Neamţ: Armele neletale, la modă printre pietreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 250 de persoane au cerut în acest an permis pentru puşti

Singura condiţie pe care trebuie să o îndeplinească solicitantul este să aibă vârsta minimă de 18 ani.

Tot mai mulţi pietreni se înarmează cu pistoale cu bile de cauciuc sau cu aer comprimat. Totuşi, chiar şi puştile neletale sunt periculoase, căci pot provoca răni grave când posesorul le foloseşte de la o distanţă mică. Principalele motive care-i determină pe oameni să-şi cumpere arme de protecţie sunt frica de oamenii străzii, precum şi prezenţa găştilor de cartier la ore târzii în oraş.

„Eram cu soţia în parcarea blocului şi opt tineri pe care nu-i deranjasem cu nimic ne-au jignit şi ne-au bruscat. A doua zi am mers şi mi-am cumpărat armă“, a povestit Mircea Paştiu, posesor de pistol cu aer comprimat. La Serviciul Arme şi Muniţii Neamţ au ajuns în acest an 320 de solicitări pentru eliberarea permiselor de port-armă. „80% din cererile pe care le-am primit au vizat pistoalele cu gaz, cu bile din cauciuc şi cu aer comprimat. Toţi solicitanţii au motivat autoapărarea”, a declarat inspectorul principal Emanuel Constantin Irina, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Arma, un accesoriu  pentru tineri

Mulţi dintre pietrenii care aleg să-şi cumpere o armă neletală sunt persoane tinere. Pentru aceştia armele sunt un simplu „accesoriu”, care dă bine în cluburi sau în cercul de prieteni. Mirela Drângu, o studentă din Piatra Neamţ, povesteşte cum unii tineri se simt mai puternici dacă au armă. „Am văzut multe persoane care sâmbăta seara în club îşi scot pistoalele cu bile de cauciuc pe masă, să arate celorlaţi de ce sunt în stare. Consumă alcool şi se poartă cu ele de parcă ar fi jucării”, spune şi Bianca U., studentă. 

Legislaţia din România este mult prea permisivă, spun nemţenii. Astfel, oricine are peste 18 ani poate solicita un permis pentru armele neletale. Oameniii sunt de părere că înainte de a primi permisul de port armă, candidaţii ar trebui să susţină un examen psihologic.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite