Cine este prima femeie-salvamontist din Argeş: drumul de la birou la sălbăticia munţilor
0
Alexandra are 24 de ani, lucrează în HR şi este, de câteva săptămâni, prima femeie salvamontist din Argeş. Are o condiţie fizică foarte bună, o determinare uriaşă şi ambiţie cât cuprinde ca să vrea să urce pe munte pentru a salva vieţi. A depus cerere de candidatură, ca aspirant, la Salvamont Argeş, care i-a urat bun-venit după un interviu în care i-a convins pe veteranii acestui serviciu că este făcută pentru asta, că e gata să se implice.
Am încercat să aflăm cine este această tânără ambiţioasă, printre puţinele femei salvamontist din ţară, gata să pornească pe creste după cei care au nevoie de ajutor.
"M-am născut acum 24 ani, într-o noapte ploioasă de august, aşa cum mi-a povestit mama mea. Nu ştiu dacă este o ironie a sorţii însă tatăl meu şi-a dorit din tot sufletul să aibă un băiat. Nu i-a prea ieşit deoarece eu m-am ambiţionat să vin prima pe lume, după 5 ani de la naşterea mea a apărut şi fratele meu", povesteşte, pentru Adevărul, Alexandra Smaranda.
A copilărit în Stâlpeni, un sat din apropierea oraşului Câmpulung Muscel. "Acolo, toată lumea se ştia cu toată lumea, drept urmare părinţii mei erau foarte bine informaţi de boacănele ce-mi treceau prin cap. Acolo am făcut primii paşi, am învăţat să vorbesc şi mai târziu să îmi susţin ferm punctul de vedere, să îi respect pe cei de lângă mine, dar să nu uit că eu sunt actorul principal din piesa mea. Mai presus de toate, am învăţat să râd, să mă bucur de prospeţimea fiecărei primăveri şi de puritatea fiecărei ierni", mai spune tânăra.
A fost o puştoaică ambiţioasă şi dinamică. Nu s-a văzut niciodată în rolul domnişoarei de pension, ci, din contră, a fost atrasă mai degrabă de sporturile considerate destinate băieţilor.
"De mică mi-a plăcut să mă implic. Iubeam orele de sport şi cele de română. Am fost în echipa de handbal a şcolii, participam la concursuri de atletism, tenis de masă şi îmi plăcea să joc fotbal. Da, cea mai mare pasiune a copilului din mine era fotbalul. În liceu această pasiune s-a materializat având şansa de a face parte dintr-o echipă de fotbal feminin din Piteşti. După terminarea liceului mi-am dorit să intru la Facultatea de Educaţie Fizică însă teama de eşec m-a făcut să îmi schimb planurile. Poate nu era momentul, încă! Am ales Biologia", mai spune Alexandra.
A cochetat cu ideea de a intra în Armata Română, pentru că dintotdeauna a crezut că şi o femeie poate face, la fel de bine, faţă unei meserii pe care bărbaţii, în general, o consideră a lor.
"Din dorinţa de implicare şi nevoia de a ajuta societatea, după ce am terminat facultatea, am făcut demersurile necesare pentru a ajunge un stâlp de bază al Armatei Române. O bună perioadă de timp am fost puternic implicată în acest proces, m-am antrenat zilnic, uneori până la epuizare şi am făcut tot posibilul să reuşesc ceea ce mi-am propus în tot acest timp, am început să merg pe munte, din ce în ce mai des. Primul traseu, prima noapte în cort, primul foc de tabără şi prima gustare luată la poalele muntelui au făcut diferenţa. Am încercat să înţeleg şi să respect pe cât posibil <<legile muntelui>>”, mai spune tânăra de 24 de ani.
"Mi-am dorit să fiu eu cea care face primul pas"
Chiar dacă nu a ales până la urmă o carieră militară, a ajuns într-un mediu la fel de greu, în care condiţia fizică, echilibrul psihic şi determinarea sunt foarte importante.
"Mi-am descoperit pasiunea şi mi-am aflat rolul fix în momentul în care mergeam cu paşi grăbiţi pe un alt drum. Aşa am renunţat la ideea de a lucra în armată şi m-am focusat pe ceea ce reprezenta o prioritate pentru mine la acel moment. Am luat în calcul ideea de a face parte din Serviciul Salvamont. Am căutat pe internet date despre Salvamont Argeş, am luat legătura cu apropiaţi despre care ştiam că au cunoştinţe în acest domeniu. Aveam nevoie de cât mai multe informaţii. În momentul în care am aflat că nu există femei în echipa de Salvamont a judeţului nostru, m-am ambiţionat, mi-am dorit să fiu eu cea care face primul pas. Mi-am dorit asta din tot sufletul şi se pare că acum sunt pe drumul cel bun. Sunt conştientă că nu am experienţa băieţilor din echipă, nu am puterea sau cunoştinţele lor, însă vreau să învăţ, vreau să mă autodepăşesc şi vreau să ajut", spune Alexandra.
Nu i-a fost deloc greu să-i convingă pe veteranii Serviciului Salvamont Argeş că e făcută pentru asta. Le-a arătat cât de determinată este să între în echipa lor, iar ei au primit-o cu braţele deschise.
"Nu pot spune ce calitate trebuie să aibă o femeie sau un om, în general, pentru a ajunge Salvamontist. Pot spune ce m-a adus pe mine în punctul în care sunt. Pasiunea pentru munte, dăruirea, dorinţa de a ajuta, spiritul de echipă şi speranţa la o lume mai sigură, toate aceste calităţi puse împreună au construit atât dorinţa de a ajunge în echipa salvamont cât şi acest început de drum alături de ei", explică Alexandra.
"Sunt conştientă că o să am multe nopţi în care n-o să pot să dorm"
A cunoscut o mică parte din aceşti oameni alături de care o să petreacă timp preţios. Cu unii are prieteni comuni iar cu alţii a intrat în contact atunci când a avut nevoie de informaţii.
"Nu au ezitat nicio secundă să mă ajute... Colegii m-au atenţionat că nu este un drum uşor şi că tot ceea ce eu făceam de plăcere şi la nivelul unui om obişnuit trebuie să învăţ să-mi iasă precum unui profesionist. Sunt conştientă că o să am multe zile în care o să îmi doresc să renunţ şi multe nopţi în care n-o să pot să dorm. Dar de fiecare dată o să mă gândesc la motivele ce m-au făcut să aleg asta, la oamenii ce mi-au fost alături şi care cred în mine şi nu în ultimul rând, principalul motiv pentru care fac asta, la oamenii care au nevoie că noi să fim pe poziţii. De acolo o să îmi iau puterea de a merge mai departe“, mai spune tânara.
Ia în calcul, la modul cel mai serios, şi greutăţile inerente ale viitoarelor sale misiuni în care şi-a propus să dea totul.
"Legat de prima mea misiune, o să aflaţi despre asta la momentul potrivit. Pot spune doar că sunt pregătită, dar şi emoţionată de ceea ce va urma. Va mărturisesc, am o plăcere în a-mi nota evenimente importante din viaţă, lucruri ce m-au marcat sau m-au făcut omul de astăzi. Această pasiune m-a ajutat să mă regăsesc în nenumărate rânduri. O să-mi notez despre fiecare moment cu însemnătate în această carieră, cât şi despre fiecare clipă de neîncredere", spune Alexandra.
Îşi va păstra şi actualul job, la o firmă din Piteşti şi va căuta să se împartă corect între cele două activităţi, astfel încât să le facă pe ambele la fel de bine. "Sunt un om al HR-ului. Am ales această meserie din acelaşi motiv pentru care am ales şi Salvamontul. Poate sunt activităţi diferite, însă în ansamblu tot despre oameni şi cum îi poţi ajuta este. Mediul diferă. Sunt sigură că mă voi descurca bine cu amândouă activităţile: jobul şi pasiunea mea. Toate resursele pentru reuşită se găsesc în noi şi, atât timp cât există dorinţă, lucrurile se aranjează de la sine.
"Universul are un fel al lui de a menţine un echilibru în tot"
Cu toate aceste ambiţii mari, se consideră om obişnuit. Are propriile frici şi uneori se teme că nu o să fie mereu cât şi-ar dori ea de bună.
"Am şi zile mai puţin bune, însă asta înseamnă normalitate. Universul are un fel al lui de a menţine un echilibru în tot. Cred în asta la fel de tare cum cred în oameni. Cred în copiii ce poate acum tocmai vin pe lume, cred în bătrânii care se luptă să mai vadă o dată răsăritul, cred în puterea noastră de a ne schimba şi de a schimba mediul în care trăim. Planurile mele de viitor sunt îndrăzneţe şi pe lângă proiectul legat de Salvamont încerc să dau viaţă şi altor proiecte. Aş vrea să ajut copiii să se apropie de munte, să exploreze acest univers şi să aibă şi o bază teoretică solidă. Vreau să fac oamenii să vadă lumea prin ochii mei, cu speranţă, cu încredere şi cu dorinţa de mai bine", încheie Alexandra.
Se încarcă comentariile...
