Campionul naţional de judo Daniel Brata reținut pentru tentativă de omor calificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionul național de judor Daniel Brata a fost reținut la Oradea de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Acesta este acuzat de tentativă de omor calificat și a fost reținut pentru 24 de ore.

El este anchetat pentru că în noaptea de 12 spre 13 iulie, alături de colegul său din lotul național , Valentin Radu l-au bătut pe orădeanul Adrian Popa, un jurist de 25 de ani. Scandalul între ei ar fi pornit în clubul orădean Escape, mărul discordiei fiind o fată cu care prietenii lui Adrian ar fi intrat în vorbă, spre enervarea judocanilor.

UPDATE: 20.00 Daniel Brata a încercat să cumpere tăcerea familiei cu bani. El a sunat victima, pe Adrian Popa, o singură dată în toată perioada în care acesta a fost internat. "M-a sunat şi mi-a oferit 15.000 de euro în schimbul tăcerii. M-am sfătuit cu tatăl meu şi am decis să nu acceptăm banii şi să urmăm calea legală", a declarat pentru Adevărul de Transilvania, Adrian Popa. Timp de aproape o lună, Adrian Popa a fost internat, iniţial în Oradea, apoi în Timişoara şi a suferit două intervenţii chirurgicale pe creier în primele cinci zile. Cel mai bun pronostic dat de doctori este că Adrian ar putea vorbi din nou  fără dificultate, într-un an. Niciun doctor însă nu i-a oferit garanţia ca va mai putea fi la fel vreodată.

UPDATE: 18.55 Victima, Adrian Popa, consilier juridic la o firmă din Oradea, afirmă că se afla în local împreună cu doi prieteni şi că a fost atacat de cei doi sportivi în momentul în care au ieşit din club, pentru a pleca acasă.

Adrian Popa a suferit două operaţii pe creier



Victima incidentului, Adrian Popa a necesitat în urma bătăii primite 120 de zile de spitalizare și a rămas cu schele pe viață.  „Clientul meu a rămas cu pareză pe partea dreaptă, vorbește cu mare dificultate și i s-a pus în cap o placă de titan. Nu știm încă ce daune vom cere. Numai spitalizarea a costat peste 120 de milioane de lei vechi, fără să luăm în considerare și medicamentele", a mai declarat pentru Adevărul de Transilvania Răzvan Doseanu.

image

"Unul dintre prietenii mei a intrat în vorbă cu o fată care îi însoţea pe Brata şi Radu, nu ştiu ce anume au vorbit, însă în momentul în care am ieşit din club ca să plecăm acasă băieţii au ieşit după noi şi au început să vocifereze. S-au legat de prietenul meuşi abia atunci am intervenit şi le-am spus să îl lase în pace. Atunci au început să ne lovească. Prietenii ai mei au reuşit să fugă, au scăpat doar cu câteva lovituri. Eu am după primele lovituri am leşinat. Am căzut pe asfalt, pe partea dreaptă a corpului. Mi-am revenit şi am vrut să mă ridic. Atunci au început să mă lovească a doua oară. Deşi eram la pământ, dădeau în mine cu pumnii şi cu picioarele. Mi-am pierdut cunoştinţa a doua oară. Când m-am trezit, eram singur pe stradă", a explicat Adrian Popa.

În urma loviturilor primite, tânărul a fost internat la Spitalul Judeţean din Oradea, cu multiple fracturi craniene, suferind două intervenţii neuro-chirurgicale, una la Oradea şi o alta la Timişoara, însă în pofida eforturilor medicilor a rămas cu o paralizie pe partea dreaptă a corpului şi dificultate de vorbire.

Citește aici mai multe detalii!

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite