atunci când a stat de vorbă cu profesorul Cătălin Nedelcu. Aşa a început cea mai grea perioadă din viaţa sa, dar şi a mai multor sute de locuitori din zona Nucşoarei, Corbilor si Domneştilor. Pe băieţii din munţi i-a sprijinit în nenumărate rânduri, fiind unul dintre cele mai preţioase ajutoare, mai ales că locuinţa sa era într-o margine a satului, ferită de priviri indiscrete. Le făcea mâncare gătită şi le-o ducea într-un loc stabilit mai înainte, de multe ori le dădea mălai în saci de câte 50-60 de kilograme, pe care îl căra cu caii.
Ca în atâtea şi atâtea cazuri, căderea Anei Simion s-a produs prin trădare. După cum ne-a precizat profesorul Cătălin Nedelcu, „Iuda umbla prin grădinile Nucşoarei fără să se ascundă. Într-o zi pe când era la câmp i-a făcut semne cu mâna unul din băieţii lui Chirca, cel poreclit Dezertorul, iar ea s-a dus spre acesta, speriată, crezând că s-a întâmplat ceva grav, poate cu unul dintre părinţi. Când a ajuns însă lângă el, a şi fost înşfăcată de câţiva securişti şi bătută cu un par ca să spună unde a ascuns un fugar, pe un anume Gheorghe Mămăligă.” Într-adevăr, acesta fusese ascuns în podul cu fân, dar nu la ea, ci la sora sa, dar nu a putut recunoaşte nimic, nu a vrut să o aducă şi pe Marina Chirca în mâinile acestor călăi. Mărturisirea pe care Ana Simion i-a făcut-o în 2010 lui Cătălin Nedelcu despre acel prim contact cu securiştii a fost cutremurătoare: ,,M-au chinuit să spui şi n-am spus nimic, mamă. M-a luat în pădure, acolo aproape, cu paru’ m-a bătut…să spun unde e ăla, Gheorghe Mămăliga, că ăla l-a împuşcat pe Chirca. Cum era să spui, dacă spuneam unu, ăla îi spunea pe toţi şi-i omora din cauza mea pe toţi. Mor eu una singura şi nu spun nimic! Da’ n-am fost vinovată cum m-a chinuit ăştia, nu …’’
A fost bătută până i-au rupt şoldurile
Ana Simion la arestare în 1949 FOTO: eroinenucsoara.ro
Ana Simion a fost dusă la sediul Securităţii din Câmpulung, unde calvarul a continuat. ,,M-a chinuit ce nu există, mamă, întinsă pe masă, cu cauciucu, cum are poliţaii ăştia ; patru inşi era, stătea doi şi mânca şi doi venea, nu mă slăbea din bătaie, şoldurile mele acu e sparte, nu poate să-mi facă injecţii. […] m-a ajutat Dumnezeu, dacă n-am spus pe nimeni. M-a rugat cu bani, mamă, cu serviciu, că m-a bătut până când am căzut jos pe ciment şi m-a dus la un medic’’, şi-a amintit Ana Simion acele momente după mai bine de 60 de ani.
Probabil speriaţi ca întrecuseră măsura cu bătaia şi nu aflaseră nimic au dus-o la un doctor civil şi l-au minţit pe acesta că o găsiseră căzută pe stradă. Ancheta a continuat, fiind apoi adusă nu într-o celulă, fiindcă nu mai era loc, ci in toaletă! Anchetatorii aveau informaţia că a adăpostit un partizan. După aproape două săptămâni în care ancheta nu a făcut progrese şi Ana Simion a nu le-a dat nici o informaţie, au schimbat procedura de anchetare. Cei patru torţionari au dispărut şi în locul lor a apărut într-o noapte pe la 12 un colonel de la Bucureşti, care a invitat-o să ia loc pe scaun şi a deplâns starea în care se afla deţinuta, căci ,,nu era să înfigi acu să nu fie negru’’. A scos din buzunar două pastile şi i-a oferit una pentru a-şi mai reveni.
„Dar tanti Ana şi-a dat seama că e ceva în neregulă cu pilula şi o poate face să recunoască ceva, ,, că nu eram nici eu proastă, mamă!’’. Aşa că a ţinut-o sub limbă şi aştepta momentul prielnic ca să o arunce, însă colonelul era ,,cu ochii pe mine cum sunt eu acum cu ochii pe dumneavoastră’’. În cele din urmă a scuipat-o şi i-a spus că nu poate s-o înghită pentru că de două săptămâni n-a mâncat şi n-a băut nimic. Anchetatorul a scos atunci un teanc de bani şi l-a pus pe masă, promiţându-i în acelaşi timp că îi va face rost de serviciu în Bucureşti, dar nu a putut-o clinti de la declaraţiile iniţiale că nu ştie nimic şi nu e vinovată cu nimic”, spune profesorul Cătălin Nedelcu. I s-a dat drumul, cerându-i-se să raporteze imediat ce află ceva despre partizani. Odată ajunsă acasă a fost urmărită pas cu pas, iar după un timp a fost din nou arestată şi supusă anchetei timp de două săptămâni la Câmpulung Muscel, unde a fost din nou bătută crunt. Credinţa ei şi convingerea că face ceea ce e drept şi creştinesc au susţinut-o în toată această perioadă. De asemenea, a avut o părere de neclintit că Dumnezeu, mai devreme sau mai târziu, le va plăti tuturor după binele sau răul pe care l-au făcut. Iată ce spunea Ana Simion în 2010 legat de condiţiile de detenţie: ,,Am plâns în celulă de eu zic că a ieşit şi sânge din ochi, când m-am văzut în celulă singură atâtea zile, nu mi-a dat nici saltea nici nimic, aşa m-am culcat pe fier, dezăcată, pe pat aşa de fier, venea şi-mi didea mâncare acolea, când luam, când nu luam. Da’ să fie ei ai ciumii să-i ia, mamă, degeaba ne-a chinuit. Da’ eu sunt mulţumită în sufletul meu că n-a luat nimeni o palmă pentru mine, cu banii lor şi cu serviciul lor, să trăiesc eu bine şi ăla în pământ! Da’ ei nu mai găsea alt serviciu decât să bată şi să… omoare lumea?’’
După ce a scăpat şi din aceste două săptămâni de teroare la Câmpulung a fost condusă la sora ei ce locuia chiar în oraş şi o vreme a rămas acolo pentru că şi-a revenit foarte greu având în vedere tratamentul inuman îndurat.
Mâncarea de la Jilava: „Fasole cu copită de cal, de măgar […] toate scârbele, maţe de toate neamurile”
La scurt timp a fost însă arestată din nou şi de data aceasta i s-a instrument şi un proces ce a avut loc în anul 1950, în momentul când securitatea a găsit probe clare despre acţiunile de sprijinire ale partizanilor la care a participat. Sora ei o trimisese cu un bilet la Câmpulung la mătuşa colonelului Arsenescu, iar aceasta i-a dat o raniţă plină cu medicamente pentru a o transporta la Nucşoara. De fapt în raniţă se găseau pe lângă medicamente şi câteva pistoale mici, cartuşe, dar, Ana Simion nu ştia conţinutul. A fost arestată şi pentru ea au urmat 5 ani de calvar prin închisori ca Piteşti, Jilava şi Mislea. La Jilava a ispăşit un an, la Mislea a stat mai mult. În 2010, pe patul Spitalului din Domneşti, Ana Simion şi-a amintit cu lacrimi în ochi de de condiţiile de la Jilava, de uriaşa celulă în care vieţuiau o sută de condamnate – ,,…îţi închipui, atâtea persoane, o sută, ce miros, ce-ai că murim şi-atât!’’. Şi mâncare de la Jilava era oribilă: ,,fasole cu copită de cal, de măgar […] toate scârbele, maţe de toate neamurile…’’.
A fost eliberată în 1955 şi a reînceput să sprijine grupul de partizani cu alimente, îmăcăminte şi informaţii despre mişcările trupelor de Securitate, aduse în zonă pentru a-i captura pe cei rămaşi în grup.
Activitatea ei şi a surorii ei - Marinei Chirca a fost atent urmărită de Securitate, care a realizat că sunt oamenii cei mai de încredere ai fraţilor Arnăuţoiu. Astfel, Ana Simion a ajuns în centrul unui plan mârşav al organelor de represiune, care a introdus în sat în august 1957 un agent, cunoscut în sat cu numele de Vasile Linie, cu sarcina să afle, prin orice mijloace, date despre locul unde sunt ascunşi partizanii.
Agentul de securitate, infiltrat ca şef de magazie la Nucşoara
Detalii despre infiltrarea lui Vasile Linie apar în zeci de pagini din arhivele Securităţii. Iată de exemplu ce scrie în dosarul nr. 10764 de la Direcţia Regională a Securităţii Piteşti despre introducerea lui Vasile Linie cu o altă identitate: „Agentul „Mohor Mihail” trăia sub nume fals; era un element sincer şi capabil, verificat în activitatea cu organele noastre. El a acceptat de bună voie să intre în această lucrare şi urma ca organele noastre să ia o serie de măsuri care să facă posibilă introducerea lui în zonă. În comuna Nucşoara – satul „Bahna” exista o magazie a SMT-ului. În apropierea acestei magazii, domiciliau Marinica Chircă şi sora acesteia. Agentul trebuia deci mutat într-o funcţie oarecare la această magazie de alimente.Pentru ca locul să devină vacant, prin organele în drept şeful magaziei a fost promovat în funcţie, iar agentul, potrivit instructajului, a mers la Direcţia SMT şi a solicitat postul respectiv, pretextînd că este bolnav de nervi şi că medicii i-au recomandat şederea pentru o perioadă mai îndelungată într-o regiune muntoasă, unde să presteze un serviciu cu cît mai puţine eforturi. În legătură cu postul el a motivat că i-a fost recomandat de un inginer.”
Întrucât agentul „Mohora Mihail” era necăsătorit, el a cerut unui cunoscut al său, să-i caute în sat o femeie care ar putea să-i gătească mîncare contra plată. Ca urmare, cunoscutul agentului i-a comunicat acestuia după un timp că ar putea să ia masa la Ana Simion. Câteva săptămîni agentul a luat masa la această femeie împreună cu alţi salariaţi ai magaziei, pentru a nu atrage atenţia că este interesat să lege o relaţie cu ea.
Câteva luni mai tîrziu, prin natura relaţiilor care se creaseră între agentul „Mohora Mihail” şi Ana Simion, agentul devenise un fel de stăpân al casei. El începuse să repare acareturile din curte, salariul cîştigat îl aducea în casă, cumpărase un viţel pe care îl creştea, făcea planuri în legătură cu repararea casei şi alte asemenea treburi gospodăreşti, fapt care a determinat-o pe Ana Simion să vadă în agent un om cu intenţii serioase de a rămâne în comună şi de a se căsători cu ea. În acest timp, după cum scrie în dosarul 10764 al Securităţii, „au fost interceptate în repetate rînduri obiectivele Marinica Chircă şi Ana Simion aducînd veşti de la bandiţi, luînd pachete ce urmau să le trimită bandiţilor; în unele discuţii ele arătau că bandiţii sînt prin împrejurimi, că acolo unde stau au o poiană şi vedere spre şosea şi că, pentru orice eventualitate, au destul armament. În cîteva rînduri, atît Ana Simion cît şi Marinica Chircă, vorbeau despre un popă care „... a măcinat mălai, a trimis ştiri din comună şi altele”, însă al cărui nume nu-l pomeneau niciodată. Din discuţii, se desprindea clar, că Ana Simion şi Marinica Chircă cunosc locul unde se ascund bandiţii, dar niciodată ele nu au amintit locul precis. Ca atare, organele noastre au hotărît să urgenteze recrutarea numitei Ana Simion, persoană care se presupunea că este în măsură să informeze organele de securitate asupra sitaţiei reale privind banda şi locul unde se ascundea.”
Agentul de securitate sub acoperire infiltrat în comuna Nucşoara a reuşit să o convingă pe Ana Simion că intenţionează să se căsătorească cu ea, motiv pentru care trebuie să îl însoţească la Sfântu Gheorghe pentru a fi prezentată ”singurei rude” pe care acesta pretindea că o are. Iar „singura rudă” era o agentă de securitate tot sub acoperire. Agentul „Mohor Mihail” i-a scris acesteia o scrisoare în care îi explica pe larg noua situaţie în care se găsea, şi-i arăta că intenţionează să rămînă unde are serviciul, urmînd a se căsători cu Ana Simion. Pentru aceasta, o ruga pe „verişoară” să se intereseze să-i scoată de la Sfatul popular actul de naştere, fiindu-i necesar la căsătorie. Din aceaşi scrisoare agentul îşi exprima dorinţa ca la nunta lui să vină şi verişoara sa, împreună cu soţul ei. Ana Simion a povestit despre scrisoarea aceasta şi surorii sale Marina Chirca; împreună ele i-au cerut părerea Laurenţiei Arnăuţoiu, mama fraţilor Toma şi Petre Arnăuţoiu. Aceasta a fost de acord ca Ana Simion să se căsătorească cu „Mohor Mihail”.
Ofiţerii de Securitate l-au instruit pe agent să ia cu el o cantitate de cca. 20 kg ţuică, sub motiv că o duce cadou „verişoarei” sale. Şi, în trenul spre Sfântu Gheorghe, Securitatea a organizat o percheziţie. Sub pretextul că transportau ţuică, cei doi au fost daţi jos, iar Ana Simion a fost anchetată cu brutalitate de către Nicolae Pleşiţă (avansat ulterior la gradul de general). Astfel, Securitatea a aflat câteva elemente esenţiale ce vor ajuta la prinderea partizanilor.
A stat cinci ani ascunsă într-un pod alături de sora sa
După cum îşi aminteşte profesorul Cătălin Nedelcu, „când am vorbit în 2010 cu tanti Ana, mi-a spus legat de acel agent: ”Vroia să se bage pe lângă mine, dar mi-am dat seama că e securist, că avea călcătură de securist.” La câteva luni după această încercare de infiltrare a agentului, Ana şi Marinica au fugit din Nucşoara, dându-şi seama că sunt atent urmărite şi că, mai devreme sau mai târziu vor fi arestate. Au plecat în plină zi spre Câmpulung, însă acolo au ajuns la un baraj al miliţiei şi fiindcă s-au temut să nu fie recunoscute s-au întors pe Valea Doamnei, în comuna Corbi. Aici au fost găzduite de Ion Florea, finul Marinicăi într-un pod de grajd pentru aproape 5 ani cu câteva întreruperi... La un moment dat le năpădiseră păduchii, au fost nevoite să iasă noaptea să arunce hainele în Râul Doamnei. Cineva a găsit hainele şi a apărut zvonul că cele două surori s-au înecat.”
Ana Simion FOTO: arhiva Grigore Constantinescu
Ana Simion şi sora sa au fost prinse cu mult noroc de securişti în 1963. Ion Florea, finul lor, s-a îmbătat într-o seară la o crâşmă din comuna Corbi, s-a certat cu mai multe persoane. A izbucnit o încăierare şi, la un moment dat, Ion Florea s-a apucat să le spună celor cu care se bătea: ”Pun partizanii pe voi, că îi am în pod.” Cineva a auzit asta şi i-a spus unui brigadier Ungureanu, care era securist sub acoperire. Apoi cele două surori au fost găsite în pod şi prinse de Securitate.
În discuţia avută cu profesorul Cătălin Nedelcu în 2010, Ana Simion nu a uitat să invoce justiţia divină, care după o vreme s-a făcut simţită şi în cazul brigadierului Ungureanu, „căci ,,a zăcut ce nu s-a pomenit’’ înainte de a muri. ,,Şi a murit şi eu am rămas, un hoţ!’’. Ana Simion a fost anchetată şi condamnată în anul 1963 la 10 ani muncă silnică, 5 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii, dar din fericire în anul următor a venit decretul de amnistie a deţinuţilor politici şi a scăpat de mulţi ani grei de temniţă. Venirea acasă nu a fost însă un mare motiv de bucurie pentru că i se confiscase tot ceea ce avea şi încă de la început a avut de luptat cu autorităţile locale. ,, Acasă era toţi ţiganii, trei-patru rânduri de ţigani cu copii cu tot”. După o vreme, când i s-a restituit casa, a fost chemată la primărie chiar în noaptea de Înviere şi i s-a spus de către contabil că nu are dreptul decât la casă, nu şi la curte sau grădină – ,,să mergi aşa, să intri pe potecuţă numai în casă.’’ Aceste cuvinte au stârnit furia Anei care l-a blestemat să moară înţepenit pe scaun, căci ea îşi ispăşise pedeapsa cu vârf şi îndesat . ,, Şi aşa a murit, înţepenit pe scaun la sfat, cum i-am zis, aşa a murit!’’ Dar viaţa trebuie să continue – ,, Şi o iau iar de la lingură, nu era nimic!’’ Şi cu umor amar, la capăt de drum – ,, şi apoi le-am adunat şi acum ce fac cu ele? Le dau pe apă, ţoale, alea, cine le mai poartă?’’ Primele săptămâni nu a avut nici ce să mănânce, dar nici nu s-a dus în sat să ceară la lume.”
Ultimele cuvinte pe care Ana Simion i le-a spus profesorului Cătălin Nedelcu pe patul de spital din Domneşti au fost cuvintele care au fost pentru ea un crez şi un sprijin întreaga viaţă: ,,Toate e cu Dumnezeu, faci rele, rău îţi dă Dumnezeu. Numai dacă gândeşti rău, degeaba munceşti, nu-ţi ajută Dumnezeu!’’.
În 2011, Ana Simion s-a stins din viaţă.
Se încarcă comentariile...
