Aglomeraţie la saloanele de înfrumuseţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doamnele au făcut programări din timp pentru a arăta impecabil de Ziua Femeii. Zilele acestea cu greu mai găseşti un loc liber la saloanele de înfrumuseţare din oraş. Programările s-au făcut în avans cu câteva săptămâni pentru ca doamnele să fie sigure că se vor putea coafa şi aranja de ziua lor.

De treci pragul saloanelor de înfrumuseţare de departe auzi zgomotul foehnului şi simţi mirosul puternic şi înţepător de amoniac. Foarfecele lucrează de zor pentru a scurta părul doamnelor, iar manichiuristele îşi pun imaginaţia la contribuţie pentru a crea modele pe unghiile clientelor, în ton cu mărţişorul.


Întreaga desfăşurare de forţe are loc pentru ca reprezentantele sexului frumos să fie deosebite de ziua lor.  Fiecare doamnă sau domnişoară îşi doreşte să arate bine de 8 martie, aşa că multe dintre ele s-au grăbit să treacă pragul saloanelor de înfrumuseţare pentru o schimbare de look.
“O dată pe an este ziua noastră, a femeilor şi trebuie să fim frumoase, să arătăm bine. O să merg la coafor, pentru a-mi aranja tunsoarea şi pentru manichiură şi pensat. Nu o să-mi fac ceva deosebit, dar vreau măcar în această zi să mă răsfăţ, să-mi fac un cadou”, spune Cristina Manea, de 35 de ani, din Piteşti.


Programate cu 3 săptămâni înainte

Programările s-au făcut din timp, chiar cu câteva săptămâni în avans. Cu câteva zile înainte de 8 martie cu greu mai găseşti un loc liber la un salon.
“Programările s-au făcut cu două-trei săptămâni înainte. Mai avem doar câteva locuri libere, cele mai multe s-au ocupat deja. Cele mai multe doamne şi-au făcut programări la coafat şi la manichiură, dar sunt şi cliente care doresc tratamente corporale speciale”, ne-a spus recepţionera de la un salon de înfrumuseţare.


Multe dintre saloane au şi oferte speciale în această perioadă, astfel că pentru un tratament cosmetic vă puteţi pensa gratuit, iar dacă vă vopsiţi, coafatul este la jumătate de preţ.


Preţurile variază de la un salon la altul. Pentru o tunsoare modernă doamnele vor plăti între 15 şi 30 de lei, iar pentru coafat 20 şi 40 de lei, în funcţie de lungimea părului. Ca să vă schimbaţi sau să vă reîmprospătaţi culoarea părului veţi plăti între 80 şi 150 de lei. Tratamentele cosmetice pornesc de la 50 de lei şi ajung până la 170 de lei pentru un multilifting facial.


Manichiura porneşte de la 10 lei şi poate ajunge chiar şi la 150 de lei, în cazul aplicării de unghii false.
Doamnele care vor să îşi răsfeţe trupul pot opta pentru o împachetare totală cu ciocolată pentru care vor scoate din buzunar 130 de lei sau împachetări cu paragil care costă de la 28 la 49 de lei, în funcţie de zona pe care se aplică gomajul.


Masajul de relaxare vă poate ajuta să vă destindeţi, iar cel anticelulitic vă tonifiază pielea. Preţul pentru 30 de minute de relaxare este de 19 lei, iar pentru o oră 25 de lei.




Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite