Ce putem păţi dacă purtăm pantofi cu toc în fiecare zi: transformările prin care trec picioarele şi coloana vertebrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de eleganţa conferită staturii de purtarea unui pantof cu toc şi de avantajul centimetrilor în plus la înălţime, obiceiul atrage şi aspecte mai puţin plăcute, pe care le resimţim, mai devreme sau mai târziu: de la umflarea şi îngălbenirea picioarelor, dureri şi leziuni la nivelul acestor membre, până la aplatizarea curburii coloanei vertebrale.

Atitudine, eleganţă, senzualitate şi încredere! Sunt doar patru dintre atuurile pe care ni le conferă pantofii cu toc, avantaje care ne fac să alegem o incălţăminte nu tocmai confortabilă, în ciuda problemelor mai mult sau mai puţin cunoscute la care obiceiul ne expune.

Deformarea piciorului

În primul rând, mersul frecvent pe tocuri înalte modifică semnificativ mersul. Muşchii şi tendoanele sunt mult mai solicitate şi tensionate, iar piciorul suferă o deformare.

“Purtarea tocurilor, mai ales timp îndelungat, nu respectă regulile de igienă a fiziologiei boltei plantare şi posturii piciorului. Din punct de vedere anatomic, piciorul are două bolţi plantare: una longitudinală – de-a lungul piciorului şi una transversală. Purtarea îndelungată a încălţămintei cu toc blochează musculatura piciorului şi deformează cele două bolţi, de unde şi apariţia durerilor. Această poziţie înălţată şi, practic, deformată faţă de poziţia normală, anatomică, provoacă şi o hipertonie, adică o contracturare a musculaturii gambei şi mai departe, pe musculatura posterioră a coapsei”, explică, pentru Adevărul, prof. CFM principal Gigi Marta - Centrul Medical de Reabilitare Kineto Promedica Life - Spitalul de Pediatrie Piteşti.

Osteoartrită

Genunchii au şi ei de suferit, mersul îndelungat pe tocuri putând duce la osteoartrită, iar gleznele şi tendoanele gambei pot suferi o scurtare cronică, provocând dureri la mers ce vor fi resimţite chiar şi după renunţarea la tocuri.

Deformarea curburii coloanei

Purtatea frecventă a pantofilor cu toc poate supune coloana unor afecţiuni dureroase. Sub presiunea tocului, aceasta este forţată să stea într-o poziţie nesănătoasă, iar cu timpul, se poate deforma, instalându-se în paralel şi durerile de spate. Explicaţia constă în faptul că poziţia fiziologică a coloanei este în formă de S, curbura naturală absorbind şocurile din timpul mersului. Apelarea frecventă la tocuri, derformează această curbură. Practic, zona lombară se aplatizează, cu efecte indirecte şi asupra coloanei cervicale şi toracale. De aici, riscul, pentru femeile care fac un obicei aproape zilnic din purtatul pantofilor cu toc, să dezvolte boala numită spondilolistezis - alunecare în faţă a unei vertebre în raport cu vertebra subiacentă. 

Tulburarea musculaturii spatelui

“De asemenea, o astfel de poziţie poate tulbura biomecanica corectă a articulaţiei sacro-iliace, unde se îmbină coloana cu oasele bazinului. Din această cauză apare şi tulburarea musculaturii spatelui: hipertonie (contracturi) pe musculatura lombară şi paravertebrală, adica în zona de jos a spatelui şi pe musclaratura situată de o parte şi de alta a coloanei vertebrale”, mai spune prof. CFM principal Gigi Marta.

Poziţia anormală a colonei creează presiune pe nervii medulari, de aici riscul apariţiei unei alte boli, stenoza de foramen, ale cărei cunoscute simptome, crampe, spasme, slăbiciune musculară, ameţeală şi înţepături, ar trebui să ne pună pe gânduri, atunci când avem de ales între frumuseţe şi confort.

Pentru ne păstra coloana sănătoasă şi un mers corespunzător este bine să nu încălţăm pantofi cu toc înalt de mai mult de două ori pe săptămână. “Sunt de preferat adidaşii, espadrilele, pantofii sau sandalele care permit un mers relaxat, degajat, şi contribuie la îmbunătăţirea funcţiilor circulatorii, neurofiziologice şi ortopedice", explică prof. CFM principal Gigi Marta. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite