Deschiderea pârtiei de schi de pe Cozla a fost amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deschiderea pârtiei de schi din Piatra Neamţ nu va mai fi făcută în acest weekend, aşa cum sperau iubitorii sporturilor de iarnă.

Pârtia este acoperită cu zăpadă în proporţie de 90%, pentru că administratorii au pornit tunurile de sâmbătă trecută şi în aceste zile a şi nins. Cu toate acestea, temperaturile cu plus au dat peste cap planurile administratorilor.

„Din cauza vremii am oprit cele 5 tunuri. Ieri am mers pe pârtie şi erau 4 grade, mai cald decât în oraş. Stratul de sus măsoară 20 de centimetri, e suficient şi bătătorit, dar nu avem zăpadă la sosire, la îmbarcare şi la turnichet, de aceea nu vom da drumul la pârtie astăzi. Noi lucrăm oricum în schimburi zi şi noapte, vom vedea", a declarat Dan Apintiloaie, administratorul pârtiei.

Dacă vremea se va răci, este posibil ca tunurile să fie pornite şi pârtia să fie deschisă în zilele următoare.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite