Ce pedeapsă a primit asistenta care şi-a abandonat bebeluşul de 7 zile la gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretul Brigittei Adi s-a aflat când a vrut să-şi schimbe actul de identitate. FOTO: Facebook
Secretul Brigittei Adi s-a aflat când a vrut să-şi schimbe actul de identitate. FOTO: Facebook

Tânăra din Sălaj care, în urmă cu 6 ani, pe când era elevă de liceu, a născut în secret la Maternitatea din Oradea, iar apoi şi-a abandonat bebeluşul pe un tomberon din oraş a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar procurorii i-au şi stabilit pedeapsa.

Brigitta Adi, 24 ani, asistentă medicală de profesie, a ajuns în atenţia procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor după ce s-a prezentat la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei din Cehu Silvaniei ca să îşi schimbe actul de identitate. 

În evidenţele publice, tânăra apărea că are o fetiţă de 6 ani, născută pe 8 ianuarie 2013. În prima fază, femeia a pretins că n-ar fi fost vreodată mămică, după care a susţinut că şi-a abandonat copilul la spital, prezentând date eronate în faţa funcţionarilor şi susţinând că ar fi pierdut certificatul de naştere initial. 

Funcţionarii au sesizat imediat Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj unde Brigitta Adi a fost inculpată pentru rele tratamente aplicate minorului şi fals în declaraţii. 

În urma audierilor, femeia şi-a recunoscut vinovăţia, iar pe 11 decembrie anul trecut a şi semnat un act în acest sens cu procurorii, care i-au stabilit o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni de închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere pe o perioadă de 2 ani şi 8 luni. 

Pe durata termenului de supraveghere, femeii i s-au trasat o serie de obligaţii: să se prezinte la serviciul de probatiune la datele fixate de consilierul de probaţiune, să primească vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa, să anunte în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă. 

Totodată, tânăra este obligată să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze muncă în folosul comunităţii vreme de 60 de zile, la Parohia Ortodoxă Zalău sau Biserica Reformată din Biuşa. 

“Inculpatei i se interzice, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a fi ales in autoritătile publice sau în orice alte fiuncţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exercitiul autoritătii de stat şi a drepturilor părinteşti cu privire Ia minora abandonată, se mai precizează în document. 

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost înaintat Judecătoriei Jibou. 

Brigitta Adi a născut pe 8 ianuarie 2013 şi a fost externată o săptămână mai târziu când, înainte de a pleca spre casă, şi-a abandonat fetiţa de doar o săptămână pe un tomberon de pe strada Slatinei din Oradea. Copilul a fost găsit de un locatar care a şi anunţat autorităţile, bebeluşul fiind declarat abandonat şi adoptat. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite