VIDEO Mihai Chirica, ex-pesedistul liberal: „Pentru prima dată în cariera mea de demnitar am fost primit de Guvern cu prietenie“

VIDEO Mihai Chirica, ex-pesedistul liberal: „Pentru prima dată în cariera mea de demnitar am fost primit de Guvern cu prietenie“

Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a spus în cadrul unei conferinţe de presă că, pentru prima dată în cariera sa de demnitar, a fost primit „cu prietenie" de Guvern. Edilul făcea referire la întâlnirea pe care a avut-o la Bucureşti cu premierul Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primarul municipiul Iaşi, Mihai Chirica, a susţinut sâmbătă, 30 mai, o conferinţă de presă împreună cu liderul PNL Iaşi, Costel Alexe. Acesta a fost momentul în care edilul Iaşiului, adoptat recent de liberali, a păşit pentru prima dată în sediul PNL din Podu Roş.

„Am puţine emoţii. Este prima dată în viaţa mea când mă aflu în această sală”, a subliniat Mihai Chirica. 
 
În cadrul conferinţei de presă, cei doi liberali au vorbit despre proiectele importante ale Moldovei, proiecte care au ajuns pe masa Guvernului Orban. În context, edilul Iaşiului a ţinut să precizeze cum a fost primit de Guvern. 
 
„A fost o întâlnire, din punctul meu de vedere, foarte productivă. Pentru mine, a fost o surpriză plăcută, pentru că este pentru prima dată în cariera mea de demnitar când sunt primit la Bucureşti de Guvernul României cu prietenie, începând cu prim-ministrul. S-au discutat proiectele, la mână, cum spunem noi, începând cu Autostrada Unirii, legătura dintre Ungheni-Iaşi şi Târgu Mureş. S-a discutat şi despre stadionul municipal. Chiar a fost o discuţie colocvială, premierul întrebându-mă dacă echipa locală mai este în Liga I şi i-am spus: da, şi luptă să rămână şi va rămâne. S-a discutat, de asemenea, despre Spitalul Regional de Urgenţă, noua etapă de programare a fondurilor europene. Cu domnul ministru Boloş am trecut în revistă care sunt priorităţile oraşelor mari, precum cele de mobilitate, transport public, regenerarea spaţiilor dintre blocuri, cedarea drumurilor de ocolire către autorităţile locale care să le construiască din fonduri europene şi apoi să le redea în administraţia Companiei Naţionale de Autostrăzi a României. Sunt proiecte punctuale de interes nu doar pentru municipiul şi judeţul Iaşi, dar şi pentru întreaga regiune de nord-est", a declarat primarul Mihai Chirica.
 
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, liderul PNL Iaşi, Costel Alexe, ministrul Mediului, a declarat că proiectele importante ale municipiului, judeţului, dar şi ale regiunii trebuie susţinute, subliniind faptul că este pentru prima dată în 30 de ani când liberalii au reprezentare în toate mediile politice.
 
„Avem un parteneriat pentru Iaşi şi vom face tot ce ne stă în putinţă să atragem investiţii şi să dezvoltăm această zonă. Vrem să recuperăm decalajul Moldovei faţă de celelalte regiuni mai dezvoltate, decalaj care s-a acutizat în ultimii ani. Este pentru prima dată de la Revoluţie când PNL are un preşedinte la Cotroceni, are un guvern şi un premier la Palatul Victoria. La Iaşi avem un ministru în guvern şi un primar de municipiu, al doilea după Bucureşti. Este pentru prima dată în 30 de ani când reuşim ca Iaşiul să aibă reprezentare în toate mediile. Este important să valorificăm acest lucru. Obiectivul nostru este ca toate proiectele importante să fie în continuare pe masa Guvernului la Bucureşti şi să fie rezolvate”, a afirmat Alexe.
 
Cei doi liberali şi-au asumat că în următoarea perioadă vor fi deblocate proiectele strategice ale Moldovei: Spitalul Regional de Urgenţă şi Autostrada A8 
 
Întreaga conferinţă de presă suţinută sâmbătă, 30 mai, la sediul PNL Iaşi:
 
 
 
 
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: